Linkuri accesibilitate

În România, comisia juridică din Senat și-a revizuit decizia de miercuri și a exclus faptele de corupție din categoria infracțiunilor care pot fi grațiate


Comisia juridică din Senatul român a revenit asupra votului de miercuri și a exclus acum faptele de corupție (luare și dare de mită, trafic de influență) din categoria infracțiunilor care pot fi grațiate. Propunerea a fost făcută de senatorul liberal Radu Fenechiu care în argumentul său a invocat faptul că liderul PSD, Liviu Dragnea, a criticat miercuri votul pentru posibilitatea de grațiere a faptelor de corupție.

Miercuri, grațierea faptelor de corupție a fost votată de majoritatea social-democrată din comisia juridică, în absența a doi senatori liberali. Joi, s-a revenit asupra deciziei de ieri cu cinci voturi „pentru” și patru abțineri (PSD și Alianța Liberal-Democrată).

Votul de miercuri a scos seara sute de oameni la un protest spontan în fața sediului guvernului de la București. Iar alte manifestații, de mică amploare, au avut loc la Cluj și Brașov. Pentru sfârșitul acestei săptămâni sunt anunțate noi proteste, organizate prin intermediul rețelelor de socializare.

În ianuarie, guvernul social-democrat a încercat să treacă o ordonanță care dezincrimina abuzul de putere. Reacția societății a fost neașteptat de puternică, sute de mii de oameni au protestat în toată România timp de mai bine de o lună de zile.

XS
SM
MD
LG