În România, Senatul a decis retrimiterea proiectului Legii Grațierii la Comisia Juridică, pe fondul disputelor dintre reprezentanţii Uniunii Salvați România care protestau împotriva acestei hotărâri și oamenii de ordine, care i-au scos pe doi dintre liderii USR din sală.
Șeful PSD, Liviu Dragnea s-a declarat zilele trecute extrem de nemulțumit de modificările pe care le-a făcut Comisia Juridică proiectului Legii Grațierii elaborat de guvern, certându-l public mai ales pe șeful Comisiei, senatorul PSD, Șerban Nicolae. Acesta a inclus grațierea faptelor de corupție în lege, inclusiv a abuzului în serviciu, de care este acuzat Liviu Dragnea într-un dosar aflat pe masa judecătorilor de la Înalta Curte. Folosindu-se de aceste amendamente o serie de politicieni ar putea scăpa de închisoare sau de pedepse penale, numai că Liviu Dragnea pentru care s-a spus că sunt făcute modificările s-a enervat sau în orice caz a luat poziție publică împotriva acestor modificări. Ce-i drept declarațiile lui au venit abia după ce bucureștenii au protestat în număr destul de mare față de amendamentele propuse Comisia Juridică.
După protest, Comisia și-a retras amendamentele, deci proiectul era relativ curat și putea fi votat.
Nu este încă prea clar care este miza retrimiterii proiectului legii grațierii la Comisia Juridică. Liviu Dragnea socotește că proiectul guvernului e mai bun decât rezultatul ieșit din mâinile juriștilor parlamentari, deci mizează pe această formă. Pe de altă parte, dacă până pe 23 mai proiectul nu va fi adoptat în Senat, el va trece prin așa numita adoptare tacită.
Potrivit Constituției cu modificările din 2003, dacă o lege nu trece prin camera inițială în 45 sau 60 de zile, în funcție de complexitatea ei, atunci se consideră votată de la sine. Din 2004 încoace, în jur de 600 de legi au fost adoptate tacit în prima cameră sesizată a Parlamentului.
Camera decisivă în cazul Legii Grațierii este Camera Deputaților și acolo se vor adopta principalele schimbări. Fostul președinte Traian Băsescu, devenit un susținător al grațierii și un luptător entuziast cu DNA, a ținut să spună că proiectul legii grațierii ar trebui retras fiindcă în forma actuală eliberează doar „hoți din domicilii, din curți, din autobuze, din societăți comerciale”, preferând să-I țină în continuare închiși pe „medici şi profesori”. Fostul președinte este nervos că nu au rămas prevederile care îi exonerau pe corupți de pușcărie, fiindcă în acest fel ar fi scăpat și fosta lui pupilă, Elena Udrea care în primă instanță a primit șase ani cu executare.
Diferența majoră dintre forma stabilită de Comisia Juridică și proiectul trimis de guvern este că, cel din urmă prevede grațierea pedepselor de până la 5 ani, în vreme ce varianta senatorilor juriști îi grațiază pe cei cu pedepse de până la 3 ani și micșorează pedepsele cu alți 3 ani.
Așadar, e posibil ca liderul PSD să fi preferat trecerea tacită a proiectului prin Senat, pentru a mai câștiga ceva timp de gândire, fiindcă deocamdată filosofia grațierii nu e prea clară la PSD. Liviu Dragnea ar vrea să profite de o astfel de lege, dar să nu se spună că a fost făcută pentru el.