Președintele Igor Dodon a făcut o nouă vizită în Rusia, apărând în compania colegului său rus, Vladimir Putin, la ceremoniile din Piața Roșie consacrate Zilei victoriei asupra fascismului. Igor Dodon a fost singurul șef de stat străin care a acceptat anul acesta invitația la parada militară, un eveniment evitat de mulți lideri internaționali după anexarea de către ruși a Crimeii, în 2014. Cum a ajuns Igor Dodon în așa loc de onoare și ce urmări de imagine ar putea să aibă noua sa excursie în direcția est?
Pe durata paradei militare, președintele moldovean Igor Dodon a stat în spatele sau în dreapta liderului de la Kremlin Vladimir Putin. După care conducerea de vârf a Rusiei, în frunte cu cei doi şefi de stat, s-au îndreptat pe ritmurile celebrei Katiuşa spre monumentul ostaşului necunoscut de lângă zidul Kremlinului, unde au depus jerbe de flori.
Imaginile cu Putin şi Dodon au fost difuzate pe larg de presa rusă, uneori însoțite de declaraţia liderului de la Kremlin despre parteneriat echitabil. „Rusia va fi de partea acelor forțe ale lumii, cu acei care aleg calea unui parteneriat echitabil, care resping războiul ca ceva împotriva esenței vieții şi ființei umane”, a spus Putin.
Igor Dodon a declarat că în cadrul celor trei zile de aflare la Moscova are mai multe întrevederi, inclusiv cu preşedintele Dumei de Stat, cu conducerea Gazprom şi Sberbank, cu întâistătătorul Bisericii Ruse patriarhul Kiril ş.a. El a declarat că îmbunătățirea relațiilor cu Federaţia Rusă deja a dus la creşterea cu 40% a livrărilor de mărfuri moldovenești pe piaţa rusă.
Igor Dodon a spus că a decis să dea curs tradiționalei invitații la parada de pe Piaţa Roşie după 15 ani în care preşedinţii moldoveni au preferat să stea acasă.
După părerea comentatorului politic Valeriu Reniţă, fost purtător de cuvânt a președintelui comunist Vladimir Voronin, a fost o întâmplare ca președintele moldovean să fie singurul şef de stat care a ajuns la ceremoniile de la Moscova şi, respectiv, să fie surprins de toate camerele de filmat. De obicei, la asemenea manifestații sunt invitați toţi şefii de state CSI, spune Reniţă, în acest an aceștia au preferat să serbeze acasă.
„Dodon este un preşedinte tânăr şi face multe lucruri cu prea multă râvnă, neechilibrat. Nu cred că special un om care conduce un imperiu a vrut neapărat să vadă alături un om de la capătul fostului imperiu care nu are greutatea politică încă şi nu ştiu dacă cineva dintre președinții noştri au avut vreodată, nu cred că nici Voronin a avut greutatea politică într-atât de mare încât ar fi vrut Putin să-l vadă mereu alături. Președinții moldoveni au fost mereu la Moscova pentru a câştiga anumite dividende politice, pentru interes. Cred că de data aceasta face același lucru”.
Chiar dacă Vladimir Voronin era mai echilibrat şi rezervat decât Dodon în relaţia cu Moscova, lipsa de prudență i-a jucat festa, mai remarcă Valeriu Reniţă. Până la urmă şi lui Voronin i s-a arătat clar unde îi este locul, adaugă comentatorul politic, iată de ce le recomandă tuturor politicienilor să-şi tempereze emoțiile şi să nu aibă iluzia că au un rol mai important decât în realitate.
„Chiar dacă ai interes politic major pentru o oarecare capitală, oricum trebuie să-ţi echilibrezi acţiunile, să fii atent, decent, să nu prea te bagi în faţă, pentru că, mă rog, sunt alte puteri înainte noastră care pot face lucrul acesta şi sunt mai bine văzute la Moscova. De leu trebuie să te ţii cât mai departe şi să fii cât mai prudent”.
Valeriu Reniţă nu exclude că preşedintele Igor Dodon a abordat la Moscova problema migranților şi cea comerţului bilateral, care nu au fost soluţionate până la capăt. Doar că are rezerve că partea rusă şi-ar dori acest lucru, mai ales când asemenea subiecte pot fi folosite în calitate de armă politică.
Analistul Anatol Ţăranu, fost ambasador la Moscova, se îndoiește că în perioada sărbătorilor vor fi rezolvate probleme concrete. Singurul scop ar mărșăluirii lui Dodon prin Piaţa Roşie e încercarea de transfer de imagine în eventualitate unei noi campanii electorale, întrevede Anatol Ţăranu.
„Foarte conştient şi-a ales acest rol de agent electoral şi considerentele electorale prevalează asupra tuturor celorlalte. Eu nu cred că el este foarte mult animat de esența acestei sărbători, el se ghidează de lucruri mult mai prozaice, să demonstreze că el este persoana cea mai apropiată din tot spaţiul CSI pentru Putin. Este un mesaj adresat electoratului rusofil din Republica Moldova ca imaginea bună pe care o are acesta în Republica Moldova să o îndrepte spre sine”.
Anatol Ţăranu crede că călcâiul lui Ahile al lui Igor Dodon este ideologia rusă pe care fostul lider socialist ar promova-o din fotoliul de preşedinte al Republicii Moldova, care nu coincide cu cea a statului moldovean. Acest fapt îi poate aduce beneficii de moment, pe termen lung însă va rămâne în mentalul colectiv ca „omul lui Putin” sau „agent al unor interese străine în Republica Moldova”, mai afirmă Anatol Ţăranu.