Ne-am obișnuit să constatăm că alegerile în Republica Moldova nu aduc o simplă rotație a garniturilor politice – stânga/dreapta, cum se întâmplă în democrațiile stabile –, nu reprezintă o competiție de viziuni și proiecte de guvernare, sunt mai mult: o schimbare de valori și drapele, o schimbare a orizontului de integrare.
Exemplul cel mai concludent al acestor convulsii identitare le găsim în bătăliile simbolice care se dau de 9 mai – Ziua Victoriei, „ușor” înghesuită mai nou de Ziua Europei. Înainte, această sărbătoare era marcată pe 15 mai, pentru a nu deranja sensibilitățile veteranilor sovietici, câți vor mai fi rămas în viață, și ale urmașilor acestora.
Anul trecut, când liberalii declarați proeuropeni își aveau omul la Ministerul Apărării – l-am numit pe Anatol Șalaru –, în Piața Marii Adunări Naționale am putut vedea vehicule blindate ale geniștilor americani – țară aliată cu care colaboram fructuos și cu mari beneficii pentru armata și securitatea noastră națională. În 2017, spre satisfacția pro-rușilor, în PMAN a fost instalată tehnică militară sovietică și nu s-a mai văzut nici un soldat NATO împotriva cărora au protestat socialiștii și militanții din partidul lui Usatîi. Ai zice că, între timp, „am întors armele”. Dar explicația e mult mai ternă: Republica Moldova s-a răsucit spre trecut, a decis să refuze viitorul. La președinția de la Chișinău a ajuns un pro-rus, un fan URSS, Igor Dodon, iar ministrul liberal și pro-atlantist de la Apărare a fost demis la solicitarea propriei formațiuni politice, pentru o bănuită trădare și dorință de a prelua, prin învăluire, funcția de președinte al partidului.
Anatol Șalaru a acuzat într-o postare pe net „actele de corupție” ale foștilor săi colegi de la PL, care „au pus în genunchi mișcarea unionistă”, dar și „toleranța guvernului față de manifestările pro-sovietice și pro-putiniste ale lui Dodon”, fără să recunoască însă interesul puterii pentru această situație scandaloasă, al puterii din care până nu de mult a făcut și el parte.
E o remarcă necesară, întrucât schimbarea de steaguri și arme din piața guvernului nu implică o linie de demarcație categorică între două tabere adverse. Dimpotrivă. Președintele Parlamentului Andrian Candu ne-a anunțat că astăzi trăim faza supremă a „compromisului larg.” Cei care cred în marele război sovietic – socialiștii și comuniștii – și-au făcut de 9 mai, separat, marșul către Memorialul „Eternitatea”, cu drapele roșii și panglici ale Sfântului Gheorghe, pe când autorii „compromisului larg”, adică Partidul Democrat, adunați și ei la poalele Eternității, și-au încheiat defilarea în PMAN, unde au celebrat Europa, organizând un concert cu interpreți „moldoveni, europeni și ruși”, ca să împace, vorba poporului, și capra și varza, într-un eclectism atât de specific Moldovei post-sovietice.
9 Mai la Chișinău sau Parada Marșurilor
Lipsa lui Igor Dodon, plecat la Moscova de 9 mai, s-a resimțit puternic la Chișinău, dar această breșă în reduta socialistă a fost compensată cu vârf și îndesat de imaginea sa televizată alături de Vladimir Putin: socialistul Dodon a fost singurul șef de stat din străinătate, spune presa, care a asistat la parada militară din Piața Roșie, unde n-au venit nici măcar membrii- fondatori ai uniunii eurasiatice, Lukașenka și Nazarbaev. Parcă văd titlurile din media eurosceptică și antiamericană: „De 9 mai, la Moscova, Igor Dodon a sfidat conjurația internațională împotriva președintelui Putin”; „Bravo Dodon, bravo Republica Moldova – aliatul Rusiei în confruntarea acesteia cu dreptul internațional, cu valorile putrede ale Occidentului!”
În lipsa lui Dodon, la Chișinău a urcat pe scenă (chiar dacă pe una mult mai modestă) coordonatorul guvernării de la Chișinău, care s-a alăturat în ultima clipă marșului PD, probabil din motive de securitate. Vlad Plahotniuc, în scurtul său discurs, a pomenit la un moment dat despre „captivitate”. E drept că oligarhul s-a referit la nevoia de toleranță, la nefericirea de a fi captivi ai diviziunilor geopolitice aici, în interiorul țării, dar presa, rea de gură, a observat că, la cât s-a vorbit în societate despre faptul că Plahotniuc ține în captivitate Republica Moldova, acesta a sfârșit prin a se contamina și el de un cuvânt aflat pe buzele tuturor.
„Compromisul larg” pe care îl anunța triumfător Andrian Candu nu este însă pe placul tuturor cetățenilor. De trei zile, în fața Parlamentului, au loc proteste ale societății civile, susținute de partidele din opoziția extraparlamentară, PAS și Platforma „Demnitate și Adevăr”, împotriva schimbării sistemului electoral, împotriva cinismului cu care PD și PSRM au votat două proiecte de legi contradictorii – votul uninominal al lui Plahotniuc și „mixtul” lui Dodon. Deputații au decis să le comaseze într-un al treilea proiect care va fi pus pe masa Comisiei de la Veneția.
S-a întâmplat ceea ce fusese anticipat încă de la începutul agitației privind schimbarea sistemului electoral: Plahotniuc și PD au propus o reformă stridentă, șocantă – uninominalul majoritar –, iar Dodon și PSRM, care au pretins că se opun inițiativei PD, au venit cu votul mixt, pentru ca în final să se ajungă la o înțelegere la care s-a alăturat și grupul „popularilor europeni” din Parlament. Astfel s-a developat colaborarea dintre cele două partide, „logodna” lor politică, pe care formal o repudiau. Sau cum spunea ironic o pancartă purtată de Maia Sandu la protestul de duminică: „Dodon, ai ieșit la film cu Plaha!” – aluzie la replicile indecente ale socialistului din timpul dezbaterilor electorale din această toamnă.
Abrupta schimbare de macaz în ce privește modificarea sistemului electoral creează o mare confuzie printre simpatizanții și susținătorii Partidului Democrat, care pretinsese că a strâns 800 de mii de semnături în favoarea votului uninominal, demarând o costisitoare campanie de promovare. Încheind o grabnică înțelegere cu Dodon, conducerea PD a lăsat pe dinafară numeroasa cohortă a agitatorilor pentru uninominal – artiști, scriitori, academicieni –, care ne vorbeau în fiecare seară, pe un ton pătruns de emoție și hotărâre, despre cum va revoluționa uninominalul clasa politică și cum va salva el viitorul Moldovei.
Deodată, toată această mobilizare de fonduri și energii a devenit ridicolă și jenantă. Ce vor face acum promotorii uninominalului, unii dintre ei și aprigi patrioți români?, se întreabă lumea. Se vor revolta, vor protesta împotriva acestui acord rușinos cu pro-rusul Dodon, inamicul lor ideologic, îi vor acuza de trădare pe șefii de la PD, cei care i-au motivat să se angajeze într-o campanie dubioasă?... Întrebări inutile. S-ar putea ca agitatorii politici conjuncturali, despre care vorbim, să nu aibă niciun fel de frisoane. S-ar putea să vedem un alt șir de panouri și clipuri promoționale, din care aceleași persoane să descrie cu aceeași convingere virtuțile votului mixt. Mai ales că este rodul unui larg compromis politic.
Înfășurați în flamura „consensului național”, PD și PSRM exploatează de 9 mai simboluri politice și ideologice antagoniste: democrația, reconcilierea dintre popoare, pe de o parte, și gloria stalinismului reșapat, de cealaltă parte. Un mixt politic și electoral care reflectă zăpăceala, debusolarea din societatea moldoveană. Cinismul politic se hrănește din lipsa de educație și discernământ a alegătorilor. Că Republica Moldova se scufundă în sărăcie, subdezvoltare și insecuritate extremă pare să fie ultimul lucru la care se gândesc noii aliați.
