Indiscutabil, fiecare sărbătoreşte ce vrea, doar că ieri Ziua Victoriei Uniunii Sovietice a eclipsat cu desăvîrşire Ziua Europei. Centrul Chişinăului a fost monopolizat de fanii victoriei URSS-ului. Oameni cu „pilotce” şi panglici ale Sfîntului Gheorghe au sărbătorit cu surle, alături de vedete din Rusia şi RM, victoria în „Marele Război pentru Apărarea Patriei”. Şi cum unii au sărbătorit zgomotos, cu însufleţire, iar alţii fără prea mare tenacitate, fanii Uniunii Sovietice au fost mai vizibili, mai la ei acasă.
Mare a fost bucuria ieri în PMAN, dar ar trebui să ne întrebăm ce se vede dincolo de ea? Nimic notabil, aş zice. Se întrezăreşte mai cu seamă dezagregarea socială, uriaşa falie dintre cei cu Ziua Victoriei şi cei cu Ziua Europei. Iar anii care au trecut după 1991 nu au micşorat deloc această falie. Cele două trend-uri au rămas la fel de rigide, iar încercarea de a le împăca pe făgaşul statalităţii moldoveneşti a suferit un răsunător eşec. Sînt lumi paralele, ireconciliabile. Şi nu doar că valorile le sînt diferite, dar nu există nici măcar dorinţa de a încerca să-l înţelegi pe celălalt. Statul moldovenesc ar fi trebuit să ofere o „parcelă” pe care atît fanii Zilei Victoriei, cît şi cei ai Zilei Europei, s-o prăşească. Această parcelă nu există, din păcate. Există în schimb multă vorbărie şi interese politice.
Deşi retorica statalistă e foarte ritoasă şi zgomotoasă, deşi se vorbeşte pînă la saţietate despre Moldova independentă, am impresia că un pericol mai serios i-ar face pe cetăţenii de aici să opteze rapid pentru alte soluţii geopolitice şi să lase baltă statalitatea promovată cu tobe şi trîmbiţe de către conducători.
