Decizia Chișinăului să revină la cumpărarea energiei electrice din Transnistria poate afecta semnificativ încrederea investitorilor internaționali și a instituțiilor financiare internaționale în Republica Moldova, a declarat postului de radio Europa Liberă o oficialitate a Comunității Energetice, o organizație internațională creată pentru a integra sistemele energetice ale țărilor Uniunii Europene cu cele din țările balcanice și din regiunea Mării Negre. Dirk Buschle, directorul adjunct al Secretariatului Comunității Energetice, a spus că decizia a fost luată pe neașteptate, tocmai când fusese introdusă o procedură specială pentru asigurarea transparenței și corectitudinii procesului de achiziție a energiei electrice.
Dirk Buschle: „Suntem îngrijorați că întreaga procedură a fost adusă la absurd, dacă, după încheierea procesului, jucătorii de pe piață revin la vechile apucături de negociere a înțelegerilor de o manieră netransparentă, neglijând regulile prevăzute de procedura tenderului”.
La sfârșitul lunii martie, compania de stat Energocom a cîșttigat o licitație organizată în premieră conform procedurilor elaborate de secretariatul Comunității Energetice, agreate de guvernul moldovean. Energocom a spus că va asigura consumul de curent electric al Republicii Moldova prin importuri din Ucraina.
Pentru prima dată după mulți ani, Chișinăul a renunțat atunci la cumpăraea de electricitate de la centrala Cuciurgan, care e controlată de firma rusă de stat RAO ES și de autoritățile transnistrene, și a ales să cumpere curent mai ieftin de la ucraineni.
Acum însă, Energocom s-a răzgândit, spunând că energia ucraineană s-a scumpit și a anunțat că va cumpăra din nou de la Cuciurgan marea majoritate a necesarului de energie electrică.
Dirk Buschle spune că autoritățile de la Chișinău trebuie să explice mai bine cele întâmplate:
„Cred că este în interesul guvernului Moldovei să explice ce s-a întâmplat, mai ales pentru că ne aflăm la intersecția unor curente geopolitice, a intereselor statului cu interesul unor companii de stat, a nevoii de a introduce elemente ale concurenței de piață, de a reforma sistemul energiei electrice în conformitate cu normele Uniunii Europene. Acest conglomerat de obiective și nevoi trebuie explicat mai bine, nu doar nouă, organizațiilor internaționale, ci în primul rând cetățenilor moldoveni și tocmai acesta a fost scopul intervenției noastre de acum”.
Comunitatea Energetică așteaptă explicații din partea ministerului economiei de la Chișinău.
În ultimii ani, secretariatul Comunității Energetice a încercat să elaboreze pentru Moldova o procedură transparentă de achiziție a energiei, obiectivul pe termen lung fiind să o ajute să se conecteze mai bine la furnizori din Ucraina și România.
Dirk Buschle: „Moldova e membră a Comunității Energetice, deci își reformează sectorul energetic în conformitate cu legislația, regulile, valorile și principiile europene. Comunitatea Energetică și Secretariatul acesteia sunt gardienii tratatului energetic la care Moldova este parte. Am știut mereu că Moldova se află într-o situație specifică în ceea ce privește sursele energetice. Acestea sunt doar două – una se află în Transnistria și alta în Ucraina. De-a lungul anilor, am fost foarte îngrijorați de felul în care se procura electricitatea prin contracte pe bază anuală. Așa încât, anul trecut am propus Ministerului Economiei și ministerul a acceptat să introducem o procedură prin care să organizăm acest tender de o manieră transparentă”.
Poate Comunitatea Energetică aplica sancțiuni Chișinăului, dacă ajunge la concluzia că autoritățile moldovene au încălcat procedurile convenite anterior - atunci când compania de stat Energocom a schimbat sursa de achiziție a curentului electric?
Dirk Buschle: „Nu vorbim de vreo sancțiune și nici măcar de vreo încălcare. Dar cred că guvernul Moldovei are responsabilități nu doar față de propria societate și populație. Mai are responsabilități în fața comunității investitorilor internaționali și a instituțiilor financiare internaționale, care urmăresc cu atenție cele întâmplate. De aceea, cred că, dacă nu vărsăm lumină asupra celor întâmplate, dacă nu asigurăm că, pe viitor, transparența și respectarea procedurilor sunt implementate pe deplin în sectorul energiei electrice, atunci poate suferi climatul investițional, investitori se pot speria. Cred că aceasta poate fi o consecință probabil mult mai importantă, care contează mult mai mult decât dacă impunem noi vreo sancțiune”.
Directorul adjunct al Secretariatului Comunității Energetice Dirk Buschle speră că dialogul cu autoritățile moldovene va continua, iar procedurile de achiziție a curentului electric vor fi îmbunătățite și respectate, măcar anul viitor.