Linkuri accesibilitate

Riscurile României între „suveranitatea” à la Dragnea și promisiunile noi-vechi ale Vioricăi Dăncilă


Premierul Viorica Dancilă în Parlamentul de la București, 29 ianuarie 2018.
Premierul Viorica Dancilă în Parlamentul de la București, 29 ianuarie 2018.

Guvernul Dăncilă a fost aprobat de Parlament cu 282 de voturi „pentru”, 136 „împotrivă” și o abținere.

În prezența Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, prima femeie șef de guvern din România ținut un discurs menit să-i convingă pe parlamentari să aprobe componența noului cabinet.

A fost vorba mai degrabă însă despre un semnal pe care l-a dat în primul rând propriului electorat și apoi aliaților țării, fiindcă de aritmetica majorității s-a ocupat Liviu Dragnea, președintele PSD și mentorul prim-ministrei desemnate Viorica Dăncilă.

Altfel spus, Dragnea a reușit să-i convingă pe deputații și senatorii UDMR să voteze guvernul, fără să se știe deocamdată ce au cerut aceștia în schimb. Sunt câteva legi de care ar putea profita comunitatea ungară din Transilvania, dacă a existat o astfel de înțelegere între PSD și UDMR (între ele Legea statului minorităților).

Noul guvern a avut o majoritate confortabilă la votul din legislativ cu ajutorul politicienilor maghiari.

Liviu Dragnea, liderul principalului partid de guvernare și personajul cel mai influent din coaliția aflată la putere, a reamintit de la tribuna parlamentului că „România e un stat suveran” și că e de datoria partidului său să „apere” această suveranitate.

Dragnea are și o definiție: „suveranitatea nu e atât o stare politică sau una economică, ci una de spirit”.

Guvernul, a subliniat președintele social-democraților, „are rostul de a păstra suveranitatea, adică independența de gândire și carcterul național. În spirit european, dar în folosul poporului român”.

Șeful PSD sugerează astfel că după cele două guverne schimbate într-un an, urmează un al treilea care va ști cum să discute la Bruxelles în așa fel încât, spre exemplu, modificările din domeniul juridic să rămână așa cum a stabilit Bucureștiul, dacă se poate, fără repercursiui ulterioare din partea Comisiei Europene.

„Suveranitatea” despre care vorbește Liviu Dragnea înainte de instalarea noului său guvern se referă tocmai la tradiționalul „neamestec în treburile interne” despre care vorbea și Ceaușescu.

Executivul de la Bruxelles să nu mai încalce suveranitatea țării, acesta e mesajul central pe care-l transmite liderul principalului partid de guvernământ, atât în afară, cât și în interior către electoratul PSD.

„Vom guverna cu măndire și respect pentru români” a subliniat în discursul său și Viorica Dăncilă, viitoarea șefă a cabinetului, afirmând că și-a înțeles misiunea dată de partid.

E un slogan care ar putea îndepărta România de Uniunea Europeană și de aliații săi occidentali, după ce aceștia au cerut de mai multe ori respectarea statului de drept și a independenței justiției.

Șefa executivului a mai punctat în discursul ei câteva principii după care se ghidează, între care cel privitor la faptul că „țara trebuie condusă de cei aleși, nu de cei numiți” sau că atâta timp cât va conduce guvernul, „nicio altă instituție, niciun alt centru de putere nu va mai putea spune guvernului ce are de făcut”.

Dăncilă a insistat că obiectivul mandatului ei este includerea României în prima jumătate a clasamentului economiilor din Uniunea Europeană până în 2020, „astfel încât tinerii să nu mai plece”, iar cei care se află în afara țării „să își dorească să revină”.

O listă întreagă de promisiuni citite răspicat de la tribuna camerelor reunite ar putea fi încurajatoare, dacă nu ar fi fost promise deja de predecesorii doamnei Dăncilă: accesarea mai multor fonduri europene, salarii apropiate de cele din Uniunea Europeană, până în 2020 salariul minim net pe economie va depăși 300 de euro, reducerea taxelor și a birocrației, opt noi spitale regionale și unul național, multe grădinițe noi, refacerea școlilor cu probleme, repunerea în ordine a haosului fiscal.

2020 este anul la care se raportează puterea, pentru că atunci sunt alegeri generale, iar PSD speră să demonstreze electoratului său că are grijă de el.

Mărirea pensiilor și a salariului minim rămân de aceea ținte prioritare pentru social-democrați, dincolo de modificările din Justiție, care sunt esențiale inclusive pentru salvarea liderilor coaliției de guvernământ, Liviu Dragnea (președintele PSD) și Călin Popescu Tăriceanu(președintele ALDE), fiindcă ambii au dosare penale.

XS
SM
MD
LG