Linkuri accesibilitate

Câlcâiul lui Ahile al independenţei energetice în Moldova


Staţie de comprimare a gazelor în Ucraina
Staţie de comprimare a gazelor în Ucraina

K.Maniokas: Moldova e campioană la alinierea legislației sale la cea europeană doar pe hârtie.

Lansat în urmă cu doi ani, proiectul european „EU-STRAT” şi-a propus să analizeze relaţia Uniunii Europene cu statele din Parteneriatul Estic, din care face parte şi Republica Moldova. În cadrul unei mese rotunde organizate astăzi de Institutul „Viitorul” de la Chişinău s-a discutat, între altele, şi despre independenţa energetică a ţării. Una din concluzii a fost că sectorul energetic moldovenesc este unul din cele mai vulnerabile din regiune, iar autorităţile de la Chişinău fac prea puţin pentru a diminua dependenţa de Moscova.

Până în 2020, Republica Moldova s-a angajat să pună în aplicare aşa numitul Pachet energetic III al Uniunii Europene, altfel spus, să reformeze domeniul energetic după standardele comunitare. Pe hârtie au fost transpuse principalele directive şi regulamente în domeniu, la modul practic însă lucrurile se prezintă mai greu, este una dintre concluziile experţilor care au participat astăzi la dezbaterea organizată de Institutul „Viitorul”.

Deficiențe există atât în reţeaua de electricitate, cât şi în cea de gaze. 70 la sută din energia electrică necesară Republicii Moldova este procurată de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, din stânga Nistrului, întreținută, spun experţii, mai mult din interese politice şi de grup. În ce priveşte piaţa gazelor naturale această este monopolizată de concernul rus Gazprom prin intermediul S.A. Moldova-Gaz, la care se mai adaugă datoria malului stâng pentru consumul gazelor naturale, e vorba de peste 6 miliarde de dolari, sumă acumulată pe parcursul a ultimelor două decenii.

Cercetătorul de la Vilnius Klaudijus Maniokas, este director ESTEP Lituania, o cunoscută asociaţie de evaluare şi consultanţă în domeniul politicilor europene. Expertul constată că printre ţările Parteneriatului Estic, Republica Moldova este campioană la ajustarea legislației europene… pe hârtie.

„Lipseşte substanţa în ce priveşte implementarea acestor reguli. De asemenea, ar trebui să se atragă atenţia la mai multe chestiuni, între care şi independenţa regulatorului energetic – ANRE în cazul Republicii Moldova. De fapt, toate cele trei ţări din cadrul Parteneriatului Estic ce au semnate acorduri de asociere la Uniunea Europeană Moldova, Ucraina şi Georgia se confruntă cu această problemă. Independenţa acestei instituţii este foarte importanţă pentru piaţa energetică. La fel ca şi capacitatea regulatorului energetic să stabilească tarife clare la energie şi gaze, bazate pe costuri reale.”

Un alt factor care explică pârghiile de influenţă ale Rusiei asupra Republicii Moldova este conexiunea dintre domeniul energetic şi conflictul transnistrean...

Tărăgănând să rezolve problemele din sectorul energetic, guvernarea de la Chişinău nu face decât să devină mai vulnerabilă în faţa Moscovei, este una dintre concluziile cercetătoarei Foundation maison des scienes de l’homme de la Paris Laure Delcour. Experta a analizat mai multe domenii cheie în ţările din Parteneriatul Estic: migraţia, independenţa energetică, securitatea şi comerţul. În ultimii ani, Republica Moldova a reuşit să-şi asigure o minimă independenţă în ce priveşte comerţul şi migraţia: antreprenorii moldoveni şi-au diversificat piaţa, iar cetăţenii iau în calcul nu doar Rusia atunci când îşi caută un loc de muncă peste hotare. În ce priveşte securitatea militară şi sectorul energetic, acestea reprezintă „câlcâiul lui Ahile” pentru independenţa Republicii Moldova:

„Un alt factor care explică pârghiile de influenţă ale Rusiei asupra Republicii Moldova este conexiunea dintre domeniul energetic şi conflictul transnistrean. În primul rând, din cauza datoriei acumulate de Transnistria şi, de asemenea, pentru că infrastructura energetică a ţării este amplasată pe un teritoriu ce nu este controlat de autorităţile moldovene. Această situaţie este în defavoarea Republicii Moldova, deoarece a devenit un instrument al Rusiei pentru a perpetua conflictul transnistrean şi, de fapt, pentru a controla Republica Moldova.”

O soluţie pentru consolidarea independenţei energetice a ţării, indiferent dacă vorbim despre gaze naturale sau electricitate, ar fi diversificarea, spune experta de la Paris, Laure Delcour, care a insistat că doar prezenţa unei alternative nu ar fi suficientă. Crucială este dorinţa guvernanţilor de a accepta această alternativă.

Previous Next

XS
SM
MD
LG