Cum pot fi ajutați oamenii să știe dacă promisiunile făcute de politicieni sunt și îndeplinite? A căutat să afle Vasile Botnaru de la Igor Boțan, director executiv la ADEPT, Asociația pentru Democrație Participativă:
Europa Liberă: Acum când promisiunile electorale curg gârlă ca din cornul abundenței, vreau să vă întreb dacă societatea, după atâtea cicluri electorale, a elaborat un mecanism de verificare a promisiunilor, dacă există o instituție, nu neapărat formală, care să facă checking-ul așa cum, iată, societatea a generat un mecanism de verificare a onestității candidaților –„Parlamentul curat” –, după ce instituția certificatelor de probitate s-a cam răsuflat.
Igor Boțan: „Noi putem spune un singur lucru: dacă avem o democrație reprezentativă, așa cum prevede Constituția Republicii Moldova, atunci instituția care trebuie să verifice îndeplinirea promisiunilor electorale ale concurenților electorali este corpul de alegători. Suveranitatea emană de la popor, Parlamentul reprezintă poporul Republicii Moldova și iată acest corp de alegători ar trebui să verifice cum partidele politice își îndeplinesc promisiunile electorale.”
Europa Liberă: „Ar trebui”, ați folosit condițional, dar în realitate cum stau lucrurile?
Igor Boțan: „Ar trebui, dar în realitate lucrurile stau altfel. Tehnologiile electorale spun în felul următor: la alegeri promiteți sarea și marea și faceți măcar ceva și atunci acest „măcar ceva” îl veți scoate în prim-plan, iar ceea ce ați promis și nu ați realizat, treceți pe planul doi, că poate s-ar găsi cineva să-și amintească, dar dacă resursele administrative, resursele media și resursele financiare sunt în mâinile partidelor mari, cei care ar putea contesta modul în care au fost implementate acele promisiuni electorale nu vor fi pur și simplu auziți.”
Europa Liberă: V-am întrebat pe Dvs., pentru că faceți totuși un fel de checking. ADEPT-ul are o rubrică, înțeleg că proaspăt revitalizată, și în sensul acesta vă întreb: informațiile pe care le livrați pe gratis publicului sunt de folos, măcar pentru mass-media?
Igor Boțan: „Noi sperăm că ele sunt de folos. Recent am finalizat contabilizarea implementării promisiunilor electorale pentru ciclul 2014-2018. Curând aceste evaluări vor fi date publicității cu un fel de notă pentru modul în care au fost implementate promisiunile electorale.”
Europa Liberă: Profit de ocazie chiar să vă fac publicitate. Deci, asta va apare pe pagina de internet a Asociației pentru Democrație Participativă și e cu acces gratuit?
Igor Boțan: „Sigur că da. Toate aceste lucruri noi le facem într-un program pentru educația civică și electorală a cetățenilor...”
Europa Liberă: Nu vă veți pomeni ca și Promo-LEX-ul acuzați de faptul că exercitați presiuni în plină campanie asupra concurenților?
Igor Boțan: „Nu, nicidecum! Mai mult decât atât, de data asta chiar avem și o acoperire legală, pentru că în paralel cu campania electorală pentru alegerea Parlamentului se desfășoară un referendum inițiat de partidul de guvernământ, Partidul Democrat, care spune în felul următor: „Noi vrem ca cei care promit și nu fac ceea ce promit să fie retrași din Parlament de către alegători”. Deci, Partidul Democrat acum, dacă i-am lua programul electoral din 2014 și l-am analiza, câteva exemple: investiții anuale de 1 miliard de dolari.
A îndeplinit Partidul Democrat această promisiune sau nu? Electrificarea căilor ferate. A îndeplinit Partidul Democrat această promisiune sau nu? Sau: tren de mare viteză Chișinău-Kiev-Chișinău-București. A îndeplinit Partidul Democrat această promisiune sau nu? Eu pot continua promisiunile Partidului Democrat pentru care, dacă ar fi aplicat sistemul pentru care pledează Partidul Democrat, cetățenii ar trebui să-i dea vot de blam. Dar avem o democrație reprezentativă și această democrație reprezentativă spune că cetățenii dau un mandat concurenților electorali pentru o anumită perioadă și îi judecă la sfârșitul perioadei respective în felul următor: îi mai votăm sau nu-i mai votăm? Și asta este salvarea formațiunilor politice de pedeapsa alegătorilor.”
Europa Liberă: Mă obligați să fiu „avocatul diavolului”. Democrații ar putea spune că, de fapt, nu au fost la guvernare cu mandatul deplin, nu au avut toate manivelele la dispoziție ca să fi construit tren de mare viteză și să fi lansat sateliți pe orbită.
Igor Boțan: „Nu este adevărat! Partidul Democrat este la guvernare din 25 septembrie 2009. Ministerul Economiei, care este Guvern în Guvern, cum se spune, a fost în permanență în mâinile Partidului Democrat; Ministerul Protecției Sociale a fost în permanență în mâinile Partidului Democrat. Partidul Democrat conduce țara de unul singur de trei ani, adică o perioadă din perioada în care se află la guvernare, Partidul Democrat o treime din acest timp a condus țara de unul singur. Deci, laurii pentru toate cele bune îi revin Partidului Democrat în egală măsură ca și responsabilitatea pentru eșecurile majore pe care le-a înregistrat Republica Moldova în această perioadă.
Partidul Democrat o treime din acest timp a condus țara de unul singur...
Trebuie să fim conștienți de acest lucru și trebuie exact în cadrul pe care îl avem în prezent atunci când Partidul Democrat spune „Fapte, nu vorbe”, tocmai să scoatem în prim-plan vorbele și să le verificăm contrapunându-le faptelor. Și atunci vom avea o imagine corectă, dar nu una înfrumusețată de către propagandiști.”
Europa Liberă: Și opoziția promite sarea cu marea. Cât de valabilă este exigența Dvs. și în raport cu opoziția?
Igor Boțan: „În raport cu opoziția putem spune că, de exemplu, opoziția socialistă face anumite cedări. Dacă i-am consulta programul electoral de acum patru ani de zile, am observa că Partidul Socialiștilor dă înapoi pe dimensiunea integraționistă, nu mai pledează pentru organizarea referendumului de anulare a Acordului de Asociere. Partidul Socialiștilor se află într-o situație oarecum delicată, pentru că șeful statului a promulgat un șir de legi pe care Partidul Democrat le-a adoptat eludând transparența decizională. Am mai menționat acest lucru. De exemplu, la capitolul economie Partidul Socialiștilor până în prezent pledează pentru introducerea impozitului pe trei trepte, iar dl Dodon a promovat și a lăudat foarte mult așa-zisa „mica reformă a impozitării”, care a introdus o ștachetă plată pentru impozitarea și celor bogați, și celor săraci în Republica Moldova și multe, multe alte lucruri.
În privința integrării în spațiul regional vedem că Partidul Socialiștilor dorește să construiască o punte care să lege Estul cu Vestul, deci renunțând la mesajul categoric, care, din păcate, încă se menține în programul politic al Partidului Socialiștilor. Deci, ei nu au dorit să-i sperie pe alegătorii lor rusofili, dar în programul electoral deja vorbesc despre punte, despre menținerea relațiilor cu Occidentul, despre pledoaria în favoarea regimului liberalizat de vize. Vedem că Partidul Socialiștilor o scaldă în două ape, astfel încât să-și mențină electoratul, dar să nu facă promisiuni pe care eventual să nu le poată ulterior onora. Dacă ne referim la opoziția de dreapta, această opoziție este constituită din două partide relativ noi, care deocamdată promit lucruri realiste.”
Europa Liberă: Și-i credeți? Dvs. ca un observator detașat îi credeți?
Igor Boțan: „Cel puțin pot spune în felul următor: dacă ei consideră că din punct de vedere strategic Republica Moldova are un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, ceea ce este absolut adevărat, atunci probabil este de așteptat că o guvernare responsabilă poate face efortul pentru ca în patru-cinci ani de zile să implementeze prevederile Acordului de Asociere. Acest lucru este realist. Despre acest lucru vorbește în platforma electorală și Partidul Democrat, numai că diferența dintre, de exemplu, blocul ACUM și Partidul Democrat este că, deși ambele formațiuni spun că este o prioritate implementarea prevederilor Acordului de Asociere, iată că Partidul Democrat se află într-o situație delicată după cele două rezoluții ale Parlamentului European. Și cele două rezoluții ne fac să credem că promisiunile Partidului Democrat în acest sens sunt mai puțin credibile. Cel puțin acest lucru mie mi se pare absolut evident.”
Europa Liberă: Mai nou, președintele Dodon vrea să devină un fel de placă turnantă și între forțele politice, care, bănuiește el, vor avea scoruri aproximativ egale în scrutinul parlamentar și se vede clar că dânsul nu s-a aventurat să intre pe lista socialiștilor ca să păstreze distanța și să fie eventual solicitat pe post de arbitru, organizator, convocator al unei mese rotunde în care se va găsi soluția optimă pentru o viitoare majoritate parlamentară. Credeți în șansele președintelui Dodon de a deveni un arbitru situat deasupra formațiunilor politice învingătoare în scrutinul parlamentar?
Igor Boțan: „Nu! Și nu cred că dl Dodon poate juca rolul de mediator, pentru că domnia sa a declarat că este lider informal al Partidului Socialiștilor, iar partidul a reconfirmat chiar astăzi că este o formațiune pro-prezidențială și sarcina atât a dlui Dodon, cât și a Partidului Socialiștilor este transformarea Republicii Moldova într-o republică prezidențială. Nicio altă formațiune nu va sta să discute un astfel de proiect mediat de către dl Dodon.”
Europa Liberă: Cine va fi arbitrul care îi va putea așeza pe competitori la o masă rotundă ca să identifice o formulă de guvernare după 24 februarie?
Igor Boțan: „Eu cred că primul mediator va fi formațiunea care a acumulat cel mai mare număr de voturi, va fi probabil Partidul Socialiștilor, ca prima formațiune care va trebui, în eventualitatea lipsei unei majorități parlamentare, să se adreseze colegilor din alte formațiuni...”
Europa Liberă: Așa au pățit-o comuniștii. După ce au luat majoritatea, au rămas cu covata spartă.
Igor Boțan: „Da, numai că dl Dodon acum va trebui să fie cel care propune candidatura pentru funcția de prim-ministru și dl Dodon nu are cum se eschiva de la aceste atribuții constituționale pe care le are, iar formațiunea pe care o conduce din umbră, Partidul Socialiștilor, dacă obține cel mai bun rezultat, nu are cum se eschiva de la începerea unor negocieri cu alți parteneri, cu alte fracțiuni parlamentare care vor ajunge în Parlament. Va fi un exercițiu dificil și dl Dodon iată în această calitate va trebui să fie mediator sau să îndeplinească ceea ce a promis, să ducă lucrurile până la limita absurdului, după care să încerce să provoace alegeri parlamentare anticipate.
Va fi un exercițiu dificil și pentru Dl Dodon...
Numai că dl Dodon trebuie să știe că și ceilalți actori politici vor avea propriile strategii și pentru înlăturarea dlui Dodon de la îndeplinirea funcțiilor prezidențiale, cum s-a întâmplat de cinci ori de când este președinte, acest lucru se poate întâmpla în urma unei alianțe ad-hoc pe o singură problemă: înlăturarea dlui Dodon de la atribuțiile de numire a unei candidaturi pentru funcția de prim-ministru. Deci, dl Dodon are ași în mânecă, dar nu trebuie să-și imagineze că toți așii sunt în mâneca domniei sale.”
Europa Liberă: După trei zile de campanie, ce puteți spune, ce scor avem? Avem și un autobuz incendiat, avem și agresare fizică a unui candidat. Ce puteți spune despre modul în care a demarat această campanie?
Igor Boțan: „Această campanie a demarat cu stângul, în pofida faptului că câteva formațiuni politice, trei formațiuni politice au semnat Codul de conduită, iar faptele pe care le-ați menționat Dvs. pot fi, șirul acestor fapte poate fi continuat. Astăzi, Partidul Socialiștilor a declarat că documentează un șir de cazuri de corupție a alegătorilor; Valeriu Munteanu a fost agresat verbal la Orhei, deci a început caravana nu doar cea electorală, ci și caravana încălcărilor legislației electorale.
Acest lucru ne spune că campania este departe de a fi una curată, iar modul în care sunt atacați candidații arată că alegerile sunt departe de a fi libere. Deci să vedem, poate intervin autoritățile cu un apel către propriii susținători să se abțină de la acte de agresiune și de la fapte care sunt reprobabile...”
Europa Liberă: Dar dincolo de apeluri? Și apelul cel mai categoric l-a lansat chiar Vlad Plahotniuc, liderul PD-ului. Dincolo de aceste apeluri, guvernarea are organele de protecție a ordinii publice.
Igor Boțan: „Tocmai acest lucru este important, pentru că ministrul de Interne, care este responsabil de ordinea publică, este unul dintre candidați și s-a degrevat din funcție. Dar noi știm din experiența anterioară, suntem la a noua campanie electorală parlamentară de la declararea independenței Republicii Moldova, niciodată anterior nu am avut acte de agresiune împotriva candidaților, mai cu seamă astfel de acte chiar în preajma sediilor instituțiilor de drept care ar trebui să protejeze cetățenii, mai cu seamă candidații în lupta electorală. De asemenea, Partidul Socialiștilor astăzi a invocat că un candidat foarte important, poate cel mai important din Republica Moldova a fost prins cu liste de subscripție în circumscripția în care candidează alcătuite de aceeași mână, aproape 200 de nume introduse cu aceeași mână, ceea ce este împotriva legislației și ar trebui ca o pedeapsă pentru astfel de acte să fie excluderea candidatului, lucru care nu s-a întâmplat.”