Linkuri accesibilitate

Vlad Gribincea: „Prin hotărârile sale, Curtea Constituțională a creat premisele pentru instabilitate socială majoră în țară”


Interviul dimineții cu directorul Centrului de Resurse Juridice de la Chişinău.

După ce Curtea Constituţională şi-a anulat propriile decizii la fel de iute şi inexplicabil precum le adoptase la începutul crizei politice moldovene, cererile de demisie în corpore a magistraţilor nu contenesc. Îl vom întreba în această emisiune pe Vlad Gribincea, director al Centrului de Resurse Juridice de la Chişinău cine şi cum ar trebui să procedeze în această situaţie şi cum se mai poate salva justiţia moldoveană.

Interviul dimineții: cu Vlad Gribincea
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:48 0:00
Link direct

Europa Liberă: Felul, dle Gribincea, cum s-a prezentat Curtea Constituţională şi Procuratura Generală în recenta criză politică, iar mai devreme, în timpul alegerilor locale, și sistemul judecătoresc ar arăta că parcă nimic nu se mai poate recupera în justiţia moldoveană, parcă nimic nu se mai poate salva. Dvs. ce credeţi?

Vladislav Gribincea la o dezbatere în studioul Europei Libere
Vladislav Gribincea la o dezbatere în studioul Europei Libere

Vlad Gribincea: „Aș vrea să cred că în justiția din Republica Moldova mai poate fi salvat ceva, că în cazul în care judecătorii vor transmite un mesaj că ei nu se pot reforma din interior mă tem că presiunea socială va fi așa de mare, încât politicienii vor fi nevoiți să intervină ferm, câteodată în detrimentul independenței judecătorilor.”

Europa Liberă: O să revenim și la această părere a Dvs., dar iată dacă le luăm pe rând, Curtea Constituțională – am văzut zilele astea atâta lume revoltată de felul în care s-a comportat Curtea Constituțională în cadrul acestei crize. Ar trebui să-şi dea demisia magistraţii acestei Curţi acum, după ce şi-au anulat, aparent fără explicaţii acceptabile de societate, ca să zicem așa, propriile decizii despre care mulţi au spus că erau cât pe ce să ducă la război civil?

Vlad Gribincea: „Experiența Curții Constituționale de până acum era că prevederile din articolul 85 din Constituție interpretate destul de contestabil de către Curtea Constituțională era ca să asigure o coeziune socială și dezvoltarea organică a țării. Prin hotărârile sale, e adevărat, Curtea Constituțională a creat premisele pentru instabilitate socială majoră în țară.

Eu nu cred că judecătorii actualei Curți Constituționale nu

Curtea Constituțională a fost folosită în lupte politice deliberat ...

înțelegeau pericolul pe care îl generau, iar anularea subită, din proprie inițiativă a acestor hotărâri sâmbătă, 15 iunie, confirmă încă o dată că aceste hotărâri aveau foarte puțin substrat legal în spatele lor. Mai degrabă Curtea Constituțională a fost folosită în lupte politice deliberat și judecătorii Curții Constituționale înțelegeau foarte bine acest lucru.”

Europa Liberă: Ce ar trebui să urmeze?

Vlad Gribincea: „Unica soluție pe care o văd eu pentru Curtea Constituțională în circumstanțele actuale este demisia in corpore din proprie inițiativă și necondiționată a judecătorilor Curții Constituționale. Eu pur și simplu altceva nu văd, fiindcă să restabilești încrederea în Curtea Constituțională în componența actuală a Curții nu-mi închipui cum acest lucru poate fi, dar dacă nu există încredere într-o instanță judecătorească nu vor fi acceptate nici soluțiile ei.”

Europa Liberă: Să înțelegem că dacă magistrații nu vor proceda astfel, măsuri cumva legitime nu prea există?

Vlad Gribincea: „Există limita legalului. Am impresia că Parlamentul deja adoptase o hotărâre prin care declara

Sper din toată inima că nu vom crea un precedent în care judecătorii Curții Constituționale ar putea fi înlăturați când există o nesatisfacere cvasitotală de activitatea lor ...

statul capturat și implicarea Curții Constituționale în lupta pentru putere. Această declarație poate fi folosită în mod extrem, aș spune, pentru a înlătura actualii judecători ai Curții Constituționale, dar eu sper din toată inima că la aceasta nu vom ajunge, altfel vom crea un precedent în care judecătorii Curții Constituționale ar putea fi înlăturați când există o nesatisfacere cvasitotală de activitatea lor.”

Europa Liberă: Deci de riscul precedentului creat măcar n-ar trebui să se procedeze așa? Şocant pentru mulţi a fost, dle Gribincea, şi comportamentul Procuraturii. Să te plângi – 600 de procurori și-au pus semnătura pe acea plângere –, să te plângi că cineva vrea să te readucă sub influenţa politică într-un context în care tocmai controlul politic este considerat problema cea mare a instituţiei, e cumva sau arată cumva descurajant pentru mulți, cel puțin. Dvs. aţi putea fi considerat într-o oarecare măsură un fel de artizan al recentei reforme a Procuraturii. Ați participat la scrierea acestei reforme la începutul ei. Care este concluzia Dvs. – ce nu a mers? De ce în ciuda reformei, Procuratura a rămas la fel sau poate cu o imagine mai proastă decât cum era?

Vlad Gribincea: „Da, am impresia că în anul 2005-2006, când se adopta Legea Procuraturii, imaginea Procuraturii era mult mai bună decât după reformă și toți recunosc că legea nouă cu privire la Procuratură este mult mai bună, probabil cea mai bună din regiune, dar efectul acestei legi a fost limitat. Și îmi puneam și eu întrebarea: de ce acest lucru nu se întâmplă? Probabil, din cauză că garanțiile din această lege nu au fost valorificate, surprinzător, nici chiar de procurori și impresia mea este că conducerea Procuraturii a dorit în locul fortificării independenței procurorilor sporirea controlului total asupra activității fiecărui procuror în parte. Aceasta a dus la ceea ce avem astăzi.”

Europa Liberă: Dar cum s-a făcut din moment ce era o lege recunoscută de toată lumea drept bună?

Vlad Gribincea: „E una ce e scris în lege în Republica Moldova și deseori e cu totul altceva ce se întâmplă în practică. Impresia mea este că totul se rezumă la controlul ierarhic asupra fiecărui procuror.”

Europa Liberă: Și acest control, iată acum, se poate interveni cumva în această problemă?

Vlad Gribincea: „Eu nu văd o altă soluție pentru procurorul general decât să-și dea demisia. El a activat în această funcție aproape trei ani de zile, doi ani și jumătate, și efectul activității sale, de fapt, s-a confirmat că este nociv pentru Procuratură.

Europa Liberă: Dar spuneți-ne, oamenii ăștia, dacă își vor da demisia, ei vor rămâne în sistemul judecătoresc, ce vor face mai departe?

Vlad Gribincea: „Eu cred că în Republica Moldova foarte mult decid funcțiile de conducere. Tradițional, schimbările în

Este inevitabil de a efectua un audit intern al situației din Procuratură și din instanțele judecătorești ...

Republica Moldova au loc de sus în jos, nu de jos în sus. Cred că este inevitabil de a efectua un audit intern al situației din Procuratură și din instanțele judecătorești, și de la Curtea Constituțională. În momentul în care sunt stabilite datele, acestea trebuie clarificate, iar în scopul prevenirii lor, cred că trebuie luate măsuri ferme împotriva celor care au încălcat legea.”

Europa Liberă: Ați vorbit deja și despre temerea Dvs. că e nevoie de intervenții din partea politicienilor care nu întotdeauna ar putea arăta prea frumos.

Vlad Gribincea: „Exact.”

Europa Liberă: Haideți un pic să ne oprim la asta. Tradițional, căile pe care se poate curăţa sistemul sunt două – una e cea radicală, să razi totul şi să o iei de la capăt, dar astfel de tactici niciodată nu au fost salutate. Iată îmi amintesc, câteva luni în urmă, când vizitase Republica Moldova un reprezentant al Comisiei Internaţionale a Juriştilor și făcuseră ei un raport care arăta foarte urât, constataseră frică în sistem, constataseră foarte multe lucruri urâte, dar ceea ce spunea Massimo Frigo – vă amintiți despre el? – zicea în felul următor: „în nici un stat măsuri din astea, să razi totul și s-o iei de la capăt nu au dat rezultate”. Ar trebui să se meargă pe a doua măsură, sugerată de d-lui – schimbarea de mentalitate a fiecărui membru al sistemului. Dvs. ce credeţi că e potrivit acum, în aceste condiţii?

Vlad Gribincea: „Raportul Comisiei Internaţionale a Juriştilor trebuie privit în context. În momentul în care ai avut în sistemul de justiție oameni care au fost servibili politic, până la extreme câteodată, nu-mi închipui cum acești oameni pot în mod organic să asigure un transfer spre o schimbare democratică a instituției în care au lucrat.”

Europa Liberă: Dar cu cine îi schimbi?

Vlad Gribincea: „E o întrebare foarte bună. Cred că e cea

Sper că judecătorii și procurorii vor denunța abuzurile din sistem și singuri vor expulza din justiție oamenii care nu merită să fie în justiție ...

mai mare provocare care ar putea exista în cazul unei intervenții serioase în justiție. Eu nu aș vrea să se ajungă la această situație, eu încă sper că judecătorii și procurorii vor denunța abuzurile din sistem și singuri vor expulza din justiție oamenii care nu merită să fie în justiție.”

Europa Liberă: Acesta credeți că ar fi semnul?

Vlad Gribincea: „Eu cunosc faptul că mulți dintre judecători și procurori nu erau satisfăcuți, din contra erau revoltați de ceea ce se întâmpla, dar nu aveau curajul s-o spună și nu aveau curajul s-o spună din cauză că nu aveau siguranța că vor fi protejați după aceasta.”

Europa Liberă: Și dacă ar veni acum acest semnal că sunt gata să se curețe, ce ar trebui să urmeze?

Vlad Gribincea: „Eu cred că judecătorii și procurorii ar trebui, în primul rând, să arunce din sistem ceea ce nu a fost bun și să purceadă singuri, în mod onest, la resetarea întregului sistem de justiție din interior. Eu sunt sceptic că acest lucru este posibil în contextul actual, deoarece de 27 de ani în Republica Moldova o putere pleca, alta venea, dar în esență nu se schimba nimic. Vorba ceea: „schimbăm hoții lor pe hoții noștri”.”

Europa Liberă: Deci, măsuri radicale?

Vlad Gribincea: „Eu simt asta, adică nimeni nu are încredere că noile forțe politice care au preluat puterea la Chișinău au intenția reală de a schimba lucrurile în justiție. 20 și ceva de ani acest lucru era, de fapt, mimat. În momentul în care se va vedea că intențiile sunt reale, eu cred că și schimbările în esență din justiție vor urma inevitabil.”

Europa Liberă: Sunt acum sarcini imediate de rezolvat. De asta vă întreb: ce trebuie să se întâmple cu dosarele de rezonanță referitor la care sunt, au existat mereu temeiuri să se creadă că nu au fost judecate fără părtinire? Am să enumer câteva: Filat, Platon, Petic, Ursachi, Grigorciuc… Se aud deja apeluri de tot felul despre anularea sentinţelor, fel de fel de apeluri cât mai deocheate. Cum ar trebui să se procedeze?

Vlad Gribincea: „Prima chestie pe care trebuie s-o spun: orice dosar este un dosar judiciar, el trebuie judecat de

Orice dosar este un dosar judiciar, el trebuie judecat de către justiție, nu de politicieni ...

către justiție, nu de politicieni, nu de electorat. În momentul în care judecătorii își vor revedea propriile hotărâri, inevitabil va apare o întrebare: cât de temeinică era soluția judiciară a acelor judecători cu ceva timp în urmă, care era diametral opusă?”

Europa Liberă: Deci, cel mai probabil ei nu o vor face, chiar dacă Curtea Constituțională le-a dat un exemplu?

Vlad Gribincea: „Eu nu știu ce va urma. Să vedem. Acum cred eu că sunt mai puține premise ca judecătorii să ia hotărâri vădit ilegale și eu cred că chiar în aceste cauze trebuie de examinat la rece circumstanțele. Iar dacă cineva este oponent al opoziției, dar a comis infracțiuni, el trebuie să răspundă pentru asta. E cu totul altceva când nu există probe că această persoană a comis infracțiuni.

Europa Liberă: Și ultimul caz, iată, Renato Usatîi. Ce credeţi despre această revenire a politicianului Renato Usatîi şi felul cum a fost întâmpinat de organele de drept și justiție?

Vlad Gribincea: „Renato Usatîi este urmărit penal în Republica Moldova. Pe numele lui exista un mandat de arest. Pentru mine era previzibil că la intrarea în țară el va fi arestat.”

Europa Liberă: Dar anularea mandatului era previzibilă?

Vlad Gribincea: „Anularea mandatului este o chestiune interesantă. Foarte rar când procurorii anulează din proprie inițiativă, foarte rar. Judecătorii deseori inversează soluțiile, iar procurorii extrem de rar renunță.

Având în vedere vehemența cu care procurorii insistau pe extrădarea lui, pe urmărirea lui penală, pe arestarea lui și acum revocarea măsurii de arest, mie lucrurile mi se par suspecte, dar să vedem. Eu sper că Procuratura va veni cu clarificări în acest sens - din ce motiv până acum mandatul de arest era în vigoare, iar astăzi, subit, lucrurile nu mai sunt actuale?”

Europa Liberă: Și ultima întrebare, dle Gribincea. Dacă ar fi să vă cer o sugestie sau două - ce să facă şi ce să nu facă în nici un caz noua putere dacă vrea un sistem judiciar cum se cuvine? Care ar fi sfaturile Dvs.?

Vlad Gribincea: „Eu cred că unica chestie pe care ar putea s-o facă politicienii este să renunțe la tradiția veche de influențare a justiției și numire a judecătorilor pe criterii de clientelism politic. Să uite de asta dacă vor o dezvoltare organică, normală a țării, fiindcă ceea ce s-a întâmplat mulți ani de zile nu a fost determinat atât de mult de justiție, cât de politic. Și a doua: ceea ce urmează tehnic în justiție, eu cred că este imperativă reformarea Curții Supreme de Justiție și a Procuraturii Generale.”

Europa Liberă: Deci, încă o reformă?

Vlad Gribincea: „Oameni eventual noi și o reformă rapidă, plus că eu nu văd cum politicienii ar putea trece peste o evaluare, o triere a oamenilor din sistem. Acum trebuie să alegem grâul de neghină.”

XS
SM
MD
LG