La aproape 30 de ani de la declararea independenței – perioadă în care a fost guvernată de agrarieni, național-democrați, comuniști, „centriști”, europeniști, socialiști… – Republica Moldova își pune în mod aproape ritualic întrebarea sacramentală: cum ne vom încălzi la iarnă? Și în decembrie 2019 frigul ne-a găsit nepregătiți. Nu știm sigur dacă gazele rusești vor tranzita Ucraina și dacă vom avea și energie electrică, pentru că, preocupați de alte probleme – privatizări frauduloase, furturi de miliarde de dolari, interminabile dezbateri identitare – n-am reușit să ne creăm surse alternative pentru momente de criză, incertitudine, conflict sau șantaj geopolitic.
Schimbul de replici pe această temă între fostul premier Maia Sandu și guvernul „tehnocrat” Chicu-Dodon ne arată în ce fel știm să aruncăm de la unii la alții o „bilă fierbinte”. Dl Chicu a demonstrat cu acest prilej că poate formula replici pe muchia vulgarității la adresa Maiei Sandu, împrumutând tactica lui Dodon, când pentru orice eșec dai vina pe fosta guvernare, vorbești despre „mizerii”, despre „greaua moștenire”, invoci incompetența, deciziile iresponsabile ale predecesorilor tăi…
Și dacă toate acestea nu au priză, mai cauți o scuză, un refugiu ipocrit. Spui că fosta guvernare, actuala opoziție, în special lidera ei, Maia Sandu, subminează Moldova în fața partenerilor noștri de dezvoltare. Spui că opoziția, adică fosta guvernare (o guvernare de 5 luni!) nu este patriotică, sabotează statul. E un discurs ce amintește retorica lui Plahotniuc și a PD, din vremurile lor de glorie. Și ei se lamentau că Maia Sandu a cerut la Bruxelles sistarea finanțării Republicii Moldova, după anularea alegerilor din Chișinău. „Perfida opoziție” e de vină, nu conduita unui regim antidemocratic și cleptocrat.
Or, adevărul e simplu și la suprafață: după câte minciuni și simulacre au livrat guvernările corupte de la Chișinău, numai voința politică pentru reforme reale poate convinge partenerii noștri de dezvoltare că actualul regim PSRM-ist poate fi creditat.
Asta spune Bruxelles-ul, asta spune și România, prin vocea președintelui, premierului și ministrului său de Externe: ați dat jos un guvern clar proeuropean și acum tot de la noi cereți bani? Cu ce îndreptățire, cu ce obraz?
Patriotismului fals și găunos al socialiștilor i se poate reproșa simplu: dacă Maia Sandu este atât de influentă în cancelariile occidentale, încât cu o simplă intervenție sistează finanțări, scoate Moldova de pe agenda partenerilor noștri externi și chiar o expulzează de pe harta lumii, de ce ați demis-o, de ce nu ați lăsat-o să guverneze spre binele Republicii Moldova?...
Revenind la planul nostru tactic-major, cu izul său involuntar comic-penibil – „cum ne vom încălzi la iarnă?” – este foarte clar că indiferent de culoarea politică a guvernărilor de la Chișinău, obiectivul prioritar al acestora s-ar fi cuvenit să fie asigurarea unor surse alternative de energie pentru Moldova. Finalizarea gazoductului Iași - Chișinău și conectarea la rețelele electrice românești, recte europene, trebuie să reprezinte o prioritate absolută, un pact principial, un consens al tuturor forțelor politice de la Chișinău.
Vorbim de o chestiune vitală nu doar pentru bunăstarea, ci pentru însăși existența Republicii Moldova. Din păcate, guvernul pro-rus al lui Dodon nu pare foarte interesat să finalizeze aceste proiecte strategice, care ne-ar scoate de sub spectrul unui șantaj direct și brutal din partea Moscovei.
E greu, aproape imposibil, să construiești consensuri politice într-un stat divizat în multiple feluri – am văzut și din experiența ultimei coabitări stânga-dreapta de la Chișinău. Nimeni nu vrea să înghețe la iarnă în Moldova, doar că asupra soluțiilor ce ar preveni un asemenea dezastru nu reușim să ne punem de acord oricât de mare ar fi pericolul.
Demarcația geopolitică și falia identitară sunt o realitate de neocolit în Republica Moldova...
Demarcația geopolitică și falia identitară sunt o realitate de neocolit în Republica Moldova, iar ultimele evoluții, noile prim-planuri de pe eșichierul politic basarabean ne arată că disputele vor continua.
Octavian Țîcu, după ce s-a detaşat de Blocul ACUM, a fost ales președinte al Partidului Unității Naționale (PUN) al lui Șalaru și Băsescu. PUN își propune să devină un pol de atracție pentru toți unioniștii. Altfel spus, Octavian Țîcu va avea de dat propriul răspuns la o întrebare nu mai puțin descumpănitoare, chiar paradoxală din politica moldoveană: cum se întâmplă că la aproape 30% de cetățeni cu simpatii unioniste – deduși în urma diverselor sondaje – partidele declarat unioniste nu reușesc să acceadă în Parlament? Care-i cauza? Alegătorii sunt de vină sau nu conving ofertele electorale?
Octavian Țîcu va avea nevoie de abilități deosebite pentru a negocia, pentru a aduna la aceeași masă dispersatele formațiuni unioniste cu lideri care în general nu se suportă, nu-și încap de orgolii și merite (reale sau închipuite), defilând fiecare cu ștampila și lozinca sa. Cum să-i împaci, dacă nimeni dintre ei nu acceptă ideea că poate există un „altcineva” mai bun, în jurul căruia merită să te aduni?
Și nu este vorba doar de unioniștii declarați, ci de întreaga tabără proeuropeană, cu care trebuie să știi să discuți: principial, realist, dar și respectuos. În politică, dar mai ales în cea de la Chișinău, cum ne-am convins de-atâtea ori, doar numărul mare contează. Iar dreapta are, se pare, o problemă structurală: incapacitatea de a se solidariza, neputința de a vedea pădurea din cauza copacilor.
La celălalt pol politic, pe stânga, a apărut un partid nou, intitulat „Congresul Civic”, gândit de mai mult timp, încă din vară, de foștii comuniști Mark Tkaciuk și Iurie Muntean. Congresul Civic nu și-a ales președintele, și-a desemnat un grup de conducere. Noua formațiune se vrea o stângă modernă, întrucât toți cei care se revendică de la această ideologie în Moldova – afirmă Congresul Civic – sunt impostori, i-au trădat valorile.
Față de momentul dramatic al despărțirii de partidul lui Voronin, atunci când Tkaciuk se declara fidel până la capăt ideii comuniste, de data aceasta el și colegii săi au evitat cuvântul „comunist” în titulatură, au invocat civismul pentru că, spun ei, bazinul electoral al „noii stângi” este unul cultivat, populat de intelectuali, și speră să câștige sufragii și de pe stânga, și de pe centru.
Existența unei stângi veritabile este firească în Moldova, atâta timp cât avem o numeroasă populație sărăcită și umilită de politicieni și de îmbogățiții tranziției...
Existența unei stângi veritabile este firească în Moldova, atâta timp cât avem o numeroasă populație sărăcită și umilită de politicieni și de îmbogățiții tranziției (îmbogăți din furt public, din afaceri cu statul clientelar!). Doar că orice construcție de acest fel, la noi, are nevoie de niște clarificări principiale.
Stânga în Basarabia, cum bine se știe, este tarată, marcată de aderența ei pro-rusă, deschisă sau camuflată. Nu este o stângă europeană, dimpotrivă: de foarte multe ori critică europenismul ca un model nu tocmai benefic pentru Moldova. Împrumută unele noțiuni din retorica occidentală, cum ar fi „multiculturalismul”, pe care îl poți invoca într-o societate plurilingvă ca Moldova, dar nu a repudiat stalinismul și totalitarismul sovietic în ansamblul său, mai degrabă evită acest subiect, și nu privește deloc critic Rusia lui Putin, nu observă represiunea pe care acest regim o exercită asupra propriilor cetățeni, ignoră agresiunea Moscovei împotriva fostelor republici sovietice.
„Noua” stângă arborează sloganuri și apeluri alternative, dar îi lipsește curajul și puterea morală să vorbească despre principala problemă a Republicii Moldova: influența nocivă, mortificantă a Rusiei. Și prin această tăcere nu se deosebește esențial de cei pe care-i contestă și cărora vrea să le rupă din electorat.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
