„Dacă ai pe teritoriu tău prezența militară a Rusiei, nu ai niciun instrument pentru a soluționa acest conflict. Reunificarea Republicii Moldova se poate face doar printr-o decizie politică a Moscovei”, spune Sorin Mereacre, care regretă că autoritățile pro-ruse de la Chişinău nu valorifică susținerea Ucrainei în soluționarea conflictului separatist.
Fundația Est-Europeană (FEE) încheie proiectul „Construim punți, depășim bariere”, pe care l-a derulat în ultimii trei ani în încercarea de apropia cele două maluri ale Nistrului, perioadă în care au fost stabilite zeci de parteneriate și implicați mii de oameni. Proiectele comune au vizat întreprinzători privați care au deschis afaceri sociale în stânga Nistrului cu susținerea fondurilor europene, tineri și persoane din grupuri defavorizate. Proiectele au fost susținute financiar de Uniunea Europeană și Suedia. Este al doilea proiect mare al fundației desfășurat în regiunea transnistreană. Directorul FEE, Sorin Mereacre, vorbește atât despre evoluțiile pozitive pe care le-a observat pe parcursul acestor ani, dar și despre riscurile și controversele pe care acest gen de proiecte le poate genera.
Europa Liberă: Înainte de a începe acest proiect și pe parcursul realizării lui, probabil ați făcut o analiză a priorităților necesare pentru regiunea transnistreană, probabil accentul fiind pus pe democratizare, pe dezvoltarea societății civile, a pluralismului etc. Care sunt lucrurile cele mai importante pe care le-ați sesizat Dvs. ca fiind decisive în a mișca cumva lucrurile din loc într-o zonă care este destul de slabă, din punctul de vedere al democrației, pluralismului ș.a.m.d.?
Sorin Mereacre: „Noi, totuși, proiectul l-am demarat cu o idee puțin diferită. Sigur că noi ne-am dori, pe termen lung, să avem un pluralism politic mai mare acolo, o democrație mai consolidată. Însă este al doilea proiect pe care îl implementează Fundația Est-Europeană în regiunea transnistreană, primul fiind prin anii 2014-2016. Ne-am dat seama de un lucru important. Și în primul proiect am încercat să promovăm anumite idei de participare a societății civile la luarea deciziilor la nivel local și nu prea a mers. Pentru că ne-am ciocnit de rezistența structurilor de acolo de a aproba și de a ne da undă verde pentru astfel de proiecte de democratizare, de facilitare a dialogului între societatea civilă și autoritățile de facto din regiunea transnistreană.
De asta, când ne-am apucat să scriem al doilea proiect, am avut două idei de bază. Una: să vedem care sunt necesitățile societății civile de acolo, să vedem ce capacități au ei de a implementa proiectele pe care doresc să le implementeze și dacă aceste capacități sunt suficiente pentru a absorbi finanțele pe care noi o să le transferăm în partea transnistreană. Și doi: pe cât ei sunt de pregătiți ca să realizeze proiecte pe care noi de obicei le finanțăm în partea dreaptă a râului Nistru. De exemplu, dezvoltare și susținerea întreprinderilor sociale, dezvoltarea fondurilor pentru tineri, alegeri libere și corecte, programe ce țin de abilitarea romilor, tinerilor, femeilor, bărbaților, persoanelor cu dizabilități. Avem proiecte ce țin de educație, ce țin de mass-media. Și atunci noi am scanat prioritățile noastre, care sunt aici, pe partea dreaptă, și ne-am întrebat care din ele am putea să le replicăm, inclusiv în partea stângă.
Cu unii – protecția consumatorilor, cu alții am lucrat pentru promovarea drepturile tinerilor și cu alții în special pe promovarea antreprenoriatului social...
Ne-am dat seama că nu toate putem, cele ce țin de alegeri libere și corecte sau de anticorupție, sau de drepturile omului, ne-ar fi imposibil, pentru că am avut piedici și dificultăți înainte de asta, în Transnistria, pe aceste tematici. Respectiv, după ce am făcut analiza capacităților organizațiilor de acolo și am analizat ce practici bune am putea transfera din partea dreaptă în partea stângă. Atunci cam asta a fost ideea inițială a abordării noastre, având deja anumite relații de cooperare cu ONG-urile de acolo și am văzut cam în ce domenii lucrează, semnând cu ei niște acorduri de cooperare, am trasat niște priorități: cu unii – protecția consumatorilor, cu alții am lucrat pentru promovarea drepturile tinerilor și cu alții în special pe promovarea antreprenoriatului social. Cam astea au fost cele trei direcții de bază, plus susținerea grupurilor vulnerabile.
Acuma, tot ce facem noi în Transnistria facem pentru oamenii de acolo, nu o facem pentru guvernarea nici de facto de acolo, nici pentru guvernarea de la noi. Pentru noi cel mai important este ca în conflictul ăsta, care există la nivel politic, să nu sufere cetățenii. Eu mă bucur că există organizații, de exemplu Promo-LEX sau alte organizații, care promovează direct drepturile omului și cer insistent instituțiilor statului să protejeze drepturile fie deținuților, ale celor arestați, reținuți etc. Este un lucru extrem de important, cred că trebuie făcut în continuare. Dar noi mergem pe chestiuni apolitice, care, în paralel, încearcă să creeze aceste punți de legătură între cetățenii de acolo și cetățenii din partea dreaptă a Nistrului, pentru ca, în viitor, sperăm noi, să existe posibilitatea de conviețuire într-un stat unitar.”
Europa Liberă: Un aspect care, atunci când am discuții informale cu colegi din presă sau din societatea civilă de pe malul stâng, uneori apare întrebarea aceasta: dar de ce ar avea UE interesul să vină cu proiecte sau să promoveze anumite lucruri? De ce UE dă bani pentru regiunea transnistreană?
Sorin Mereacre: „Răspunsul este cumva la suprafață, după mine. Ei nu au nevoie de conflicte active, să zicem, ei nu au nevoie de războaie la granițele lor, pentru că, vă dați seama, orice conflict activ generează inclusiv și refugiați, generează și anumite probleme unde trebuie să pompeze bani, dar deja n-o să mai fie 10 sau 20 de milioane, ci mai mult. Pentru ei este important să fie păstrată pacea.
Al doilea aspect este, iarăși, cred că la suprafață: o relație bună inclusiv cu Rusia sau menajarea cumva a acestei relații cu Rusia. Uniunea Europeană, fiind și observator în formatul „5+2”, susține mai mult proiecte de infrastructură, încercând să apropie cetățenii care locuiesc acolo de valorile Uniunii Europene, să le dea de înțeles că atât UE, cât și țările membre le doresc doar binele și nu vor o contrapunere, după mine, cu Federația Rusă, pe acest segment. Asta se observă și din ce se întâmplă la nivel politic, în acest dialog „5+2” inclusiv.
Deci, pacea; încercarea menajării acestor relații cu Rusia, de asta nu se implică pe domeniul politic în finanțări; și ar mai fi probabil, pentru că avem semnat, până la urmă, și un Acord de Asociere cu UE, ca stat, Republica Moldova, Zona de comerț liber. Dacă vă aduceți aminte, cu câțiva ani în urmă, lucrul ăsta era foarte evidențiat. Companiile din regiunea transnistreană, pentru a avea acces la piața europeană, trebuie în continuare să respecte nișe norme și standarde, dar totodată produsele și serviciile lor să fie certificate de instituțiile constituționale ale Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Lucrând cu societatea civilă și de pe malul drept, ani de zile, acum ați avut și această experiență cu regiunea transnistreană, v-aș ruga să faceți o radiografie a societății civile de acolo, dincolo de faptul că acum ceva ani organizațiile de promovare a drepturilor omului de la Chișinău spuneau că societatea civilă de la Tiraspol este, de fapt, total afiliată puterii de acolo. Între timp s-au diversificat foarte mult, există mult mai multe ONG-uri. Există vreo încercare de democratizare și din punctul acesta de vedere? Există un control mai mic al administrației de acolo asupra societății civile din regiune?
Sorin Mereacre: „Controlul eu cred că există. El există atât la nivel legislativ, așa-numit legislativ, pentru că au și ei o așa-numită lege cu privire la organizațiile neguvernamentale din Transnistria, care a fost modificată chiar doi ani în urmă, dacă nu mă înșel. S-a încercat inițial inclusiv introducerea unor definiții preluate din legislația rusă, cu privire la agentul străin. Dar un lucru interesant care s-a întâmplat a fost că anumite organizații neguvernamentale din Transnistria au făcut o pledoarie destul de activă la acel moment și au putut să convingă autoritățile de facto ca legea să nu fie atât de restrictivă ca în Rusia. Mi s-a părut o chestie foarte ciudată chiar. Dar e important, inclusiv pentru noi și pentru alte organizații ale societății civile, că s-au lăsat anumite portițe pentru activități, inclusiv în domeniul drepturilor omului în Transnistria...
E foarte clar în legea lor, nu ai voie să te ocupi cu politica și tot ce ține de procesul decizional...
Acolo e foarte clar în legea lor, nu ai voie să te ocupi cu politica și tot ce ține de procesul decizional, nu ai voie să te bagi pe domeniul acesta. Deci, sunt organizații, cu siguranță, în Transnistria, care sunt mai aproape de puterea de acolo, ele sunt controlate de așa-numitele autorități, și promovează chiar și un discurs pro-independența Transnistriei, secesionist, de apropiere de Rusia, unire cu Rusia – tot ce ține de discursul ăsta oficial, care este, din punctul de vedere al legislației și Constituției Republicii Moldova, anticonstituțional. Dar noi nu avem treabă cu ele și nu ne interesează. Din perspectiva a ceea ce facem noi acolo, nu am avut interacțiuni cu asemenea organizații care formal promovează acest lucru. Acum, ăștia sunt, să zicem, o anumită extremă.
O altă extremă sunt organizațiile la nivel local, cu care noi cooperăm foarte bine, în special organizații ale societății civile care lucrează pe domenii în special sociale, sau de tineret, sau persoane cu dizabilități, antreprenoriat social, ceea ce ține de domeniul sănătății, persoanele de etnie romă, promovarea drepturilor diferitelor etnii etc. Aceste organizații care în special lucrează fie la nivel de comunități mici, fie de orășele, fie de regiuni sau raioane. Și de obicei au foarte puține tangențe cu autoritățile lor de nivel central, așa-numitul parlament sau așa-numitele ministere sau guverne, și nu au treabă în general, și nu-i interesează ce se întâmplă la nivel politic.
Și există a treia parte, o serie de organizații din zona gri, să zicem, care nici nu poți spune că susțin deschis regimul, dar nici nu poți să spui că sunt total independente. Noi încercăm să cooperăm cu astfel de organizații, pentru că uneori ai nevoie de ele. Ai nevoie pentru că, am mai zis-o, ca să lucrezi în Transnistria, trebuie să îndeplinești o serie de cerințe pe care le-au impus aceste autorități nerecunoscute.
Una din aceste cerințe este ca proiectele pe care le finanțează oricare donator în Transnistria trebuie să fie înregistrate sau se recomandă să fie înregistrate. Nu se zice exact că „este obligatoriu” să înregistrezi orice proiect, pentru a fi desfășurat pe teritoriul transnistrean, dar „se recomandă” să fie înregistrat. Dar această recomandare este, practic, obligație. Pentru că noi am avut situații în care noi proiectul nu l-am înregistrat, după care când încerci să faci o activitate, îți vine KGB-ul lor și-ți zice: „Domnule, nu e înregistrat, vă rog să părăsiți sala și la revedere.”
De aceea, după un singur caz de genul acesta, noi am înțeles că e mai bine să găsim o portiță sau un punct de legătură cu acest Comitet de înregistrare a asistenței externe, așa-numit comitet, și să activăm într-un fel având undă verde din partea lor. Pentru că direct ei n-o să vrea să coopereze cu noi, a trebuit să apelăm inclusiv la anumite organizații pe care colegii din societatea civilă din partea dreaptă a Nistrului le tratează ca pe susținători ai guvernului de acolo – pentru că câteodată poți să îi auzi cu un discurs în care folosesc anumiți termeni, denumirea aşa-numită oficială a acestei regiuni sau președintele nostru sau guvernul nostru și așa mai departe.
Trei tipuri de societate civilă...
Deci, sunt aceste trei tipuri de societate civilă de acolo. Și v-am explicat cu cine și cum putem coopera și cu cine ne permitem să cooperăm.
Și eu sunt de acord cu anumiți colegi din societatea civilă, care spun că, dând bani la organizații din Transnistria, am putea indirect susține regimul. Cu siguranță. De aceea noi trebuie să fim foarte atenți cu cine lucrăm, pe ce domenii, pentru ce anume le dăm finanțare și să avem posibilitatea, în cazul când depistăm că banii donatorilor sunt folosiți pentru a promova imaginea sau a susține autoritățile din regiunea transnistreană, să putem opri această finanțare.
Cam asta ar fi. Iarăși, nu există negru și alb, există o zonă în care este mai dificil câteodată să lucrezi. Dar cu aceste provocări și lucrul este mai interesant. Încurajez lumea care nu cunoaște anumite aspecte să meargă acolo și să se întâlnească inclusiv cu colegii din societatea civilă, să discute, să vadă care-i discursul promovat de ei, pentru că nu este nimic complicat și vezi diferențele. Într-adevăr, diferențele sunt mari.
Sincer, cumva înțelegi mai bine și viața oamenilor de acolo, când faci proiecte, când lucrezi cu oamenii din sate, din orașe din regiunea transnistreană. Ceea ce ține deja de partea politică, e o altă discuție. Și cât este de necesar ceea ce facem noi pe acest domeniu – ar putea să creeze controverse sau ar putea fi tratate de cineva ca chestiuni controversate, sunt de acord. Aici este deja un loc pentru discuții și dezbateri, dar puțin din alt domeniu.”
Europa Liberă: Dvs. spuneați că există această diferență la nivelul societății civile, cel puțin cea pe care am sesizat-o eu este că se observă o anumită oboseală la ONG-urile de pe malul drept, de la Chișinău: oboseala de proiecte mici sau probabil acestea au acces și la alte finanțări, la mai mulți donatori. Și atunci când există un apel de proiecte care să vizeze și regiunea transnistreană, noi vedem un număr foarte mare de ONG-uri din Transnistria, care sunt interesate mai mult decât cei de pe malul drept. Cel puțin mi s-a părut că există acest fenomen.
Sorin Mereacre: „Există, există.”
Europa Liberă: Este și aceasta o etapă în dezvoltarea societății civile?
Sorin Mereacre: „Ați observat un lucru interesant. Noi chiar am avut mai multe situații în care am anunțat competiții de granturi pentru Republica Moldova în general. Dar, deoarece noi considerăm că regiunea transnistreană este parte componentă a Republica Moldova, nu facem diferență. Și ne-am trezit la sfârșit că 20%, dar asta este mult, ca să înțelegeți, din dosarele primite erau depuse de organizațiile din Transnistria.”
Europa Liberă: Asta în condițiile în care acum 4-5 ani erau 6 organizații neguvernamentale în toată regiunea transnistreană…
Sorin Mereacre: „Asta în condițiile în care cu 5-6 ani în urmă, când organizai o competiție de granturi, nu primeai decât una sau două propuneri, maximum, iar câteodată niciuna, din regiunea transnistreană.”
Europa Liberă: Despre ce vorbește chestia asta, din punctul Dvs. de vedere?
Sorin Mereacre: „Încercam să explic lucrul ăsta prin faptul că au fost mai mulți donatori care au finanțat proiecte în Transnistria. Desigur, cel mai mare donator a fost UE, dar știu cu siguranță că a finanțat și Guvernul Suediei proiecte în regiunea transnistreană, Guvernul Cehiei, au fost și organizații ca People in Need, Guvernul Marii Britanii și alți donatori. Asta s-a întâmplat în ultimii 7-8 ani.
Și este firesc atunci când ai mai multe finanțări pentru un anumit domeniu sau pentru o anumită regiune, crește și interesul. Inițial au depus dosarele, să zicem, 10 organizații, după care ceilalți au văzut că, uite, există finanțare și putem să luăm niște bani pentru anumite proiecte și au mai aplicat încă 10, încă 10. Și tot așa atât „pofta” a crescut pentru aceste finanțări, cât și capacitățile, dar au crescut și așteptările, până la urmă.
Asta cumva nu că mă deranjează, dar este și un factor de risc, așa îl văd eu. Pentru că ar putea să creeze dezamăgiri. Când creezi anumite așteptări mai mari, iar apoi scade oferta, atunci oamenii sunt dezamăgiți. Nu vreau să anticipez nimic, nu știu ce o să se întâmple în viitor. Știu doar un singur lucru: că în ultimii ani au fost finanțări mai multe pentru organizațiile societății civile din regiunea transnistreană. Ceea ce o să se întâmple din anul 2020, nu cunosc care va fi nivelul acestor finanțări, dar, din ceea ce văd eu, va fi mult mai puțin oferit pentru ONG-urile de acolo.
Și de asta mă gândeam că noi am creat, împreună cu alți donatori, anumite așteptări. Organizațiile vor căuta fonduri, nu vor găsi, vor vedea că sunt mai puțini bani și riscul va fi că atât UE, cât și alți donatori occidentali care au finanțat proiecte în Transnistria ar putea să-și știrbească din imaginea lor în ochii cetățenilor din Transnistria care au beneficiat de finanțare. Și eu n-aș zice că au fost puțini. Dacă luăm sunt sute de organizații, beneficiarii lor sunt destul de mulți, vorbim de câteva mii de oameni, poate, care vor fi decepționați de ceea ce se întâmplă. De asta, încurajez pe toți cei care dețin pârghii de a influența anumite decizii atât la nivelul UE, cât și la nivelul altor guverne occidentale să încerce să găsească posibilități de a continua activitățile în regiune pentru aceste proiecte, importante, din punctul meu de vedere, care țin de susținerea societății civile.”
Europa Liberă: Acești „pași mici” - pentru că și aceste fonduri, inclusiv, susțin acest domeniu, pașii mici pentru apropierea celor două maluri – este aceasta soluția pentru reglementarea conflictului transnistrean? Pentru că de multe ori se spune că la nivelul oamenilor probleme nu sunt, oamenii comunică, chiar dacă, să zicem, a mai crescut o generație într-un mediu informațional diferit pe celălalt mal al Nistrului. Dar, dincolo de asta, oamenii comunică, oamenii nu au reticențe unii față de ceilalți, din punctul ăsta de vedere chiar n-ar fi o problemă apropierea celor două maluri. Problema este pe altă dimensiune totuși. Acolo cum se poate rezolva? Există un pas care să unească acest pas al interacțiunii dintre oameni și soluția politică care este de fapt la câțiva decidenți-cheie pe plan politic internațional?
Sorin Mereacre: „Despre politica „pașilor mici” – acum noi nu vom vorbi despre proiect, o să fie o opinie personală. Ați menționat că oamenii au crescut cu diferite valori. Am observat lucrul ăsta și este important să punctăm, cred, în această discuție acest lucru. Noi suntem în anul 2019, sfârșitul anului, conflictul din ‘91-’92, câți ani au trecut? Aproape 30 de ani. Cei care s-au născut în acea regiune în acea perioadă astăzi au 30 de ani... - eu am vorbit cu mulți dintre ei - se consideră cetățeni ai Transnistriei. Ei privesc Republica Moldova ca pe un stat străin, de frontieră. Trebuie să ținem cont de acest lucru, noi nu putem neglija acest lucru.
Ponderea celor care au crescut cu această identitate transnistreană este deja destul de mare în regiune...
Pentru că mie mi se pare o piesă în tot jocul ăsta de șah foarte importantă această identitate transnistreană care s-a creat. Și ponderea celor care au crescut cu această identitate transnistreană este deja destul de mare în regiune. Plus oamenii care sunt mai în vârstă și mai au reminiscențele identității sovietice. Deci, din punctul de vedere al populației, este o provocare destul de mare și o dificultate, pe viitor, de integrare normală între cele două maluri.
Puțini vorbesc despre acest lucru. Experții nu am auzit să abordeze anume această chestiune de identitate, pentru că este foarte dificil să tratezi acest subiect și nu este comod. Este destul de incomod, nu este confortabil să discuți despre lucrul ăsta. Pentru că dacă începi să-l dezghioci, să discuți, poți să ajungi la concluzia că, practic, este imposibil să ai un stat unitar în granițele normale ale Republicii Moldova. Dar eu cred că trebuie să facem ceva cu lucrul acesta. Și de asta ne interesează mai mult aceste proiecte de consorții, să încercăm să facem un schimb de valori, să vedem ce valori au ei, ce valori avem noi, să vedem unde sunt anumite puncte de legătură. Acesta ar fi un punct pe care eu l-aș menționa în acest aspect.
Este foarte clar că Federația Rusă susține, într-un fel chiar necondiționat, existența Transnistriei ca o regiune separatistă în Republica Moldova...
Doi: eu personal nu cred că politica „pașilor mici” este o soluție care de una singură va duce la soluționarea acestui așa-numit conflict. După mine, faptul că în regiunea transnistreană este staționată armata rusă oficială a Federației Ruse, unu la mână, și, doi, faptul că așa-numită armată a Transnistriei și forțele de ordine de acolo participă la exerciții de instruire împreună cu armata rusă și primește susținere și armament, și tot ce vrei din partea ofițerilor și Guvernului Federației Ruse – este foarte clar că Federația Rusă susține, într-un fel chiar necondiționat, existența Transnistriei ca o regiune separatistă în Republica Moldova.
Și fără o decizie politică a celor de la Moscova, părerea mea este că, nu poate fi soluționată în niciun caz și în nicio circumstanță acest conflict. Mai ales după ce am văzut ce se întâmplă în partea de est a Ucrainei, unde nici măcar nu există oficial armată rusă dislocată. Iar aici o avem prezentă. Deci, dacă ai prezența unei forțe străine, mai ales a Rusiei, tu nu ai niciun instrument să poți cumva soluționa acest conflict. Pe cale armată este imposibil, vă dați seama, nu putem să ținem piept Rusiei. Și de aceea am zis că este nevoie de o decizie politică a Federației Ruse de a permite reunificarea țării. Și restul deja sunt discuții de gen „plan Kozak-2” sau alte chestiuni.
În niciun caz politica „pașilor mici”, după mine, nu poate soluționa conflictul transnistrean. Ce poate face politica „pașilor mici” este apropierea cetățenilor, valorilor, poate proiecte de infrastructură, să arătăm că nu avem coarne în cap, suntem oameni ca și ei. Da, într-adevăr, circulăm și noi în partea stângă, și ei vin încoace, învață la facultăți ș.a.m.d, este foarte OK. Dar învățăm noi și la Londra, dar asta nu înseamnă că o să ne unim mâine cu Londra. Adică, haideți să fim realiști.”
Europa Liberă: Practic e un fel de pregătire în așteptarea momentului potrivit cumva?
Sorin Mereacre: „Categoric! Este o pregătire în așteptarea momentului potrivit. Momentul potrivit poate exista oricând pe plan internațional. Foarte mult depinde de ce o să se întâmple în Ucraina, ce o să se întâmple la nivelul Uniunii Europene, în Statele Unite. Vedeți că turbulențe astea sunt peste tot acum. Dar Ucraina, iarăși, este un factor determinant. Și, din păcate, la momentul actual fie că nu este exploatat deloc, fie că e invers: din moment ce avem o guvernare pro-rusă la Chișinău și avem un președinte – sau cei care l-au ales au un președinte – care promovează anumite chestiuni care nu sunt în interesul național al Ucrainei, nu prea putem să ne așteptăm de la Ucraina la o susținere plenară a rezolvării conflictului transnistrean.
Ucraina ar putea să fie un partener solid al Republicii Moldova în cazul în care noi vom trata cu seriozitate această relație cu vecinul nostru din Est. Ceea ce la moment mi se pare că nu se întâmplă. Politica pe care a dus-o inclusiv președintele Voronin că să fim prieteni și cu rușii, și cu Occidentul, și cu toți cine vrei iarăși demonstrează, deja a câta oară, că nu aduce nicăieri. Deci, nu poți să nu fii consecvent și să aștepți că cineva o să fie consecvent și o să-ți rezolve problemele.”
