Croația nu mai face copii. Cel mai tânăr membru al UE, care a aderat în 2013, a preluat pe 1 ianuarie președinția rotativă a UE, însă, cum o scrie la Bruxelles cotidianul Le Soir, țara are o problemă majoră: se golește de locuitori.
Croația a anunțat deja că își pune cele șase luni de președinție, până pe 1 iulie, când o va preda protectoarei ei Germania, prima țară care i-a recunoscut independența, sub semnul demografiei.
Premierul Andrej Plenković a explicat săptămâna trecută, într-un interviu cu Financial Times, că scăderea populației pune un ‘risc existențial’ pentru anumite națiuni.
Croația mai are ca obiective să adere anul viitor la moneda europeană, euro, și să intre în Schengen (deși sondajele arată că numai jumătate din croați sunt favorabili trecerii la euro).
Nu doar Croația are o problemă demografică, ci majoritatea țărilor est-europene. România se situează, la rândul său, sub o treime din media europeană a demografiei. Ca și în cazul României, scăderea populației în Croația se explică prin numărul mare de decese combinat cu numărul mic de nașteri, dar mai ales prin exodul forței de muncă.
Pentru Croația, tema e cu atât mai importantă, cu cât comisara europeană croată, Dubravka Šuica, are în portofoliul său tocmai demografia. Asta cu toate că UE nu dispune, pe de altă parte, de niciun fel de competență în acest domeniu.
La nivelul politicii UE, Croația a anunțat deja că va organiza un summit special destinat cooptării în UE a țărilor din Balcanii de Vest, în special Albania și Macedonia, cele două țări a căror aderare este blocată în principiu de Franța lui Macron, sprijinită tacit de câteva țări nordice.
Croația nu mai merge cu Kolinda
În Croația, socialistul Zoran Milanović a câștigat duminică în a doua rundă a alegerilor prezidențiale împotriva actualei președinte Kolinda Grabar-Kitarović.
Kolinda Grabar-Kitarović și-a câștigat admirația în străinătate, mai ales prin apariții precum cea cu ea îmbrățișându-se cu Macron sub ploaie, la campionatul de fotbal FIFA de la Moscova din iulie anul trecut. În Croația, însă, ea este mult mai puțin apreciată, cum o arată și faptul că a pierdut, iar ziariștii croați care cunosc situația din România au comparat-o des cu Elena Udrea.
Principalul cotidian, Jutarnji List, amintește că Milanović va fi doar al cincilea președinte din istoria Croației, iar rivalul său Večernji List scrie că Grabar-Kitarović a anunțat că nu va pleca din Croația, pentru că trebuie să-și termine doctoratul.
Croația readuce în UE memoria războiului
Croația este, apoi, prima țară care intră in UE, precum țările fondatoare in anii 1950, fiind condusă de o clasa politică ce a cunoscut un război adevărat.
Croația, cu memoria proaspătă a războiului, poate întări UE, obsedată acum doar de economie, în plină criză și frământată de tendințe centrifuge.
UE s-a construit, după un război devastator, pe ideea de solidaritate în condiții vitrege. Trecând deceniile, și, mai ales, odată cu criza actuală, noțiunea de solidaritate s-a estompat - ajunge să vedem cum vorbesc germanii despre greci, sau nordicii, în general, despre mediteraneeni.
Slovenii nu au cunoscut „purificarea etnică”
Noua generație europeană crește într-o mentalitate neo-liberală individualistă, în care fiecare e pentru sine. Croația, în schimb, este prima țară care intră în UE, precum țările fondatoare în anii 1950, condusă de o clasă politică compusă din oameni ce au cunoscut un război adevărat.
Sigur, se poate argumenta că UE a primit deja o țară fostă iugoslavă încă de acum un deceniu: Slovenia, dar mica Slovenie nu a cunoscut, în momentul imploziei Iugoslaviei, decât o săptămână de hârjoneală la frontiere... Slovenilor nu le-a fost bombardată capitala, ei nu au avut orașe rase precum Vukovar în Croația și nu au cunoscut „purificarea etnică”.
Evident, putem spune că asta și explică, în parte, egoismul pragmatic al slovenilor, care se considera parte din Mitteleuropa, ca și austriecii, nu au spiritul balcanic de întrajutorare precum croații, ba chiar Slovenia e singura țară din Europa în care s-a refuzat, prin referendum național, construirea unei moschei.
Croații vor putea aduce ceva ce a dispărut in Europa. E adevărat că țara e într-o situație economică gravă, cu un șomaj de 25% în multe regiuni și cu o economie orientată, în principal, spre turism, dar de care beneficiază doar litoralul adriatic. E adevărat și că, în ultimele două decenii, clasa politică croată a fost la fel de coruptă ca și cea din Serbia sau din orice altă țară din Balcani. Fostul premier conservator Ivo Sanader a fost, de altfel, condamnat la 10 ani închisoare pentru corupție, o pedeapsă-record în istoria Europei. Croații știu însă, precum încă mai știau europenii în anii '50, ce înseamnă războiul, ce înseamnă un autentic dezastru.
Croația este însă și o țară care a fost, în ultimii 20 de ani, la fel de coruptă ca oricare alta în Balcani și în care dreapta pro-europeană și modernistă s-a dovedit mult mai coruptă decât stânga naționalistă. E singura țară din istoria Europei în care un partid aflat la putere (HDZ, partidul fondat de Tudjman) a fost inculpat ca organizație criminală în timp ce conducea încă țara (decembrie 2011).
