Din sumarul ediţiei:
Noi statistici îngrijorătoare privind suicidul în rândul tinerilor în stânga Nistrului. Logo-ul turistic al regiunii transnistrene elaborat de o cunoscută fabrică de imagine de la Moscova – respins de administrație și discutat, pe alocuri ironic, pe rețelele de socializare. Cazul tânărului Alexandr Rjavitin, fugit și apoi obligat să revină în armata transnistreană, continuă să rămână în atenția Chişinăului. Și un interviu cu profesoara universitară de la Riga, Zaneta Ozolina, despre familia ca formă de rezistență anticomunistă și antisovietică în perioada Uniunii Sovietice în Țările Baltice.
***
Pentru început, buletinul de știri, cu principalele evenimente ale săptămânii trecute.
La Chişinău, deputații Blocului ACUM au depus o moțiune simplă împotriva ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi, pe care îl acuză de declarații iresponsabile despre războiul de pe Nistru din 1992. Ciocoi se confruntă cu un val de critici după ce a spus că Rusia a „intervenit pentru a opri confruntarea militară”, îndepărtându-se de poziția multor guverne moldovene de până acum care au considerat că Rusia a sprijinit forțele separatiste. „Politica externă este utilizată ca instrument ideologizat și a ajuns la cheremul unor interese străine”, se spune în moțiunea opoziției dată citirii de la tribuna Parlamentului de deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan.
Locuitorii regiunii transnistrene au primit anul trecut aproape 105 milioane de dolari în calitate de transferuri din străinătate, cu peste 10 milioane dolari mai mult decât în 2018. Remitențele vin în principal de la migranții care au plecat să-și caute un loc de muncă în alte țări, din cauza sărăciei și șomajului din regiune. Două treimi din sumele transferate provin din spațiul CSI, iar puțin peste 15 la sută – din țările Uniunii Europene, anunță Banca centrală de la Tiraspol. Geografia transferurilor în regiunea transnistreană, care se suprapune peste cea a migrației de muncă, cuprinde 122 de state.
La Tiraspol a avut loc un concert la care au participat peste 150 de artiști de pe ambele maluri ale Nistrului. Concertul „Rock Simfonic” este al optulea eveniment comun al oamenilor de creație în cadrul proiectului „Muzica unește oamenii” realizat din fondurile Uniunii Europene. Cele peste 750 de bilete din sala de concerte de la Tiraspol au fost epuizate cu mult timp înainte de spectacol.
Ministerul de Externe de la Chişinău a cerut diplomaților ruși acreditați în Republica Moldova „să se abțină” de la participarea la evenimentele organizate de administrația separatistă de la Tiraspol. Ambasadorul Rusiei, Oleg Vasnețov, a fost convocat la MAE moldovean după ce luni a participat la colegiul așa-numitului minister de externe de la Tiraspol. La eveniment, Vasnețov a ținut și un discurs în care, potrivit presei transnistrene, a spus că „Rusia continuă să fie garantul păcii și securității Transnistriei”, a salutat contactele dese dintre administrația de la Tiraspol și autoritățile rusești, a pledat pentru continuarea strategiei „pașilor mici” în reglementarea transnistreană, precum și a misiunii de pacificare de pe Nistru controlată de Rusia.
Un comunicat al externelor moldovene spune că „recunoscând rolul deosebit pe care Federaţia Rusă îl joacă în calitate de mediator în procesul de reglementare transnistreană, a fost reiterată solicitarea autorităţilor moldoveneşti privind abţinerea de la participarea diplomaţilor acreditaţi în Republica Moldova la activităţile organizate de structurile de la Tiraspol, care servesc drept motiv pentru diferite speculaţii politice”.
La evenimentul de la Tiraspol, șeful negociatorilor transnistreni, Vitali Ignatiev, a acuzat din nou Chişinăul de ceea ce a numit „blocarea dialogului și degradarea procesului de negocieri”. Liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a spus, la rândul său, că „încrederea dintre Chişinău și Tiraspol construită în 2017-2018” a fost distrusă de acțiunile președintelui Igor Dodon. Pentru a o restabili, Krasnoselski i-a recomandat lui Igor Dodon și socialiștilor să renunțe la studierea în școli a limbii române și a istoriei românilor, „să redea poporului moldovenesc limba lui, să introducă limba rusă drept limbă de comunicare interetnică, să redeschidă școlile rusești și să restabilească emisia posturilor de televiziune din Rusia”.
Președintele Belarusului a spus vineri că Rusia a insistat pe fuziunea celor două state la discuțiile de săptămâna trecută asupra integrării lor economice. „Ei înțeleg integrarea ca pe înghițirea Belarusului. Asta nu este integrare. Este încorporare. Nu o voi accepta niciodată”, a spus președintele Aleksandr Lukașenko, într-o vizită la o fabrică de hârtie din sudul țării sale. Pe fundalul împotmolirii discuțiilor pe tema relațiilor mai strânse, Rusia a oprit livrările de petrol spre Belarus. Fuziunea este percepută de unii ca o manevră prin care președintele Putin ar putea rămâne la putere dincolo de anul 2024, când îi expiră actualul mandat, devenind astfel șeful unui stat nou.
Încrederea cetățenilor ruși în președintele Vladimir Putin s-a diminuat până la cel mai mic nivel de după 2013, sugerează rezultatele unui recent sondaj de opinie. Aproximativ 35% dintre rușii intervievați de centrul Levada au spus că, dintre principalele figuri politice ale țării, au încrederea cea mai mare în Putin, în scădere de la 59%, nivel înregistrat acum doi ani.
Aceasta a fost o sinteză a principalelor evenimente ale săptămânii trecute.
***
Europa Liberă: În regiunea transnistreană au fost înregistrate luna aceasta două tentative de suicid în rândul tinerilor și al minorilor. La Dubăsari o tânără de 17 ani a fost adusă la spital după ce a încercat să-și taie venele după o ceartă cu mama și fratele ei. La Tiraspol, o tânără de 21 de ani a postat pe rețelele de socializare o scrisoare de adio. Prietenii acesteia au sesizat rapid forțele de ordine, iar salvatorii care au venit la locuința tinerei au găsit-o la balcon fără cunoștință și au chemat ambulanța. Aceasta se află în stare gravă în secția de reanimare.
În luna ianuarie un caz dramatic a avut loc în Grigoriopol, unde s-a sinucis o elevă de clasa a șasea. Aceasta a lăsat o scrisoare de adio în care a cerut ca nimeni să nu fie acuzat de moartea ei și în care își ruga părinții să-și continue viața fără ea. Eleva era eminentă și se implica activ în activitățile de la școală. Tot în ianuarie a fost prevenită o altă tentativă de suicid – o elevă din clasa a șasea și-a scris intențiile pe partea din spate a tablei din clasă. Ulterior s-a constatat că eleva de 14 ani era de multă vreme umilită de colegi pentru că provenea dintr-o familie defavorizată și mai puțin înstărită.
În 2018 în regiunea transnistreană au fost înregistrate 41 de sinucideri, iar statistica spune că cel mai tragic an din acest punct de vedere a fost 2016, când au fost înregistrate 69 de cazuri.
Corespondentul nostru la Tiraspol, Serghei Ursul, a discutat despre cauzele care determină tinerii și adolescenții să se gândească la suicid cu psihologul Ala Afanasenko, psihoterapeut care lucrează cu mai multe organizații neguvernamentale care acordă sprijin minorilor deveniți victime ale violenței.
Părinții de regulă nu acordă suficient timp copiilor lor adolescenți...
Ala Afanasenko: „Gestul în sine este o formă extremă de protest împotriva separării de părinți, cât nu ar părea de straniu. De obicei adolescenții sunt cei care nu văd o altă modalitate de a-și afirma necesitatea de a avea relații mai apropiate. Adesea este vorba despre copii abandonați - și nu atât abandonați fizic, cât emoțional. Societatea noastră se dezvoltă acum în ritmuri accelerate, se industrializează și părinții de regulă nu acordă suficient timp copiilor lor adolescenți. Copii se maturizează foarte repede, iar informația pe care o consumă pe internet prin intermediul telefoanelor mobile și care de regulă nu corespunde vârstei lor, contribuie la această maturizare prematură. În același timp, inteligența emoțională nu se dezvoltă la fel de repede. Anume acesta este aspectul care se dezvoltă în primul rând bazându-se pe relațiile emoționale apropiate cu părinții și familia în general.”
Europa Liberă: Care sunt sfaturile și sugestiile Dvs. – cum pot fi protejați copiii de suicid?
Ala Afanasenko: „O problemă foarte mare este sentimentul faptului că totul este permis, care este cultivat în societatea noastră, adică lipsa unor limite impuse de părinți. La extrema cealaltă este controlul total, când părinții spun: „Eu așa am decis, și așa va fi!”. Părinții de multe ori impun interdicții excesive asupra unor lucruri din care copii își obțin satisfacțiile. Sunt două extreme.
Părinții ar trebui să încerce să găsească numitorul comun, o cale de mijloc, să înțeleagă că există și limite care trebuie impuse, dar și un anumit spațiu de libertate. Să înțeleagă că există și necesitatea de a întreba copilul în fiecare zi ce a mai făcut și cum se împacă cu colegii pentru a sesiza chiar și anumite mesaje non-verbale și a le înțelege cauza. E o muncă meticuloasă de zi cu zi a fiecărui părinte care a fost și el copil și care are la rândul lui, probleme nesoluționate din copilărie.”
***
Europa Liberă: Corespondenții noștri în regiunea transnistreană au ieșit în stradă pentru a întreba trecătorii ce ar trebui să facă părinții pentru a preveni cazurile de suicid printre minori.
- Părerea mea este că nu există suficientă atenție din partea părinților, nu au grijă ce fac copiii lor. Da, părinții sunt ocupați, viața acum e grea și te gândești doar la lucru, cum să asiguri de mâncare și ceva de îmbrăcat. Iar de copii nu au grijă.
- Pe un om deștept și normal nu-l va duce mintea la așa ceva. Este rezultatul situației din societatea noastră. Și a faptului că părinții nu se ocupă suficient de copiii lor. Asta ar fi primul lucru, după care trebuie să existe un anumit control asupra acestor fetițe, să nu fie lăsate de capul lor, părinții trebuie să știe cu cine comunică ele, unde merg și tot așa. Iar mulți părinți acum au impresia că doar școala, grădinița și societatea trebuie să se ocupe de copiii lor. Și acesta este rezultatul.
- Cred că părinții trebuie să fie mai atenți cu copiii lor, să discute cu ei, nu doar să vină de la serviciu și să-și vadă de treburile lor. Cred că aceasta este cauza.
- La vârsta asta psihicul este încă fragil, copiii de multe ori se confruntă cu situația că nu are cine să-i asculte și astfel ei încearcă să caute alte căi… Cel mai scump ce are omul este viața.
- Părinții sunt cei care trebuie să discute mai des cu copii, să se intereseze cum le merg treburile. Copiii adesea au probleme și neînțelegeri cu semenii lor, unii se îndrăgostesc și tot așa.. Părinții trebuie să le spună că îi vor ajuta mereu, că toate problemele pot fi depășite și că viața este cel mai scump lucru. Trebuie explicat în viață toate problemele pot fi soluționate. Părinții trebuie să știe cu ce „respiră” copilul, să nu fie preocupați doar de serviciu…
- Trebuie să se comunice cu copiii, să fie susținuți, părinții să se intereseze de viața lor și să nu-i lase de capul lor. Și atunci copiii vor ști că sunt sprijiniți și nu vor avea astfel de gânduri.
***
Europa Liberă: Una din temele de actualitate discutate intens în regiunea transnistreană în ultimele zile a fost cea a logo-ului regiunii, creat de unul dintre cei mai cunoscuți designeri ruși, Artemii Lebedev.
Încă la sfârșitul anului trecut administrația de la Tiraspol l-a invitat pe Artemii Lebedev în regiune pentru a-l angaja să elaboreze logoul turistic al Transnistriei. Subiectul a fost și atunci deliciul rețelelor de socializare, iar mai mulți comentatori s-au întrebat cât să fi costat capriciul administrației de la Tiraspol de a semna un astfel de contract cu una din cele mai cunoscute și scumpe companii de imagine de la Moscova. Întrebare rămasă, evident, fără răspuns.
Artemii Lebedev a vizitat regiunea și atracțiile ei turistice la sfârșitul anului trecut, iar acum a prezentat logoul propus pentru Transnistria – răul Nistru, turnurile Cetății de la Tighina, ferma de nisetru, viile și terenurile agricole din regiune, toate desenate în culori vii.
Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a criticat proiectul propus de designerul rus, opinia sa a fost imediat susținută și de alți reprezentanți ai administrației care au anunțat că organizează un nou concurs, de data aceasta public, pentru crearea unui nou logo turistic al regiunii transnistrene.
Într-un vlog, Artemii Lebedev a comentat ușor ironic reacțiile administrației de la Tiraspol:
Artemii Lebedev: „Transnistria este o foarte bine păstrată „rezervație naturală” a URSS. Nu în sensul că ar fi înapoiată – oamenii acolo sunt chiar foarte moderni și toate beneficiile civilizației sunt prezente acolo. Dar în sensul că oamenii și-au conservat istoria și acolo se păstrează o mulțime de artefacte minunate – începând de la tot felul de obiecte vechi și terminând cu troleibuzele sovietice. E un loc foarte interesant și curios și am încercat în acest logo să reprezentăm toate valorile locului – râul Nistru, viile și vinul care se produce. În Moldova, apropo, s-au învățat să facă vin destul de bun și nu există casă sau sat moldovenesc unde oameni să nu producă vin acasă. Și evident că am desenat acolo și un nisetru, pentru că, oricât ar suna de ciudat, în Transnistria se produc icre negre.
Am auzit imediat știrea că președintele republicii și alți șefi au spus că nu le place acest logo pentru că nu are profilul lui Suvorov și alte lucruri. Dar asta nu e deloc important, pentru că este exact cazul când opinia președintelui țării nu are absolut nicio importanță, pentru că logoul se face nu pentru președinte și nu pentru gusturile lui, ci pentru soluționarea unei sarcini concrete – pentru atragerea turiștilor în Transnistria.”
Subiectul a fost preluat imediat și de rețelele de socializare, unde noul logo a fost discutat nu fără ironie.
„M-a dus cu gândul imediat de ceva chinezesc – steluțe, pește… noi stăm pe loc și nu ne dezvoltăm în nicio direcție… și iată că și logoul este la fel – plat și nimic nou…”
„Întrebarea principală este – câte milioane a costat asta?!”
„Iar în interiorul steluței trebuie pusă secera și ciocanul. Dar în linii mari pare ok, mie îmi place”.
„Un logo pentru grădiniță sau tabără de copii – a fost primul gând când l-am văzut. Sunt categoric împotrivă! Ideea mai trebuie lucrată, trebuie să fie elaborate mai multe variante și întrebată și opinia oamenilor!”
„Drăguț logo, dar nu e despre Transnistria. Al nostru trebuie să fie pe fundal gri, ca simbol al viitorului sumbru și cețos, fără șanse de prosperitate.”
Sunt câteva dintre comentariile utilizatorilor de rețele sociale.
***
Europa Liberă: Vicepremierul pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, a apărat așa-numita politică „a pașilor mici” în negocierile transnistrene, spunând că aceasta a condus deja la îmbunătățiri substanțiale pentru locuitorii din stânga Nistrului. Într-un interviu pentru Europa Liberă, oficialul a spus că Chișinăul este pregătit și de reglementarea politică a conflictului, dar nu-și va face publice planurile câtă vreme nu s-a ajuns la această etapă.
În interviul realizat de Liliana Barbaroșie, vicepremierul pentru reintegrare de la Chişinău a vorbit și despre cazul lui Alexandr Rjavitin. Tânărul a fugit acum câțiva ani din armata transnistreană și a fost capturat la sfârșitul anului trecut de administrația de la Tiraspol, iar ulterior impus să revină în armată și să dezmintă public la posturile de televiziune din stânga Nistrului declarațiile făcute inclusiv Europei Libere, în care spunea că fusese torturat și umilit în armata transnistreană. Alexandru Flenchea spune că în tot acest răstimp Chișinăul a continuat să ceară eliberarea lui Alexandr Rjavitin și accesul rudelor, avocaților și a unui medic, dar că aceste solicitări au rămas fără răspuns. Iată ce a spus despre acest caz Alexandru Flenchea în interviu:
Alexandru Flenchea: „Ceea ce s-a întâmplat pe 24 ianuarie, când Alexandr Rjavitin a fost transferat din izolator în așa-numita unitate militară, nu a fost decât schimbarea locului de detenție. Persoana în continuare nu este în libertate.
Asta e concluzia principală: persoana în continuare nu se află în libertate...
Ne-a fost refuzat accesul avocaților, medicilor și avocatului poporului, lucruri pe care le-am solicitat din prima zi. Asta e concluzia principală: persoana în continuare nu se află în libertate. În ce ține de reportaje, mai ales ultimul, din week-end, mesajul principal a fost spus clar: Nu vă poate ajuta nimeni, nici Chișinăul, nici comunitatea internațională. Aveți două opțiuni: armata sau închisoarea. Acesta a fost mesajul principal. Deci, e o campanie de intimidare.
Victima nu este doar Alexandr Rjavitin, care acum este în situația cea mai nefericită, dar toți tinerii din regiunea transnistreană. Eu, în experiența mea profesională, a trebuit să mă întâlnesc cu oameni în aceeași situație, anterior, mai mulți ani în urmă, care, în prezența oamenilor în uniforme și epoleți, spuneau cam aceleași discursuri pe care le-a spus la cameră și Alexandru Rjavitin.
Când insistam să fim lăsați tete-a-tete îmi spuneau cu totul alte lucruri și mă întrebau deschis cum și când îi scot de acolo.
Revin la alte două exemple, din 2010 și 2011, alți doi cetățeni ai R. Moldova, care au fost în aceeași situație. După un an de detenție au fost eliberate și eu sper că noi îl eliberăm pe Alexandr Rjavitin. Și nu doar pe el, ci și pe Oleg Corjan și pe alții mai devreme. Dar asta s-a întâmplat în momentul în care toți, dar toți interlocutorii Tiraspolului, de la Chișinău și până la mediatori și observatori puneau în capul locului prima problemă: eliberarea deținuților politici. Și în momentul în care subiectul devine prea incomod pentru administrația de la Tiraspol, este mai simplu să eliberezi oamenii decât...
Din păcate, Alexandru Rjavitin, care a fost folosit în scopuri propagandistice, de intimidare a tinerilor din regiune, deja a fost utilizat. Eu nu vreau să spun mai multe, ca să nu pun în pericol perspectivele lui de eliberare, dar este lucrul pentru care vom insista în continuare. Orice ar zice cei de la Tiraspol, - că cineva a renunțat, că cineva a pierdut interesul, că asta ar fi fost o provocare din partea Chișinăului, care a eșuat și cineva a pierdut interesul – nu este adevărat.”
***
Radio Europa Liberă a organizat prima dezbatere din acest an din seria Antinostalgia – privind spre viitor. În această primă dezbatere am discutat despre cât de multe lucruri au avut părinții curajul să le spună copiilor despre suferințele și persecuțiile la care au fost supuși în perioada comunistă și ce impact a avut acest lucru asupra generațiilor care au crescut și asupra prezentului și viitorului nostru. În acest context, am discutat și cu experta letonă Zaneta Ozolina, profesor universitar la Riga și fostă consilieră a ex-președintei Letoniei, Vaira Vike-Freiberga, despre rolul pe care l-a avut familia în Țările Baltice în perioada când acestea au fost incluse în URSS. Aceasta ne-a spus că în societățile din țările baltice a existat înțelegerea tacită a faptului că Uniunea Sovietică a ocupat ilegal aceste teritorii, iar adevărul spus în familie era considerat ca vaccin administrat copiilor împotriva minciunii și propagandei sovietice.
Europa Liberă: Doamna Zaneta Ozolina, discuția pe care o avem astăzi se referă la relația dintre părinți și copii în perioada comunistă. Într-un interviu pe care l-am făcut acum vreun an și jumătate, spuneați că „în fiecare familie din Țările Baltice au existat victime care au suferit”. Ne amintim că era după război, erau execuții, foamete, deportări… Cum a gestionat societatea din Țările Baltice această relație? Cât de mult s-a spus copiilor despre suferințele prin care au trecut părinții și bunicii?
Zaneta Ozolina: „Este evident că unul din motivele pentru care națiunea letonă a supraviețuit în istorie, în pofida unor turnuri foarte complicate ale sorții, este, cât n-ar suna de ironic, atitudinea foarte duplicitară față de tot ce se întâmpla. În stradă evident că părinții nu vorbeau cu copiii lor despre Letonia de dinainte de anul 1940, dar atunci când familia rămânea în intimitatea ei – fie în apartament, fie la o bucătărie, așa cum se obișnuia în perioada sovietică, acolo se discuta practic despre toate. Chiar dacă nu se spuneau anumite detalii, pentru că detaliile erau în arhive sau în cărți interzise, erau totuși anumite istorii individuale și aceste istorii individuale călătoreau dintr-o casă în alta.
Când eram fetiță, deja adolescentă, cred că toată lumea în clasa mea știa că Letonia, între anii 1918 și 1940, era o țară destul de cunoscută în Europa, măcar și pentru faptul că exportam cea mai mare cantitate de bacon și unt în Marea Britanie. Știam cu toții că Letonia era cunoscută și prin faptul că avea cel mai mare procent de studenți în Europa. Adică erau astfel de detalii pe care le știa practic fiecare copil, fiecare adolescent. Evident că acestea erau un fel de semi-fapte din semi-adevăruri, pentru că toată istoria nu avea cum să încapă în aceste povești de familie. Așa aș răspunde la întrebarea dumneavoastră.”
Europa Liberă: Ceea ce spuneți este total diferit de ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova, dar și în România. Pentru că aici, în familii, părinții noștri încercau să ne protejeze, de teama că vom spune prea multe la școală, sau din teama că vom avea noi, copiii, dileme morale. Și, din acest motiv, a crescut o generație care a fost foarte expusă propagandei din acea perioadă comunistă, în special în școli. În Țările Baltice nu exista frica de consecințe, frica de faptul că copiii vor spune mai mult decât trebuie la școală?
Zaneta Ozolina: „Evident că nu există un singur model după care se construiau relațiile dintre părinți și copii în perioada sovietică, dar și fenomenul fricii despre care ați vorbit. Dacă ar fi să privim către majoritatea familiilor din Letonia, putem spune că exact acest semi-adevăr crea o atmosferă de incertitudine, inclusiv de frică. Evident că familiile unde erau oameni reveniți din Gulag și care au suferit foarte mult nu vorbeau despre asta în afară, dar oricum copilul, nepotul vedea suferințele mamei sau ale bunicii care a revenit din Siberia. Nu aveați cum să ascundeți asta, nu aveați cum să-i spuneți că realitatea este total opusă. Iar atunci când cineva încerca să prezinte realitatea diferit, puteai să vezi imediat dacă este minciună sau adevăr. Iată de ce exista o anumită stare de spirit schizofrenică – pe de o parte, te prefăceai că totul este bine, dar undeva în adâncul sufletului înțelegeai că lucrurile sunt departe de a fi în regulă și că libertatea omului și libertatea sufletului suferă foarte mult.
Și iată astfel de situații duplicitare, cu două fețe, creau un fundal care te făcea să nu prea crezi în esența regimului existent…
Aducându-mi aminte de anumite momente din copilăria mea, cred că una din amintirile cele mai vii a fost atunci când pentru prima dată echipa de hochei a Uniunii Sovietice a jucat cu canadienii. Atunci, jumătate din familia mea ținea cu Uniunea Sovietică și jumătate – cu Canada. Și pentru mine, o personalitate încă neformată, nu era important cine va câștiga – Canada sau Uniunea Sovietică, ci întrebarea importantă era: „Cum de se face că una și aceeași familie vede atât de diferit un eveniment sportiv?”.
Și iată că astfel de situații duplicitare, cu două fețe, creau un fundal care te făcea să nu prea crezi în esența regimului existent.
Frica, ea desigur că exista. Existau familii care trăiau într-o frică foarte puternică, în special cele care au avut foarte mult de suferit din cauza represiunilor sau care au avut rude omorâte. Frica exista și în familiile oamenilor cu funcții înalte – în cazul lor un cuvânt spus greșit putea să distrugă cariera unui om.
Dar dacă mă întrebați pe mine și dacă vorbim despre niște stereotipuri și modele care se formau în familie, atunci în mediul în care am trăit eu era mai degrabă această atmosferă de realitate duplicitară. Și dacă trăiești într-o astfel de atmosferă, pur și simplu nu crezi (în retorica oficială). Și în momentul în care ai posibilitatea să vezi direcția în care se vede adevărul la capătul tunelului, atunci frica dispare și nu mai ai întrebări – pur și simplu mergi în direcția unde este libertatea.”
Europa Liberă: Putem spune în aceste circumstanțe că familia în Letonia era o formă de rezistență împotriva regimului comunist?
Zaneta Ozolina: „Indiscutabil. Dar, din nou, nu vreau să spun că a existat un singur model. În orice caz familia și cercul cel mai apropiat de prieteni era exact acel mediu în care oamenii totuși puteau să fie ei înșiși și se puteau opune într-o formă sau alta sistemului existent.
De exemplu, foarte mulți prieteni de-ai mei, cunoștințe, rude, poate nu neapărat ca formă de rezistență la început, dar din curiozitate, din spirit de aventură încercau, pe 18 noiembrie, când este Ziua independenței Letoniei, să facă tot felul de acțiuni legate de simbolurile independenței. Da, aceasta era o anumită formă de protest. Da, ea se manifesta în familie, dar ea exista.
Sau, un al doilea moment de care sunt legate mai multe exemple (de rezistență) era Crăciunul, care era interzis în Uniunea Sovietică. Și totuși tinerii, studenții, elevii din clasele mari încercau, măcar prin broasca ușii, să vadă ce se întâmplă în biserică. Adică această dorință de a cunoaște lumea nu din punctul de vedere al regimului oficial, al poziției oficiale a existat întotdeauna în societățile din toate cele trei Țări Baltice. Și poate că și din acest motiv transformările s-au produs mult mai rapid în Țările Baltice, și poate că anume din acest motiv pentru Letonia, Estonia și Lituania nu se pune problema dacă să fie sau nu în Uniunea Europeană. Pentru că fără Uniunea Europeană există riscul foarte mare să revenim acolo de unde vom fi nevoiți să privim către lume prin broasca ușii.”
Era o anumită formă de protest, care se manifesta în familie...
Europa Liberă: Spuneți-mi care este rețeta pentru a nu repeta greșelile trecutului?
Zaneta Ozolina: „Cred că e cea mai grea întrebare pe care mi-ați pus-o azi. Nu există o rețetă unică despre cum să eviți o glorificare inutilă a trecutului. Eu cred că tinerii trebuie să privească către momentul prezent și dacă nu le convine ceea ce au în prezent, contextul în care sunt puși, atunci să știe clar ce viitor își doresc pentru ei și pentru copiii lor. Și eu cred că nimeni nu-și dorește să revină într-un trecut așa cum a existat el în vremurile sovietice – când trebuia să te gândești ce spui; când trebuia să te porți frumos ca să ai posibilitatea să călătorești în străinătate; când exista un singur partid politic și nu aveai dreptul că-ți creezi o organizație proprie. Și pot să mai amintesc încă multe și multe alte lucruri… Pentru tineri există o singură cale: este calea spre viitor. Și ei singuri trebuie să decidă în ce viitor vor să trăiască.”
