Aureliu Ciocoi se confruntă cu un val de critici după ce a afirmat că Rusia a „intervenit pentru a opri confruntarea militară”, îndepărtându-se de poziția multor guverne moldovene de până acum care au considerat că Rusia a sprijinit forțele separatiste. Am discutat această temă cu Ion Leahu, fost membru al Comisiei Unificate de Control, care se arată surprins de declaraţia ministrului de externe.
A fost o tentativă foarte puternică a Federației Ruse de a stopa procesul de democratizare
Ion Leahu: „În ‘92, la Nistru a fost o tentativă foarte puternică a Federației Ruse de a stopa procesul de democratizare, de renaștere națională, de orientare europeană a Republicii Moldova, însă din start Moscova s-a ciocnit cu o situație nu prea clară pentru ea. Cu toate că regimul separatist a acaparat, practic, teritorial o parte din Moldova, cu excepția Dubăsariului și a Benderului, a lichidat toate structurile de forță, Chișinăul stătea „rece”, adică putea să mai treacă un timp foarte scurt, să fie silite pe cale pașnică să plece de acolo Comisariatul de poliție din Bender și din Dubăsari și Transnistria le cădea lor ca un măr copt, fără nicio luptă. Pe dânșii asta nu-i aranja. De lupte era nevoie, întâi și-întâi, pentru a demonstra că aici are loc renașterea fascismului, dar, principalul, aici erau stocate cantități enorme de armament pe care nu putea să fie pusă mâna pur și simplu, fără experimentare prin lupte. Adică, luptele crâncene trebuiau să explice de ce persoanele necunoscute, neabilitate au pus mâna pe aceste stocuri imense de armament. Iată, în linii mari, ce a fost în ‘92 la Nistru.”
Europa Liberă: Și iată că, după 28 de ani de la declanșarea acelui conflict, au început să fie interpretate diferit lucrurile și dacă îl cităm pe șeful diplomației moldave, Aureliu Ciocoi, el spunea că „Federația Rusă a venit la Nistru pentru a opri vărsările de sânge”.
Ion Leahu: „Periodic apar situații când este nevoie sau de a reînnoi situația, sau de a recapitula, sau de a accentua o anumită atitudine. În cazul de față, noi ne confruntăm cu o acțiune strategică, promovată de către Partidul Socialiștilor și liderul acestui partid, care este președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, de a demonstra că situația este în favoarea lor, că ei sunt stăpâni pe situație, că ei nu se tem de nimic. Forțele democratice sunt demoralizate, forțele patriotice, inclusiv mișcările combatanților sunt dispersate și în această situație ei pot să spună orișice - și iată am auzit ce a spus dl Ciocoi - și chiar să procedeze. Ei au devenit stăpâni pe situație. Asta trebuia s-o audă la Moscova, asta trebuia s-o audă la Bruxelles și asta trebuie s-o audă aici, în Chișinău, potențialii lor alegători. Acei care în toamnă trebuie să meargă la urne, trebuie să știe că Partidul Socialiștilor este unul atotputernic, care pe toate dimensiunile este hegemon și în special pe una care pe dânșii îi interesează foarte mult, totuși, care-i orientarea politică externă.”
Europa Liberă: Dvs. ați amintit că sunt disperate entitățile participanților la acel conflict armat de la Nistru, dar în piață, în stradă au ieșit veteranii războiului și au cerut inclusiv demisia ministrului de externe.
Ion Leahu: „Nu putem să mizăm noi în confruntarea cu un partid puternic, susținut masiv de Moscova, pe un grup de oameni care demult au depășit vârsta medie, care sunt afectați de boli, de răni...”
Europa Liberă: Deși Igor Dodon a venit cu o reacție și a spus că nu au fost înțelese corect declarațiile pe care le-a făcut dl Ciocoi, el spunând că dl Ciocoi s-ar fi referit la forțele de menținere a păcii.
Ion Leahu: „Pentru orice eventualitate, vin cu o asemenea remarcă, dar acesta a fost nu un test, aceasta a fost o afirmație, o afirmație cu trei destinații: interne –pentru electorat, externe – pentru Moscova și pentru Bruxelles. Și toate tentativele de a găsi un echilibru în relațiile cu Occidentul, probabil că de acum au să fie în zadar.”
Europa Liberă: Ce urmează să se întâmple în formatul de negocieri „5+2” după aceste declarații?
Ion Leahu: „În formatul de negocieri „5+2” va urma o stabilitate. Pentru orice caz, Dodon va mai revedea poziția Chișinăului, neapărat vor pregăti un set de cedări, de schimbări a deciziilor, undeva pe la mijlocul anului, mai aproape de alegeri, probabil vor fi semnate încă câteva acorduri cu telecomunicațiile, cu relațiile interbancare, care sunt cele mai solicitate de Tiraspol. Asta, în primul rând, că o să se liniștească spiritele în jurul procesului de negocieri și, în al doilea rând, o să-i permită lui Dodon să realizeze planul prin care și cetățenii locuitori în stânga Nistrului vor participa la alegeri.”
Europa Liberă: Moscova ar trebui să fie recunoscătoare autorităților Republicii Moldova pentru aceste declarații?
Ion Leahu: „Moscova o să primească raportul că „am executat întocmai, tovarășă Moscova, indicațiile dvs.” Nu se nasc aici asemenea planuri. Aceste planuri sunt plămădite la Moscova și-apoi ele vin încoace, doar nu în zadar zilele trecute pe rând au mers la Moscova Krasnoselki, Ignatiev, s-au întreținut cu Kozak, s-au întreținut cu alte persoane care trag sforile la Chișinău.”
Europa Liberă: Aceste realități ar putea să forțeze găsirea cât mai rapidă a unei reglementări transnistrene?
Ion Leahu: „...Reglementarea în sensul lor al cuvântului, în niciun caz în sensul Chișinăului. Reglementarea situației din Chișinău trebuie să pornească de la aceea că să fie dată o apreciere: cine a pornit rebeliunea, în ce măsură este el vinovat și a fost sau nu a fost condamnat pentru această vină? Atâta timp cât aceste lucruri nu se fac, reglementarea nu poate avea loc.”
Europa Liberă: Dvs. ați făcut parte din Comisia Unificată de Control câți ani?
Ion Leahu: „Treisprezece ani.”
Europa Liberă: Ați discutat vreodată acolo cine a pornit acest conflict, cine cu cine a luptat?
Ion Leahu: „Nu, discuții nu au avut loc. Vreau să vă aduc drept exemplu poziția unui reprezentant al Moscovei, Astahov. La un moment dat, el a spus: „Apoi voi, ce, vă considerați victime?...”. Iată poziția lor.”
Europa Liberă: Dar există acordul semnat în vara anului ’92 de Mircea Snegur și Boris Elțin, cei care erau conducători de stat la acea vreme și, dacă e să ținem cont de cum se interpretează acest document, acolo se vorbește despre „părți”, dar nu e specificat că părțile sunt Republica Moldova și Federația Rusă, ci mai degrabă asta ar lăsa de înțeles că e vorba despre Chișinău și Tiraspol?
Ion Leahu: „Sunt unele abateri de la normele pregătirii unui document internațional. În situația în care documentul este semnat de Snegur și de Elțin, asta înseamnă că ambii recunosc că părțile implicate în conflict, despre care este vorba în acest document, sunt Moscova și Chișinăul.”
Europa Liberă: Dar de ce nu se vorbește cum a fost stopată acea confruntare?
Când a venit încoace generalul Lebed, primul lucru pe care l-a făcut – a consolidat toate forțele transnistrene cu Armata a 14-a
Ion Leahu: „Nu se vorbește din simplul motiv că este o pagină foarte și foarte tragică în istoria poporului moldovenesc și în istoria relațiilor cu Moscova. La 26 iunie ‘92, când a venit încoace generalul Lebed, primul lucru pe care l-a făcut – a consolidat toate forțele transnistrene cu Armata a 14-a, formând un singur punct, un singur organism militar. Doi: a dat indicații să fie identificate vreo 10-11 ținte foarte și foarte sensibile pentru apărarea Republicii Moldova. Au apelat la Ministerul Apărării al Federației Ruse și de acolo le-au venit lunete speciale cu laser, le-au venit ofițeri în grad de căpitani și maiori pe care-i foloseau în funcțiile de soldați obișnuiși, adică au completat efectivele cu specialiști la cel mai înalt nivel. Și între 2-3 iulie, timp de 45 de minute, 72 de tunuri și 36 de piese de lansatoare de mine au bombardat integral tot platoul, începând de la Cocieri și terminând cu Benderul. Repet: selectând, în primul rând, cele mai sensibile puncte. Evident că, după un asemenea bombardament, capacitatea de apărare a Republicii Moldova era la zero. Iată cum Lebed a oprit războiul.”
Europa Liberă: Și acest lucru a impus să se găsească compromis între Chișinău și Moscova?
Ion Leahu: „Da, sigur că! Dacă la 3 iulie a fost bombardamentul, dacă nu mă înșel, la 7 iulie, la Limanscoie a venit generalul Semionov și s-a întâlnit cu generalul Costaș și cu comandatul suprem, ei au discutat și a fost încheiat armistițiul. După asta, la 19 iulie, la Helsinki, a avut loc întâlnirea Snegur-Elțin și la 21 iulie a fost semnat acordul.”
