Linkuri accesibilitate

O comunitate rurală se întoarce la viață după întâlnirile sătenilor cu tinerii


Tinerii voluntari din satul Zubrești
Tinerii voluntari din satul Zubrești
O comunitate rurală se întoarce la viață
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:29 0:00
Link direct



În satul Zubrești, din raionul Strășeni, de aproape jumătate de an primăria și-a făcut o tradiție din a organiza ședințe săptămânale cu tinerii din localitate. Întâlnirile au loc în cadrul unui centru pentru tineri, deschis într-o încăpere din Casa de Cultură, care până nu demult era în paragină. Primarul din sat spune că localitatea a prins viață de când sătenii apleacă urechea la necesitățile tinerilor, iar lecția pe care au învățat-o cu toții e că, deseori, inițiativa civică poate acoperi multe lipsuri.

Primarul din sat, Maria Manoli, și tinerii din Zubrești
Primarul din sat, Maria Manoli, și tinerii din Zubrești


Centrul de resurse pentru tineri din satul Zubrești, Strășeni, își are sediul într-o încăpere cât se poate de modestă din Casa de cultură. Până nu demult, spațiul prindea mucegai, astăzi este suficient de confortabilă pentru întâlnirile voluntarilor din sat cu administrația locală. Cea mai recentă discuție s-a referit la construirea unui foișor în centrul satului. Acolo, cine știe, ar putea renaște adevăratele șezători de altă dată, astfel încât socializarea să nu se reducă la întâlnirile de la bar. Georgeta Cîrlig, elevă în clasa a XI-a, spune că satul parcă a prins viață de când tinerii au fost implicați în treburile localității: „Este foarte frumos să petreci timpul cu tineri și chiar mi-ar face plăcere să fac schimb de experiență cu tineri din alte localități”.

Europa Liberă: Ce ar trebui să se schimbe în localitățile din țară astfel încât acestea să devină mai prietenoase tinerilor?

„Cred că ar trebui ca primăria să coopereze cu tinerii, să țină cont de părerile lor și de ceea ce doresc ei. Noi suntem viitorii locuitori ai satului, trebuie să ne atragă cumva, să ne placă aici”.

Și Nicolae Voinovan, voluntar la Centrul de resurse pentru tineri din Zubrești, spune că în ultimele luni preferă să-și petreacă timpul mai mult „prin sat”. Mai în glumă, mai în serios, tânărul se declară convins că în cele din urmă va reveni în localitatea de baștină după ce își va încheia studiile universitare: „Acasă nu-i ca nicăieri. În al doilea rând, noi, voluntarii, vrem să facem mai multe activități astfel încât tineretul din sat de la noi să-l ținem mai mult în localitate și, prin urmare, în țară, să nu plece. Dacă nu se face nicio activitate, satul parcă nici nu există”.

Europa Liberă: Cât de mult contează și inițiativa tinerilor?

Nicolae Voinovan: „Important e să nu fie închiși, rușinoși și să fie energici, cum se spune”.

Diana Chiosa și tinerii din Zubrești
Diana Chiosa și tinerii din Zubrești


Centrul de resurse pentru tineri din Zubrești a fost deschis la inițiativa unei tinere mame, Diana Chiosa, tot ea președinta Asociației de Băștinași din sat. Entuziasmul era resursa cea mai importantă, dar nici pe departe suficientă pentru a porni reparația încăperii unde își dorea să vadă aciuat centrul. Avea nevoie de „o nimic toată” – suma de aproape 50 de mii de lei.

Au mers pe la toți agenții economici, au sensibilizat și diaspora, și localnicii


Ajutorul însă a venit din partea primăriei și din partea așa numitului grup de inițiativă locală – o asociație care întrunește administrația locală, oameni de afaceri din sat și, pur și simplu, sătenii cu inițiativă. Diana Chiosa spune că beneficiile implicării tinerilor în viața satului nu s-au lăsat prea mult așteptate. De Crăciun au avut ideea să meargă pe la vârstnicii din localitate: „Au mers pe la toți agenții economici, au sensibilizat și diaspora, și localnicii. Au colectat în jur de 3 mii de lei și au cumpărat produse alimentare pentru 14 bătrâni și pentru o tânără mămică cu doi copii dintr-o familie social-vulnerabilă”.

Europa Liberă: Care a fost reacția tinerilor?

„Neașteptată, erau foarte entuziasmați și plăcut surprinși. Au acordat timpul necesar pentru fiecare bătrân și au discutat cu ei, le-au fost aproape”.

Victoria Gellis
Victoria Gellis


Grupul de inițiativă din Zubrești este sprijinit de Agenția SUA pentru dezvoltare internațională. Victoria Gellis, șefa departamentului dezvoltare democratică din cadrul organizației, spune că grupurile urmăresc mai ales implicarea localnicilor în rezolvarea problemelor din localitate, or, e lucru știut, prin incurajarea inițiativei civice deseori pot fi depășite multe obstacole și dificultăți: „USAID a susținut acest proiect pentru că noi am văzut un adevărat potențial în aceste grupuri de inițiativă locală, prin care oamenii pot să rezolve problemele comunitare. Ne bucurăm mai ales că femeile au un rol important în localitate și când se implică, vedem rezultate minunate. Ele inspiră speranță pentru Moldova”.

Planurile zubreștenilor nu se opresc aici. După ce au pus mână de la mână și au renovat intrarea în sat, acum sunt pe ultima sută de metri cu reconstrucția unui centru de informare și fitness pentru femeile din localitate. Dar cel mai important, spun ei, e faptul că au înțeles că tinerii ar trebui să fie lăsați mai des să-și expună liber părerea, să-și apere punctul de vedere, pentru că doar așa vor înțelege ce înseamnă să îți asumi, la modul practic, responsabilitatea pentru propriul viitor.

Previous Next

XS
SM
MD
LG