S-a născut pe 21 noiembrie 1987, în satul Baurci, Căușeni. Și-a făcut studiile în Științe Politice, în cadrul Institutului de Relații Internaționale din Moldova (IRIM), ulterior studii post-universitare în jurnalism, la Școala de Studii Avansate în Jurnalism. Are o experiență de peste 10 ani în comunicare și activism civic, colaborând cu mai mute ONGuri din țară și de pe hotare. Este mama a 2 băieți și consideră că prioritatea agendei guvernamentale trebuie să fie interesul și siguranța copiilor din Moldova.
Luni
Iarăși luni... O nouă săptămână de mamă, soție, angajată, educatoare, colegă, activistă, toate la un loc, dintr-un singur oficiu – camera lui David. Această situație pandemică mi-a cam răsturnat normalitatea și planurile pentru cel puțin un an. Dimineața, mă salută politicos un vecin. Niște găuri în pereți. Vesel, nu? După o noapte în care Darius a preferat să doarmă legănat pe picioare.
Gătesc micul dejun, iar în câteva minute intru pe Zoom. Centrul CONTACT, organizație în care activez, are marea provocare de a trece toate proiectele și activitățile în mediul online. Deloc ușor, luând în calcul pregătirea populației (în special cea rurală) de a studia sau activa în regim virtual. Azi lansăm instruirile în cadrul Academiei Liderului Comunitar. Un proiect prin care vrem să dezvoltăm abilitățile și cunoștințele a 60 activiști din toată țara. Acești oameni au renunțat la treburile casnice, responsabilitățile profesionale, unii au apelat la rude, care să stea cu copiii, doar ca să fie prezenți online și să învețe cum să identifice și rezolve problemele din localitate.
De câteva zile, a început înmatricularea copiilor în clasa 1, iar marea mea îngrijorare este cum să-i găsesc lui David un liceu sau profesoară bună. Deschid rezultatele elevilor la bacalaureat pentru anii trecuți și notez instituțiile cu medii bune. Conform vizei de reședință, ar trebui să fim înmatriculați la o instituție, care se află la coada listei (din 100 licee). Mă sperie acest clasament. Am fost să văd cum arată acest liceu. E jale mare. Fiecare părinte își dorește ce-i mai bun și sigur pentru copil (dar dacă este primul, provocarea este și mai mare). Vin acasă și mă întreb: de ce/cum s-a ajuns aici? De ce noi, cetățenii de rând, cu 2 copii acasă, în concediu de îngrijire a unui copil, în contextul unei crize economice, încercăm să activăm și să contribuim la bugetul public, iar atunci când ai cea mai mare nevoie de un serviciu de stat (educație, sănătate etc.), primim ce cade printre degete?
Vine poșta. De câteva ori, inclusiv printr-o petiție, am cerut autorităților locale să interzică depozitarea materialelor de construcție, de către o agenție imobiliară, care și-a făcut un depozit deschis, chiar lângă terenul de joacă a copiilor din bloc. Imaginați-vă, 2 copii în nisipieră, iar la doar câțiva centimetri, un camion, cu motor conectat, care descărcă/încarcă materiale de construcție. Primesc răspuns la petiție „...a fost instituită stare de urgență și moratoriu asupra controalelor de stat......examinarea adresării va fi reluată odată cu ridicarea regimului stării de urgență”. Așteptăm.
Sună bunica. S-au copt căpșunile. Urcăm în mașină și plecăm după vitamine.
Marți
Mă trezesc cu gândul la o declarație sexistă, discriminatorie, pe care a lansat-o în cadrul unei emisiuni, Directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună. În contextul redeschiderii grădinițelor, oficialul a precizat „Ce înseamnă o grădiniță care își reia activitatea: mamele și bunicile aduc copii la grădiniță, și păcat să nu stea jumătate de oră la poarta...". În toată această situație de criză, am așteptat ca cel puțin un oficial de stat să iasă cu un mesaj de susținere, de solidaritate, de scuze pentru măsurile care au limitat drepturile și libertățile cetățenilor, dar na fost să fie. Mii de părinți, izolați cu copiii în case, care doar ei cunosc și știu cât este de greu din toate punctele de vedere: psihologic, social, economic, emoțional, iar cea mai mare povară a fost, din nou, pe mame, femei. De la un șef pentru sănătate publică am așteptat înțelegere și încurajare, iar afirmația lui este mai mult decât umilitoare: nu doar mamele sau bunicile duc copiii la grădinițe, puține mame își permit să stea zilnic la poarta grădiniței și să socializeze (iar dacă și se întâmplă, se discută subiecte legate de educația copiilor), pentru că avem locuri de muncă, de unde achităm impozite pentru salariile oficialilor și nu doar. Da! Mii de mame combină viața de familie cu cea profesională, chiar și în perioada concediului de îngrijire a copiilor.
În timp ce gătesc prânzul, băieții se joacă „de-a v-ați ascunselea”. Darius a învățat a numără și casa noastră e mai sonoră ca oricând. David îl învață cum să construiască un zid. Între timp, trimit cerearea online pentru înmatricularea lui David în clasa 1.
Cursurile în cadrul Academiei Liderului Comunitar continuă. Participanții, din toate colțurile țării, vorbesc despre problemele lor locale, despre interacțiunea și comunicarea cu autoritățile. Atâtea mulțumiri și entuziasm, nu cred că am mai văzut într-un proiect.
Seara, soțul îmi prepară băutura preferată și plini de mirare, pentru că curând aniversăm 7 ani de căsătorie, răsfoim amintirile acestei perioade, dar și confirmarea fericirii noastre – David și Darius.
Miercuri
Dimineața începe cu un coctail de căpșune din grădina bunicilor. Anul acesta, grădinile sunt sărăcite din cauza frigului și a secetei. Soțul a fugit în sat să ajute bunica să ducă albinele în altă localitate, unde a mai ajuns ploiță și copacii au flori. O senzație că situația pandemică a afectat și natura, de parcă și ea se află în autoizolare.
David rezolvă exerciții de adunare și scădere, mica lui plăcere. În această carantină, fiind în autoizolare, a reușit într-un timp record să învețe a citi pe silabe. Zilnic primim subiecte pentru activități din partea educatoarei, iar directoarea, foarte prietenoasă, mai face câte un apel, prin care ne întreabă cum ne simțim.
La amiază, în timpul somnului copiilor, alerg la oficiu pentru câteva ore. În studioul instruirilor online s-a adunat grupul 3 din cadrul Academia Liderului Comunitar. Azi, formatorii ajută participanții să înțeleagă cât de important este să cunoască cadrul legal și activitatea APL, în contextul implicării comunitare.
Seara primesc un mesaj de la o colegă de școală. Îngrijorată mă întreabă de unde sau cum ar putea beneficia punctul medical din sat de echipament medical necesar: măști, mănuși, dezinfectant etc. Primăria din localitate a primit o cerere din partea unei instituții medicale din zonă, prin care i se cere alocarea resurselor necesare pentru procurarea acestui echipament strict necesar. Săptămânal vedem știri, postări, prin care sunt anunțate donații, loturi umanitare de echipamente medicale de sute mii de euro, din partea statelor, organizațiilor internaționale și naționale. Între timp, punctele medicale din satele Moldovei, nu beneficiază de aceste donații, iar numărul bolnavilor/decedaților de Coronavirus din țară este în creștere.
E ora 21.00, punem un desen animat și sunt cu speranța că Darius va adormi singur, fără a fi legănat (este a treia seară de „maturitate” 😊)
Joi
Azi avem programare pentru vaccinarea lui Darius. E zi de joi, asta înseamnă că în policlinică e zi pentru copii. E prima dată, după anunțarea carantinei, când vin la medic. Parcă am intrat într-un alt univers, cu Oameni-Cosmos. Medicul de familie ne examinează și povestește despre cum este nevoită să-și lase acasă, singuri, 2 copii mici: 4 și 8 ani. Mă trec fiori și o ciudă față de acest sistem putred și indiferent. Cu un gust amar, revin acasă, unde la scurt timp primesc bonul pentru alimentația copiilor la grădiniță (pentru luna mai). Privesc atent și nu pot crede: cum? Doar a fost închisă grădinița? Mă mir și sun la direcția de sector. Aceștia îmi explică că este o datorie. E vorba de cele 7 zile din martie, frecventate de David, până la închiderea grădiniței.
Gustul de amărăciune se dublează. În toată această situație de criză am văzut noutăți despre suportul mai multor guverne față de familiile cu copii, cetățenii lor, oferindu-le ajutor care să-i încurajeze și să le faciliteze această perioadă. La noi, 7 zile pentru alimentația copiilor în grădinițe, nu au putut/dorit a fi asigurate de stat. Copiii nu sunt și nu au fost vreodată prioritatea acestui stat!
Cazul copilului de 6 ani, corpul căruia a fost găsit în veceul din ogradă, a întors agenda discuțiilor virtuale. De atâtea ori s-a discutat, solicitat, sesizat autoritățile în vederea acestei probleme, inclusiv în școlile din sate, încât a fost nevoie de o tragedie, pentru a sensibiliza opinia publică și (sper) a funcționarilor.
Copiii au adormit, eu am revenit la birou (în camera lui David), unde fac agenda atelierului „Organizare comunitară: Cum/cui vorbim despre problemele localității”. De această dată, online, cu oamenii din satul Baurci, r. Căușeni. Această localitate este unică și nu doar pentru că acolo am crescut, dar pentru că este o comunitate mică de oameni găgăuzi și moldoveni, aflați în mijlocul unei păduri, la distanță de drumuri naționale. Fără școală, transport calitativ, teren de joacă, teren sportiv, oportunități pentru copii și adulți, cu o primărie în comună. Cu regret, oamenii au normalizat această lipsă, iar în rezultat tot mai mulți tineri preferă să plece sau să fie pasivi în implicarea comunitară.
Vineri
Am avut o noapte albă. Organismul lui Darius a reacționat la vaccin, cu o febră, de care nu mai scăpăm, și durere în picioruș, care-l face să stea doar culcat. Of, că tare lungi mai sunt clipele, când copiii suferă.
La amiază intru într-o ședință online, unde împreună cu partenerii din Moldova, Ucraina și Germania discutăm despre un proiect, prin care vrem să dezvoltăm potențialul antreprenorilor sociali din Moldova și Ucraina. O monitorizare anterioară a arătat cât de slab este reflectat și mediatizat de presă și autorități acest subiect, iar în rezultat avem un număr mic de antreprenori sociali, o majoritate a populației care nu înțelege avantajele antreprenoriatului social și un cadrul legal, care necesită îmbunătățit.
Scot plăcintele din cuptor, cu brânză și mărar, așa cum le plac copiilor, iar la desert, înghețată cu căpșuni și banană. Poate vor fi „recunoscători” și m-or lăsa să lucrez 😊.
Mă pregătesc de atelierul online, cu o emoție deosebită, pentru că urmează să văd oameni, pe care nu i-am văzut de ani buni. Conectez Skype-ul și selectez, pentru proiectare, câteva istorii de succes despre oameni simpli, care au rezolvat probleme din comunitatea/localitatea lor.
Săptămâna este pe sfârșit, iar eu mă bucur pentru ceea ce am reușit (dar și că am rezistat unei săptămâni cu copii acasă). Tuturor celor care au citit aceste rânduri, le doresc putere, motivație și curaj de a-și transforma viața în ceea ce doresc. Iubiți-vă copiii, familia, apropiații, protejați-i, și fiți recunoscători universului pentru ceea ce aveți.
