Linkuri accesibilitate

Bulgaria: Guvernul Borisov a supraviețuit celei de-a cincea moțiuni de cenzură


Prim ministrul bulgar Boyko Borisov vorbind la un miting, în Sofia
Prim ministrul bulgar Boyko Borisov vorbind la un miting, în Sofia

Cel de al treilea guvern condus de Boyko Borisov a supraviețuit moțiunii de cenzură pe tema corupției.

Această a cincea moțiune a fost inițiată de Partidul socialist și sprijinită de Mișcarea pentru drepturi și libertăți – partidul etnicilor turci și al musulmanilor.

Guvernul Borisov a supraviețuit celei de-a cincea moțiuni de cenzură
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:28 0:00

În favoarea moțiunii au votat 102 din 240 de deputați. 124 din GHERB, din coaliția „Patrioții uniți” și „Ataka” au sprijinit guvernul. Împotrivă moțiunii a votat și liderul partidului „Volia”, omul de afaceri Veselin Mareșki.

Dezbaterile pe marginea moțiunii au durat mai puțin de două ore. Pentru prima dată Partidul socialist a cerut într-un mod oficial împreună cu demisia guvernului și cea a procurorului șef Ivan Gheșev solidarizându-se cu protestul național.

Președinta partidului Kornelia Ninova a declarat că la baza nemulțumirii se află modelul oligarho-mafiot al puterii. În ultimii ani pentru corupție au fost condamnați numai 3 funcționari de stat mărunți. În aceasta perioadă însă numărul scandalurilor de a crescut într-un mod exponențial iar caracatița mafiei a cuprins toate domeniile vieții economico-sociale, a spus Ninova. Pătrunderea unui grup de funcționari înarmați al procuraturii în Președinție a declanșat nemulțumirea populară.

Deputații socialiști au părăsit sala după vot scandând „Demisia”.

Cancelara Angela Merkel și prim ministrul bugar Boyko Borisov s-au întâlnit la primul summit UE față-în-față din ultimele luni
Cancelara Angela Merkel și prim ministrul bugar Boyko Borisov s-au întâlnit la primul summit UE față-în-față din ultimele luni

Primul ministru Borisov ca de obicei nu a fost prezent în timpul dezbaterilor și a votului pe marginea moțiunii – a cincea în cel de al treilea mandat al său și a doua având ca tema corupția la nivel înalt.

După întoarcerea sa de la Bruxelles unde a participat la Consiliul european, liderii coaliției vor dezbate propuneri de remaniere radicală a guvernului. Prin ea se urmărește dezamorsarea protestului național care continuă a 13-a zi la Sofia și în orașele mari. Demonstranții – majoritatea tineri, cer demisia lui Borisov și a procurorului general Gheșev.

Viceprim-ministrul Tomislav Doncev a declarat că moțiunea a eșuat pentru că nu este nevoie de alegeri anticipate la numai două luni înăinte de expirarea mandatului. Stabilitatea este necesară pentru adoptarea noului buget, combaterea crizei sociale, medicale și economice provocată de epidemia de Covid 19 și elaborarea documentelor pentru asigurarea finanțării europene anticriză. Este nevoie de timp și pentru pregătirea votului electronic.

Partidul socialist a avertizat că va cere simpatizanților săi să adere la protestul antiguvernamental. Pe data de 25 iulie la Sofia va avea loc un miting național al partidului dedicat împlinirii a 129 de ani de la începutul mișcării socialiste în Bulgaria.

Liderii protestului au declarat că votul în parlament nu are importanță. Cel de la piețele și străzile bulgare va reuși.

Fostul ambasador american James Pardew a declarat că în Bulgaria democrația este falsa ca în Rusia lui Putin. Lipsește alternativa politică după ce partidul lui Borisov a distrus practic opoziția. Lipsesc și medii libere și independente.

Articole critice la adresa actualei guvernări au apărut în „New York Times”, „Der Spiegel”, „Tageszeitung” și alte medii occidentale.

XS
SM
MD
LG