Linkuri accesibilitate

Ion Leahu: președintele Dodon a intrat în campanie electorală și are nevoie de voturi din Transnistria


Ion Leahu, fost membru al delegației moldovene în Comisia Unificată de Control
Ion Leahu, fost membru al delegației moldovene în Comisia Unificată de Control

Președintele Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Întâlnirea care a avut loc la vila prezidențială de la Condrița a durat patru ore. Într-un mesaj pe Facebook, șeful statului scrie că ar fi ajuns la înțelegeri concrete privind chestiunea telecomunicațiilor, rezolvarea cauzelor penale și a problemelor bancare, fără a oferi detalii exacte. Cei doi interlocutori au făcut un schimb de opinii cu privire la problemele care au apărut în ultimele luni urmare a răspândirii virusului COVID-19. Sub pretextul măsurilor anti-epidemice, începând cu luna martie Tiraspolul a instalat ilegal 37 de posturi de control, 26 posturi au fost retrase. Ion Leahu, fostul membru al Comisiei Unificate de Control (CUC) crede că aceste discuții urmăresc mai mult interese personale.

Un interviu cu Ion Leahu, fost membru al Comisiei Unificate de Control
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:08 0:00
Link direct

Ion Leahu: „Acele șapte întâlniri care au avut loc în patru ani de mandat n-au schimbat situația absolut deloc, din contra, în unele cazuri exponenții Tiraspolului se comportau mult mai obraznic decât cu președinții de altădată. Eu sunt ferm convins că întâlnirea a avut interes pentru Igor Dodon. Domnia sa a intrat în campanie electorală, el are nevoie de cele de la 40 până la 200 de mii de voturi care sunt în Transnistria și neapărat va face tot ce este posibil ca să le obțină. Unicul lucru pe care nu-l cunoaștem, poate îl vom afla mai târziu – prețul, cât l-au costat pe dânsul și pe Republica Moldova aceste voturi.”

Europa Liberă: Dar din declarațiile celor doi interlocutori nu reiese că acest subiect ar fi fost discutat. Din contra, iată o să le luăm pe rând și o să analizăm. Igor Dodon zice că a fost examinată în detaliu implementarea pachetului „Berlin plus”. Dvs. cunoașteți ce conține acest pachet „Berlin plus”, sunt opt puncte. Ce ar fi putut să discute ei mai în detaliu, decât se cunoaște până acum?

Ion Leahu: „Aveți perfectă dreptate! Ce ar putea ei să discute atâta timp cât dna Cristina Lesnic, viceprim-ministru pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, împuternicit politic în procesul de negocieri, au discutat pe lung și pe curmeziș și când s-a demonstrat că nu poate fi implementat documentul care a fost semnat, evident că și unul, și altul au bătut în retragere. Și aici președintele nu poate să facă absolut nimic, pentru că orice pas în vederea implementării unui sau altui punct din pachetul „Berlin plus” înseamnă o nouă cedare. În principiu, limita acestor cedări a fost deja făcută, mai mult nu se poate. Și dacă admitem că așa a fost și ei s-au înțeles asupra unor noi cedări, apoi asta-i numai în defavoarea lui în perioada electorală. Nu cred că Dodon și consilierii săi să fie atât de naivi ca să permită să piardă în ajunul alegerilor anumite segmente de electorat.”

Europa Liberă: Dar, de fapt, acest pachet „Berlin plus” mai este actual?

Ion Leahu: „Pentru noi el niciodată n-a fost actual din motivul că el nu apropie, ci dezbină și mai mult malurile. Pentru Tiraspol desigur că era actual și, în special, problemele care vizează dosarele penale, problema băncilor, problema telecomunicațiilor etc., etc. Pentru dânșii asta-i foarte important și din punctul de vedere al promovării ideii că statalitatea lor are succese.”

Europa Liberă: Despre problemele bancare care au apărut între cele două maluri ale Nistrului la această întrevedere, după ce au discutat cei doi tête-à-tête, s-au alăturat și guvernatorul Băncii Naționale, dar și responsabilul băncii centrale de la Tiraspol. Credeți că problema asta are șanse să fie rezolvată? E vorba despre operațiunile bancare, despre convertirea valutei naționale, despre carduri...

Ion Leahu: „În Republica Moldova nu mai sunt bănci de stat, toate băncile sunt comerciale, sunt bănci private. Mare parte din ele sunt cu capital străin și în această situație Banca Națională a Republicii Moldova se va confrunta cu destul de mari probleme în caz că se va decide de către președintele Dodon de a influența, prin intermediul Băncii Naționale, băncile comerciale, ca ele să reia pe deplin deservirea agenților economici din Transnistria.

Banca Națională a Republicii Moldova se va confrunta cu destul de mari probleme...

Eu nu sunt atât de mare specialist în relațiile bancare, interbancare, însă odată ce băncile comerciale au refuzat deservirea agenților economici din Transnistria, înseamnă că sunt anumite condiții pe care aceștia nu le întrunesc și, în special, este vorba de protecția contra spălării banilor. Deci, până n-o să fie găsită o modalitate de a asigura că băncile din Transnistria promovează o activitate curată, legală, adică nu vor accepta legislația Republicii Moldova, eu cred că până atunci n-o să fie rezolvată problema.”

Europa Liberă: S-a așteptat să fie discutată problema ce ține de instalarea unilaterală a posturilor de control pe perimetrul Zonei de Securitate. O să-l citez pe Krasnoselski, el a explicat că aceste posturi nu au fost instalate pentru a restricționa circulația oamenilor, dar pentru a preveni răspândirea virusului de tip nou COVID-19. Argumentul acesta e convingător?

Ion Leahu: „Krasnoselski consideră că oamenii din jur care citesc sunt absolut lipsiți de capacitatea de a analiza. Nu poți împiedica desfășurarea COVID-19, dacă nu restricționezi circulația oamenilor. Așa că din start această idee a fost realizată pentru a restricționa circulația persoanelor. Și de ce el nu spune principalul, doar principala problemă care s-a iscat cu aceste posturi nu-i atât faptul că ele au fost instalate și influențează negativ circulația populației, problema e în aceea că ele au fost instalate fără acordul Comisiei Unificate de Control.

Din moment ce ei strigă că este o misiune extrem de pozitivă, înseamnă că trebuie să respecte regulile acestei comisii și acestei operațiuni. Ei le-au neglijat categoric. Mai mult ca atât, din partea Moldovei s-a cerut un singur lucru: că meargă încolo observatorii militari să se documenteze și să raporteze comisiei, nici asta n-a fost permis. Dar acum el spune că..., scuzați, nici nu vreau să repet.”

Europa Liberă: Dar tot Krasnoselski spune că, odată ce va fi înregistrată o scădere a numărului de îmbolnăviri, aceste posturi vor fi lichidate. Apropo, au rămas doar 11 din 37.

Ion Leahu: „Da, într-adevăr, situația se schimbă, rușii nu le prea dau bani, dar aflarea posturilor în câmp necesită cheltuieli suplimentare. Ei nu prea au cu ce, acum sună isteric la Moscova și cer să le fie plătite suplimentele la pensii pentru pensionari, cer să le fie acordat ajutor tehnic pentru compensarea pierderilor la buget. Și evident că în situația de față chiar și un post suplimentar este destul de costisitor. Așa că, chiar dacă ei au ridicat câteva posturi, au făcut-o nu de atâta că nu li-i în cot de drepturile omului, dar pur și simplu nu au cu ce le întreține.”

Europa Liberă: Ce cunoașteți și despre subiectul ce ține de cauzele penale?

Ion Leahu: „Odată cu instalarea câtorva posturi ilegale în Zona de Securitate și odată cu interzicerea circuitului fermierilor înspre terenurile lor care le aparțin în conformitate cu titlurile de proprietate de care dispun, partea moldovenească a intentat câteva dosare asupra persoanelor, funcționarilor regimului secesionist de la Tiraspol care în primul rând au comis aceste fraude.

Eu nu cunosc care este situația dosarelor la momentul de față, sunt pe rol, nu sunt pe rol, însă pe transnistreni asta mult îi deranjează. După cum știți, problema dosarelor a figurat în pachetul „Berlin plus” și este una care nu și-a găsit soluționarea.”

Europa Liberă: Și cum poate să-și găsească soluționarea?

Ion Leahu: „Odată și odată totuși au să fie făcuți pași în întâmpinare, adică Chișinăul are și el persoane care ar putea să fie eliberate din închisorile din Transnistria – asta-i una. Și a doua: ar putea să fie obținută o garanție mult mai serioasă că terenurile arabile ale fermierilor din Moldova nu vor fi niciodată sechestrate. Iată atunci Chișinăul poate ar putea exercita o influență politică asupra justiției și ar clasa dosarele.”

Europa Liberă: Igor Dodon zice că a reiterat importanța operațiunii de pacificare de pe Nistru drept garant al păcii și securității cetățenilor și a fost acceptat unanim să întreprindă cele două părți pași comuni pentru a nu admite agravarea situației în Zona de Securitate, care, așa cum zice el, ar putea să submineze pacea și stabilitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova. De ce ar fi trebuit să reitereze acest lucru?

Ion Leahu: „Și eu mă întreb de ce. Evident că el face asta ca să fie pe placul rușilor. Ei au inventat teza potrivit căreia este cea mai reușită operațiune din lume de menținere a păcii și de fiecare dată când cineva încearcă să pună la îndoială această teză, ei se revoltă foarte tare. Cunoscând acest lucru, evident că președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, le-a făcut pe plac, însă el, fiind președintele Republicii Moldova, urma, înainte de toate, să întrebe de ce călăul de soldat rus a îmbrâncit domnișoara de la TV8, care era în exercitarea funcției și n-a făcut nimic, chiar dacă a și fotografiat...”

Europa Liberă: Jurnalista...

Ion Leahu: „Jurnalista, da. Chiar dacă a fotografiat postul, păcătoșeniile acestea de posturi sunt cunoscute absolut de toți. Zilnic pe acolo circulă mii de oameni și el și-a găsit în cine să dea. În asemenea situații, când cetățenii Republicii Moldova în realitate nu sunt apărați, nu sunt protejați, iată președintele găsește de cuviință să reitereze atitudinea față de această operațiune care, chipurile, asigură pacea. Dar nu mai asigură ea nimic absolut!”

Europa Liberă: De ce este această interdicție ca să filmezi, să fotografiezi în Zona de Securitate, inclusiv pe cei care stau la aceste posturi de control?

Văzând care-i situația, de la podul de la Vadul lui Vodă au făcut cale întoarsă...

Ion Leahu: „Pentru că o fotografie poate să demonstreze o dată în plus că asta este o operațiune absolut inutilă, care sperie numai investitorii străini care, văzând blindatele cu mitraliere pe ele, nu investesc aici bani, nu vin aici cu capital. Vorbiți cu primarii de la Coșnița, de la Pârâta, de la Doroțcaia și au să vă spună de câte ori au venit oamenii și, văzând care-i situația, de la podul de la Vadul lui Vodă au făcut cale întoarsă.”

Europa Liberă: Igor Dodon spune că în cel mai apropiat timp ar putea să fie deschisă o linie de troleibuz Bender-Varnița...

Ion Leahu: „Dl Dodon probabil că nu cunoaște situația. Linie de troleibuz în Bender, regiunea Nord, așa-numitul „posiolok Severnîi” la dânșii, linia trece prin Varnița, așa că, dacă au să facă o stație specială în Varnița, asta nu schimbă situația. El circula de-acum prin Varnița. În acest caz, probabil, a fost următoarea logică: Noi deschidem împreună o linie de troleibuz, asta o să unească malurile și ehe... nici nu știi ce o să fie până în seară, poate că o să facem și reintegrarea.”

Europa Liberă: Din spusele dlui Dodon aflăm că o atenție deosebită a fost acordată subiectului privind pregătirile către procesul educațional din 1 septembrie, circulația elevilor, a profesorilor, precum și alte aspecte. S-ar fi referit la școlile cu predare în grafie latină?

Ion Leahu: „Da, evident că altele nu sunt, numai că eu nu văd aici principalul. Cum au convenit – au să le permită intonarea Imnului Republicii Moldova la 1 septembrie? Au să le permită arborarea Tricolorului sau ca în toți acești 28 de ani o să fie miliție peste miliție și sărmanii elevi au să poată, cel mult, să sune din clopoțel?”

Europa Liberă: Totuși, ce trebuie să înțeleagă simplul cetățean, după această întrevedere dintre Igor Dodon și Vadim Krasnoselski?

Ion Leahu: „Că liderii au propriile interese.”

Europa Liberă: Dar știți că până acum dl Krasnoselski avea o reticență față de dialogul cu Igor Dodon? Pentru prima dată astăzi se arată mulțumit de această discuție.

Ion Leahu: „Problema e în aceea cât va costa...”

Europa Liberă: Dar ce preț poate să plătească Chișinăul pentru aceste înțelegeri?

Ion Leahu: „Regret, dar cam greu îmi închipui, nu pot să vă spun cu precizie cu ce ar putea să fie răsplătit, dar fără îndoială că ceva-ceva s-a găsit. Și în primul rând, eu aș presupune că Krasnoselski a primit asigurări de la Igor Dodon că Rusia n-o să permită ca anumite probleme să fie soluționate în defavoarea Transnistriei, adică n-o să influențeze situația cu contrabanda, cu posturile la hotar, n-o să influențeze problema reintegrării, adică situația va rămâne așa cum este.

Dacă ați observat, Dodon a spus că sunt unele premise care îi permit lui să promită lansarea procesului de reintegrare...

Eu sunt ferm convins că pe Krasnoselski asta l-a speriat zdravăn și în cadrul discuțiilor el a primit asigurări că Igor Dodon nu va face uz de pârghiile de care dispune Moscova pentru a efectua reintegrarea.”

Europa Liberă: Cei doi acum obțin capital politic, că atât de mult sunt preocupați de soluționarea problemelor?

Ion Leahu: „Dodon desigur că da. Dodon are un electorat care permanent cere ceva nou, cărbune în focul atitudinii pozitive față de Dodon. Ați observat că ratingul lui nu-i cel mai strălucit și în acest caz el are nevoie de noi imbolduri pentru a-și activiza electoratul.”

XS
SM
MD
LG