Linkuri accesibilitate

Cod Roşu


An al tuturor nenorocirilor, n-o fost suficientă pandemia globală dând buzna peste noi (şi făcând, la ora aceasta, peste o mie de victime, din cei 50.000 de infestaţi), nici seceta regională (în opinia unor supravieţuitori ai secetei din 1946, la fel de cumplită), acum iată că a ars, ziua în amiaza mare, şi Filarmonica de Stat „Serghei Lunchevici” din Chişinău. Imaginile acoperişului în flăcări, prăbuşindu-se cu un pârâit (de oase frânte!) înfiorător, ne-au dus cu gândul la un alt incendiu celebru, cel al catedralei Notre-Dame din Paris, a cărei săgeată, în prăbuşire, a spart nu doar acoperişul edificiului, ci şi inimile a milioane de oameni, de pe toate continentele. În Franţa, catedrala încă ardea, ameninţând să se năruie, pompierii se aflau în treabă, salvând turnurile din faţă, iar donaţiile – de la cele ale unor companii multinaţionale la cele ale unor persoane private – au şi început să curgă (îmi place să cred că anume solidaritatea umană a fost cea care a ţinut în picioare edificiul). Preşedintele Emmanuel Macron, premierul Edouard Philippe, edilul Parisului Anne Hidalgo s-au adresat naţiunii & parizienilor, asigurându-i pe oameni că statul nu va lăsa să fie ştearsă de pa faţa pământului una din cele mai strălucite pagini ale istoriei franceze & culturii europene; l-a văzut cineva, aseară, pe preş. Igor Dodon sau pe prim-ministrul (tot el, socru mare) Ion Chicu să aibă vreo reacţie la drama care s-s jucat în plin centrul capitalei?!

Fiindcă n-a ars doar o clădire de patrimoniu (datând din 1912), nu s-au făcut scrum doar nişte decoruri & piane, pe care puţinii lucrători aflaţi la ora prânzului în incinta Filarmonicii n-au putut să le scoată, cu tot cu mobilierul din sala mare şi mică, a ars o Instituţie naţională, cu tot ce presupune aceasta: câteva decenii de istorie & cultură, sutele de personalităţi care au sfinţit locul (ca să reluăm o expresie populară), dar şi colectivele de artişti ce evoluează acum şi aici pe scena acesteia (mi s-a frânt inima văzând-o pe Ilona Stepan, director-artistic şi prim-dirijor al Capelei Corale Academice „Doina”, care nu-şi afla locul, privind neputincioasă la dezastrul dezlănţuit). Ce se va alege cu toate colectivele de artişti „încartiruite” la Filarmonică? Un artist nu poate juca & cânta „în sertar” – se va găsi o scenă/platformă pentru fiecare? Să fie oare artiştii buni doar pe durata campaniilor electorale, când sunt plătiţi să cânte pe la mitinguri de către cutare sau cutare partid sau candidat? Vor trebui să plece iarăşi prin străinătăţi, la invitaţia diasporei moldovene din Italia, Franţa, Spania, Portugalia ş.a. pentru a-şi câştiga bucăţica de pâine? Greu de realizat, în termeni umani, proporţiile dezastrului – întrebarea e dacă flăcările ce-au mistuit Filarmonica nu se vor extinde asupra altor sectoare ale culturii (cartea, teatrul, muzeele etc.) şi aşa afectate de pandemie. Căci, în mod cert, de data aceasta nu va veni preşedintele Turciei să repare o clădire, oricât de istorică & de patrimoniu, după ce că i-au fost predaţi, la pachet, profesorii turci de la Liceul „Orizontul”, în schimbul Preşedinţiei predate la cheie (să fie oare acelaşi edificiu pe care regretatul Gheorghe Ghimpu înălţa tricolorul?!).

Şi vai! nu suntem la capătul nenorocirilor – în Republica Moldova se anunţă cod roşu de alegeri prezidenţiale. Moldoveni de pe toate meridianele, nu lăsaţi să ia foc ţara întreagă! Stingeţi incendiul roşu!!!

Vezi comentarii

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG