Linkuri accesibilitate

Plafonarea taxelor locale scoate primarii în stradă


Drumuri prin Moldova profundă. La Cahul
Drumuri prin Moldova profundă. La Cahul

Plafonarea taxelor locale propusă în proiectul politicii fiscale pentru 2021 scoate primarii în stradă.

Congresul Autorităților Locale anunță pentru ziua de vineri un protest în fața Ministerului Finanțelor şi a Guvernului la care vor participa, conform rigorilor sanitare, până la 50 de primari.

Plafonarea taxelor locale scoate primarii în stradă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:55 0:00
Link direct

Autoritățile locale susțin că plafonarea taxelor locale încalcă principiile constituționale și internaționale ale autonomiei locale şi le reduce posibilitatea de a soluționa efectiv problemele localităților. De cealaltă parte, Ministerul Finanţelor spune că autonomia locală este un principiu de bază, dar acesta nu restricționează stabilirea prin lege a unor limite maxime pentru cotele taxelor locale.

Stabilirea arbitrară a taxelor locale, uneori exagerate şi cu variații mari în diferite localități, precum şi modificarea frecventă a acestor taxe, nu oferă nici o certitudine şi predictibilitate fiscală mediului de afaceri. Acesta este principalul argument al Ministerului Finanţelor în proiectul politicii fiscale pentru anul viitor în care se propun plafoane maxime pentru taxele locale pe un termen de trei ani. În document se precizează că mărimea maximă a taxelor locale a fost stabilită reieșind din analiza cotelor actuale adoptate de către autoritățile locale, astfel încât să aibă un impact minim asupra bugetelor locale, dar să asigure previzibilitate şi să încurajeze antreprenorii să-şi dezvolte afacerile la nivel local. Totodată Ministerul Finanțelor susține că plafonarea taxelor locale nu contravine principiilor descentralizării și autonomiei locale.

Argumentele Ministerului sunt însă respinse de primari, care după mai multe încercări de a convinge autoritățile să renunțe la această inițiativă, au anunţat că vor protesta în stradă în speranța să fie auziți. Congresul Autorităţilor Locale (CALM) care reunește majoritatea primarilor îi reproşează guvernului că ar promova interese obscure ale unor mari agenţi economici în detrimentul modestei autonomii financiare locale.

Trebuie foarte clar să ne dăm seama a cui interese sunt promovate

„Această încercare a guvernului este deja a patra în ultimii şapte ani de a atenta la puținele venituri ale bugetelor locale. Guvernul sub acoperirea grijei faţă de mediu de afaceri de fapt promovează interese foarte şi foarte înguste. Aceste interese sunt foarte vizibile încă din 2013 când au apărut mai multe articole: cazino 1, cazino 2, jocuri de noroc, marii afaceriști din domeniul PECO ş.a. Trebuie foarte clar să ne dăm seama a cui interese sunt promovate”, a menţionat într-o coferinţă de presă directorul executiv al CALM, Viorel Furdui.

„Noi suntem acei care sunt interesaţi să atragem mediul de afaceri în localităţi şi nu de a pune piedici sau de a ridica taxele pentru a crea careva incomodități agenţilor. Iar proiectul politicii fiscale pentru 2021 ne creează impresia că favorizează şi aduce protecţie doar unor agenţi economici mari în detrimentul celor mici”, consideră Valentina Buzu, primară de Peresecina.

„Astăzi noi avem situaţia când autorităților locale li s-au delegat foarte multe competenţe. Spre regret centrul uită că toate aceste competenţe trebuie să aibă şi o acoperire financiară. nu suntem în stare să dezvoltăm infrastructura de drumuri, comunicații, o infrastructură pentru mediu de afaceri, dacă nu avem o acoperire financiară a acestor competențe”, a menţionat Valentina Casian, primară de Străşeni.

Respectând rigorile anti-COVID în jur de 50 de primari vor protesta vineri în faţa Ministerului de Finanţe şi a Guvernului.

Plafonarea taxelor locale sprijinită de unele asociaţii de business a intrat nu o singură dată în vizorul autorităților. În 2014 Curtea Constituțională a statuat că plafonarea taxelor locale contravine normelor Legii Supreme şi prevederilor legate de autonomia locală. Înalta Curte a indicat că potrivit Cartei Europene a Autonomiei Locale cel puţin o parte din resursele financiare ale autorităților locale trebuie să provină din impozite şi taxe locale, în proporţiile stabilite de către aceste autorităţi.

Centrul analitic Independent Expert-Grup, care a analizat proiectul politicii fiscale pentru anul 2021, a recomandat retragerea măsurii care prevede plafonarea taxelor locale. Orice intervenție în sistemul de taxe trebuie să ţină cont de toate implicațiile pe care le are asupra mediului de afaceri, asupra bugetelor locale şi asupra raporturilor dintre nivelul central şi local, se spune în analiză. Se mai precizează că asemenea intervenții nu trebuie impuse cu forţa, ci să se bazeze pe o colaborare cu autoritățile locale pentru a găsi cea mai bună soluție. Economiştii de la Expert-Grup au propus așadar ca plafonarea taxelor să nu fie aplicată în 2021, iar pentru anul 2022 să fie elaborate măsuri de stabilitate a mediului de afaceri împreună cu autorităţile locale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG