Continuăm prezentarea documentelor transmise de Fiodor Butenko, însărcinatul cu afaceri sovietice la București, regelui Carol al II-lea, după evadarea sa din România în anul 1938. De această dată vom arăta, cu detalii și explicații, o anexă a fostului ambasador sovietic cu privire la problema Basarabiei. Pentru a face mai pe înțeles cititorului esența acestui document, să lămurim câteva aspecte legate de chestiunea Basarabiei și relațiile sovieto-române în perioada interbelică.

Istoricul relațiilor româno-ruse/sovietice, de mai bine de două sute de ani a fost marcat decisiv de confruntarea dintre două mișcări profund antagoniste care își au originea în acest spațiu la începutul secolului XIX: naționalismul românesc şi expansionismul rus/sovietic. Anexarea Basarabiei în 1812 de către Imperiul Rus a fost începutul unui conflict, care nu şi-a găsit soluția nici până în ziua de azi. Era inevitabil ca tendința românilor de a se integra într-un stat unitar să-i aducă în confruntare cu Rusia țaristă, iar ulterior URSS, care înglobau un teritoriu național ce le aparținea de drept.

Diferența punctelor de vedere prin care cele două părți își justificau drepturile asupra Basarabiei atestă faptul că problema teritoriului dintre Prut şi Nistru este piatra unghiulară a relațiilor româno-ruse/sovietice, așa cum a fost și în perioada interbelică. Pentru România primordiala era soluționarea problemelor secundare în chestiunea Basarabiei, deoarece o socotea definitiv tranșata în favoarea sa. Partea română se lovea de refuzul de principiu al guvernului sovietic de a recunoaște aceasta realitate și care contesta legitimitatea Unirii Basarabiei cu România. Prin urmare, vă prezentăm un episod al acestei dispute, văzut cu ochii imparțiali ai unui fost diplomat sovietic, trecut deja în tabăra occidentală.

PROBLEMA BASARABIEI

La scurt timp după venirea la putere a actualului guvern al Majestății Voastre (guvernul Octavian Goga – n.a.), când Anglia și Franța au făcut la București demersuri cu privire la minoritățile naționale, iar Moscova a comunicat României rechemarea lui OSTROVSKI, domnul BODROV s-a prezentat lui OSTROVSKI și mie declarându-ne: „Astă noapte Generalul CIUPERCĂ s-a retras cu Corpul de Armată de la Chişinău, de la Nistru la Prut. România neavând suficiente fortificații pe Nistru şi interpretând rechemarea lui OSTROVSKI ca o demonstrație politică a Sovietelor, a luat măsuri militare de precauție".

Atât eu, cât și OSTROVSKI nu am acordat vreo importanță deosebită acestei declarații a lui BODROV, socotind-o exagerată și necorespunzând realității. Şi din această cauză nu am dat nici telegramă la Moscova. Stăruiesc asupra acestui fapt pentru că problema Basarabiei în ultimul timp a fost pusă din nou în raporturile româno-sovietice şi URSS din momentul venirii la putere a guvernului național-creștin, examinează cu foarte multă atenție tot ce se petrece în Basarabia pentru ca la momentul oportun să o transforme – problema - în punct principal în relațiile politice cu România.

La două trei zile după declarația Primului Ministru GOGA asupra problemelor politicii externe și a problemei evreiești a început o adevărată năvală de evrei în zilele de audiență consulară, cerând autorizația de a emigra în Rusia Sovietică. În afară de intervențiile individuale am avut și cazuri de intervenții colective: astfel, 200 de evrei basarabeni lucrători au trimis o delegație cu rugămintea de a li se aproba plecarea la Birobidjan (un proiect al autorităților sovietice de a înființa o republică evreiască în Siberia – n.a.).

Deoarece noi țineam la curent Moscova cu mersul evenimentelor, Moscova a preconizat următoarea combinație: Exercitând o presiune asupra României pe chestiunea Basarabiei să influențăm desfășurarea evenimentelor interne din România discreditând în străinătate Guvernul Majestății Voastre și provocând venirea la putere fie a liberalilor, fie a național- țărăniștilor. Această manevră se explică și prin faptul că un guvern național-creștin este privit la Moscova ca promotorul unei politici progermane.

Deoarece în Basarabia există multe minorități (ucraineni, ruși, evrei), Moscova a socotit util să dea un prim avertisment României pe tema Basarabiei prin intermediul presei, care să scrie o serie de articole cu privire la Basarabia, insistându-se asupra situației minorităților din această provincie și la situația precară economică după dezlipirea provinciei de Rusia. Se intenționa ca această campanie prin presă să influențeze pe Majestatea Voastră și să forțeze România la o atitudine foarte circumspectă în chestiunea frontierei Dunării, ceea ce ar fi dus la o schimbare de cabinet.

Domnul BODROV a primit de la Moscova dispoziții să facă un raport detaliat asupra situației din Basarabia. Raportul a fost înaintat la Moscova. Imediat după aceasta am primit de la Comisariatul Externelor un ordin să scriu o carte cu aceeași temă. Mi s-a indicat de asemeni că este necesar să întocmesc un dosar conținând dări de seamă zilnice cu starea de lucruri din Basarabia, pe care să le trimit regulat la Moscova.

În cursul anilor 1937 şi 1938 problema Basarabiei a fost, după cum se știe, pusă în discuție în două rânduri de către presa sovietică. Ambele aceste manifestații s-au făcut în urma ordinului special al Comisarului de Externe LITVINOV, fapt pe care-l cunosc precis. Primul articol a apărut în ziarul Pravda, în vara anului 1937, după voiajul Majestății Voastre, la Varșovia. A doua oară, la începutul acestui an, după venirea la putere a actualului cabinet de miniștri (în revista Journal de Moscou).

Şi în primul și în al doilea caz politica Guvernului Român rău privită de Soviete, era însoțită de aluzia la „neregularitatea problemei basarabene". Manevră pe care Sovietele nu au utilizat-o niciodată în epoca ministeriatului TITULESU, deoarece acesta inițiase tratative (şi chiar s-a și scris un concept de text) pentru încheierea unui pact de neagresiune între România și Soviete, întrucât între TITULESCU și LITVINOV avusese loc un „gentlemen agreement” conform căruia Sovietele își luau obligația să nu ridice chestiunea Basarabiei.

Moscova pune în circulație „arma Basarabiei” foarte rar și numai în cazuri de schimbare de directivă a politicii externe românești, procedeul având două explicații:

1. Jocul problemei basarabene dirijat de Soviete este un joc cu desăvârșire fals, contând pe „intimidarea” României, deși nu are nicio bază reală și inoperantă în alte condiții decât de război. „C`est un metode pour faire chanter la Roumanie et pas plus” (Este o metodă de a face România să cânte și nimic altceva – n.a.).
2. Sovietele își dau perfect seama că utilizarea prea deasă a acestui mijloc și netraducerea lui în fapt aduce după sine deschiderea cărților față de Guvernul Român şi în ochii Europei.

STALIN personal de asemeni se teme, după cum a și spus astă vară lui LITVINOV și OSTROVSKI la Kremlin, unde OSTROVSKI i-a făcut un raport detaliat asupra situației politice interne și externe a României.

La o seară data de TABAKOVICI la începutul lunii februarie a.c. (în salonul unde se găseau OSTROVSKI, eu, TABAKOVICI, doamna RĂDULESCU, cumnata lui SAVEL) OSTROVSKI a arătat în adevărata lumină politica Sovietelor în problema basarabeană. El a declarat că Sovietele nu vor admite niciodată ca Germania să-și facă apariția pe Nistru și în Bucovina, iar Italia să înceapă fortificarea Constanței. „Dacă vom constata, a subliniat el, fortificații germane şi italiene la frontierele noastre sau în apropiere de ele, vom pune la Geneva cu toată insistența necesară chestiunea Basarabiei și vom pretinde imediata revizuire a protocolului de la Paris” (Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920, prin care s-a recunoscut alipirea Basarabiei la România – n.a.).

Fără îndoială că Sovietele păstrează problema basarabeană până în momentul când din partea României se vor produce acte hotărâtoare, demonstrând o înțelegere parțială sau totală militară cu Germania și Italia. Aluzia la „neregularitatea problemei basarabene” constituie astfel pentru Soviete o rezervă în așteptarea unui eveniment favorabil pentru a pune problema basarabeană în toată amploarea ei.

Nu este nevoie totuși să fie cineva excepțional de pătrunzător pentru a sesiza că momentul a fost cu desăvârșire şi definitiv pierdut. După ieșirea din Societatea Națiunilor a Germaniei şi Italiei, Geneva nu mai are puterea să rezolve sau măcar să pună în discuție problema revizuirii Protocolului de la Paris. Această stare de lucruri este prea bine înțeleasă de Soviete și iată pentru ce URSS nu pune în discuție problema basarabeană nici măcar printr-o campanie de presă. Ei sunt convinși că pornind pe această cale nu au nimic de câștigat, totuși acest fapt poate determina o accelerare în apropierea dintre România, Italia și Germania.

Sovietele se tem să folosească această armă şi pentru că nu sunt încredințați de eternitatea existenței actualului guvern. Făcând declarații prin presă în chestiunea Basarabiei, Sovietele se tem să nu-şi strice legăturile şi cu viitorul cabinet. În general, se poate spune că cel mai clar punct de vedere al Sovietelor a fost exprimat de STALIN, la audiența din Kremlin amintită mai sus. Stalin a declarat că soarta Basarabiei nu va fi hotărâtă nici de Geneva, nici de presa din Moscova, ci de război și de balanța forțelor în viitorul război. În planurile sale militaro-strategice Sovietele nu văd altă cale pentru unirea cu Cehoslovacia decât aceea care duce prin România. Ocuparea militară a Basarabiei este considerată ca o primă etapă în marșul spre Apus către cehi.

Sovietele sunt convinse că pe Nistru nu există fortificații în stare de a constitui piedici serioase pentru joncțiunea cu Armata Cehoslovacă. Pe de altă parte, URSS contează foarte mult pe susținerea populației basarabene, pe care o consideră absolut bolșevizată. Activitatea informativă militară în Basarabia, care intră în atribuțiunile lui BODROV, este foarte secretă. Eu sunt convins că în Basarabia există o rețea foarte întinsă de spionaj sovietic, însă că fiecare resort de spionaj militar este ținut secret”.