Revoluția rusă și mișcarea de renaștere națională din 1917, care a trezit vulcanul trăirilor panromânești, ținute în frâu timp de un secol de autoritățile țariste, a avut impact nu doar asupra moldovenilor din Basarabia, ci și asupra celor de peste Nistru. Românii din stânga Nistrului se organizează pe mai multe planuri, în mai multe grupări, urmărind diverse scopuri politice și militare. Pe de o parte, fruntașii românilor transnistreni se organizează alături de românii ardeleni aflați la Kiev dintre foștii prizonieri din Rusia, alături de alți români din Regatul României, intelectuali, soldați basarabeni din armata rusă, studenți români, preoți, etc. Ca rezultat al preocupărilor realizate de societatea românească „Deșteptarea” se recunoaște minorității române din Ucraina dreptul de a fi reprezentată în Rada Centrală de 8 deputați. Conform legislației, acest drept se acorda în urma unui sufragiu făcut în sânul minorității, în urmă căruia cel puțin o sută de mii de persoane declarate de o anumită etnie să declare în scris acest lucru şi să declare că vor drepturi naționale politice şi culturale, iar minoritățile mai mari puteau avea și un reprezentant în guvern. Strângerea de semnături a început printre românii transnistreni de pe teritoriul ucrainean, iar în acest timp au activat în Rada de la Kiev doi reprezentanți români, Ion Precul, preşedintele societăţii „Deşteptarea” şi I. Dumitrașcu.
De la tribuna Radei Centrale, la 9 ianuarie 1918, Ion Precul cere „drepturi pentru cei 800 000 de români ce viețuiesc la stânga Nistrului”, iar Dumitrașcu protestează la 20 aprilie 1918 contra pretențiilor teritoriale ale Ucrainei asupra Basarabiei.
Soarta românilor transnistreni a fost de la începuturi în atenția liderilor basarabeni, care în în punctul 10 al programului Partidului Național Moldovenesc, au cerut explicit: „Moldovenilor de dincolo de Nistru să li se chezășuiască aceleași drepturi pe tărâm cultural, bisericesc, politic şi economic, pe care le vor avea în Basarabia locuitorii de alt neam”. Congresul Militarilor Moldoveni de la Chișinău reconfirma prin deciziile sale faptul că „Moldovenii de peste Nistru vor primi 10 locuri în Sfatul Țării” și cerea „recunoașterea drepturilor moldovenilor în Imperiul Rus așa cum se recunosc drepturile minorităților în Basarabia”. Primii deputați în Sfatul Țării din rândul moldovenilor din Transnistria vor fi Ștefan Bulat, Toma Jalbă și Lev Mojeicu, restul urmând să fie aleși ulterior de Adunarea Națională a Moldovenilor.
Cu adevărat memorabilă a fost cuvântarea lui Toma Jalbă la acest Congres, care rămâne o mostră a aspirațiilor românilor de peste Nistru de a fi partea a spațiului românesc: „Şi aşa, fraţilor, din cuvintele ce le-am auzit aici, văd că v-aţi hotărât cu toţii să vă luaţi ce vi se cuvine, drepturile şi autonomia. Dar eu acum vă întreb pe domniile voastre, fraţilor, fraţii mei şi neamurile mele, că noi suntem moldoveni dintr-un sânge, cui ne lăsaţi pe noi, moldovenii? De ce suntem rupţi din coasta Moldovei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului? Noi rămânem ca şoarecii în gura motanului? Frații noștri! Nu ne lăsați, nu ne lepădați şi nu ne uitaţi! Şi dacă ne veţi uita, noi malul Nistrului îl vom săpa şi vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru!”.
În contextul dezbaterilor, cinci dintre participanții la Congres semnează o chemare către „frații moldoveni” pentru a se întâlni la Tiraspol pe data de 17 decembrie 1917. Chemarea cerea ca din fiecare sat moldovenesc de peste Nistru să vină la Tiraspol câte doi reprezentanți la „Întâiul Congres al Moldovenilor”. Prin această declarație se prefigurau și problemele care urmau a fi discutate: „școala, bibliotecile și rugăciunea în sfânta biserică să fie în limba norodului moldovenesc”; „judecătorii să fie curat moldoveni, iar judecata să fie înțeleaptă pentru moldovanul nostru”; „doctorii trebuie să fie cu știrea limbii moldovenești”, etc.
Blocul Moldovenesc, luând cunoștință cu această declarație venită din partea Comitetului de Organizare (alcătuit din militarii Ștefan Bulat, T. Jalbă, etc), a decis trimiterea unei delegații la acest Congres, care să transmită moldovenilor de peste Nistru urările și ajutorul Republicii Democrate Moldovenești. Din delegație făceau parte Pan Halippa, G. Mare, N. Gafencu și A. Crihan, la care s-a alăturat Onisifor Ghibu, redactorul ziarului „Ardealul”. Ajunsă la Tiraspol delegația a constatat că două zile înainte a fost convocat Congresul Învățătorilor, la care s-a decis ca naționalitățile din Ucraina să-și formeze școlile pe „temeiuri naționale”. S-a constata existența a circa 80 învățători moldoveni peste Nistru, din rândurile cărora se constituie o comisie școlară moldovenească, ce urma să organizeze la 28 decembrie un congres al învățătorilor de peste Nistru cu scopul naționalizării „cât mai grabnică a școlilor cu populație moldovenească din județul Tiraspol”.
Adunarea convocată la 17 decembrie la Tiraspol cuprindea delegații din satele moldovenești de peste Nistru și din Basarabia, la care s-au adăugat mulți români din Bucovina, Ardeal și din Vechiul Regat (în total vreo 60 de persoane). Ședința a fost deschisă de Ștefan Bulat, președintele Adunării, care anunța că înaintea acestei consfătuiri au fost organizate ședințe ale soldaților și țăranilor moldoveni de peste Nistru la 19 noiembrie, apoi la 21 noiembrie la Grigoriopol, la care au participat circa 40 de persoane. Comitetul alcătuit în rezultatul acestor adunări a stabilit un program al „Congresului” care prevedea câteva puncte de acțiune, printre care chestiunile despre școală, biserică, judecăți, spitale, pământ și politică. În luarea sa de cuvânt Pan Halippa nu doar accentua unitatea moldovenilor din Basarabia și de peste Nistru, dar și accentua rolul „de avangardă, de înaintași ai neamului moldovenesc” a acestora din urmă. „Dumneavoastră aveți să întăriți aceste pământuri pentru ca neamul nostru să poată merge înainte spre altele”, consemna vice-președintele Sfatului Țării, continuând prin a afirma că „noi suntem stăpâni pe acest pământ de peste patru sute de ani”.
După Pan Halippa a vorbit Onisfor Ghibu, care a accentuat unitatea tuturor românilor, indiferent de locurile de unde vin, iar deputatul Sfatului Țării Gheorghe Mare a înmânat președintelui Adunării un drapel tricolor, cu exclamația că „din ridicarea acestui steag astăzi se bucură nu numai moldovenii, dar și frații noștri ardeleni, bucovineni și români”.
Deciziile luate în cadrul acestei Adunări sunt de-a dreptul impresionante, doar că timpurile și împrejurările Primului Război Mondial, apoi efectele revoluției ruse și a războiului civil n-au permis punerea lor în practică. Prima ședință decidea în privința învățământului ca acesta să fie gratuit de la șase ani; în toate școlile urma să se treacă la grafia latină; limba de predare în școlile începătoare urma să fie limba moldovenească; pentru pregătirea profesorilor urma să fie organizate cursuri de pregătire; cereau Sfatului Țării deschiderea cât mai rapidă a unei Universități Moldovenești pentru ca tinerii moldoveni de pe malul stâng al Nistrului să poată învăța; să se înființeze pentru moldoveni școli tehnice și de meserii, precum și școli de vierit și agricultură; în fiecare sat să se înființeze câte o bibliotecă, câte un cor național și bisericesc; să se trimită la țară conferențiari care să citească lecții pentru popor.
În ședința a doua s-a discutat chestiunea bisericească, care stabilea ca în satele moldovenești slujba să se facă în limba moldovenească; în seminarul duhovnicesc ucenicii să fie învățați în limba moldovenească; să fie desemnat un arhiereu moldovean. În problema justiției s-au luat următoarele decizii: în toate localitățile unde există populație moldovenească, judecățile să se facă în limba poporului; toate legile care se vor adopta în Ucraina să fie traduse și în limba moldovenească. În domeniul medicinii s-a hotărât ca în ținuturile moldovenești doctorii să fie moldoveni, pentru ca bolnavii „să se poată înțelege cu ei”; în spitalele moldovenești mai mari să fie „așezați felceri moldoveni”; să fie înființat un azil pentru invalizi și unul pentru orfani.
În problema agrară s-a decis că „tot pământul se va lua de la proprietari și de la țărani, și se va împărți frățește între cei care-l muncesc”. În chestiunea militară se aproba ca moldovenii „să nu mai fie duși la oaste afara din ținutul lor; ei să alcătuiască aici polcuri moldovenești conduse de ofițeri moldoveni”. Împuternicitul Comisarului de Război Ucrainean prezent la Congres a dat asigurări că această dorință va fi îndeplinită. Ștefan Bulat anunța că după înțelegerea cu Comandantul Garnizoanei din Tiraspol, în regimentul care urma să se înființeze, urmau să fie create două batalioane moldovenești.
La Adunare a fost ridicată și cea mai importantă problemă, a viitorului moldovenilor de peste Nistru - rămânerea în componența Ucrainei sau unirea cu Basarabia. Soluționarea acestei probleme a fost amânată pentru o nouă consfătuire care ar fi convocat la o Adunare Națională toți împuterniciții satelor moldovenești din gubernia Hersonului şi a Podoliei.
Chestiunea a mai revenit în discuție și după intrarea trupelor române în Basarabia, la începutul anului 1918, fiind planificat chiar și un Congres în privința luării aceste decizii. Dar retragerea forțelor aliate din Odessa, odată cu revenirea bolșevicilor și stabilirea „cordonului sanitar” anti-bolșevic pe Nistru a lăsat moldovenii în teritoriile sovietice. Anume această masă românească va fi instrumentalizată la scurt timp de bolșevici împotriva României și Europei, prin crearea la 12 octombrie 1924 a RASS Moldovenească.
