Linkuri accesibilitate

Putin semnează legea amenzilor pentru violarea legii „agenților străini” și altor delicte legate de proteste


Președintele rus Vladimir Putin a semnat legislație referitoare la amenzile pentru violarea controversatei legi a „agenților străini”, ca și alte legi legate de proteste, de pildă privind finanțarea demonstrațiilor și nesupunerea față de structurile de ordine. Potrivit legilor semnate de Putin la 24 februarie, publicarea de informații despre așa-numiții „agenți străini” fără indicarea statutului lor poate duce la amenzi de până la 2.500 de ruble pentru persoane fizice și până la 500.000 de ruble pentru entități.

Rusia: opoziția sub asediu
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:03:16 0:00

Noile legi impun de asemenea răspundere administrativă pentru răspândirea unor asemenea informații în presă și se aplică atât agenților străini – entități, cât și agenților străini – persoane fizice. Altă lege semnată de Putin la 24 februarie prevede stabilirea de amenzi pentru indivizii găsiți vinovați de finanțarea ilegală a unei demonstrații de până la 15.000 de ruble, iar în cazul oficialilor și organizațiilor, de 30.000 de ruble și 100.000 de ruble. Putin a semnat de asemenea o lege care mărește semnificativ amenzile pentru nesupunere față de poliție și față de forțele de securitate. Legea rusească a agenților străini a fost adoptată în 2012 și a fost modificată de mai multe ori. Ea prevede că organizațiile neguvernamentale care primesc asistență străină, considerate de autoritățile ruse ca implicate în activități politice, să se înregistreze, să se identifice drept agenți străini, și să se supună la audituri.

Modificări ulterioare ale legii au avut ca țintă presa finanțată din străinătate, inclusiv serviciul rusesc al Europei Libere, alte șase servicii de știri în limba rusă ale Europei Libere, ca și televiziunea Current Times. La sfârșitul lui 2020, legislația a fost modificată pentru a permite autorităților ruse să includă pe lista de „agenți străini” indivizi, inclusiv jurnaliști străini, și să-i sancționeze.Monitorul de stat al presei Roskomnadzor a adoptat anul trecut reguli care cer organizațiilor de presă să marcheze clar materialele produse de agenții străini – cu text cu litere mari, cu anunțuri audio etc. Agenția rusească a pregătit sute de plângeri împotriva site-urilor de știri ale Europei Libere, care teoretic pot rezulta în amenzi în sumă de 1 milion de dolari.Europa liberă a numit amenzile „campanie sponsorizată de stat de forțare și intimidare”, iar Departamentul de Stat al Statelor Unite le-a calificat drept „intolerabile”. Human Rights Watch a numit legislația agenților străini „restrictivă” și menită să „demonizeze grupările independente”.

Încă de la începutul președinției lui Vladimir Putin, Kremlinul a restrâns mereu libertatea presei independente. Rusia se află pe locul 149 din 180 în clasamentul mondial al libertății presei publicat de Reporteri Fără Frontiere.

„RFE/RL nu va fi descurajată și va continua să relateze independent pentru publicul nostru rus”, a declarat președintele RFE/RL, Jamie Fly, într-o declarație din 24 februarie. „Kremlinul vizează RFE/RL din cauza răspunsului publicului la munca noastră și a interesului pentru modul în care am reflectat evenimentele politice recente din Rusia.

Poporul rus va fi în final victima unor legi ca aceasta, care folosesc tactici de intimidare pentru a încerca să reducă la tăcere vocile critice și să limiteze diversitatea în mass-media”, a adăugat Fly. De la începutul președinției lui Putin, Kremlinul a restrâns în mod constant mediile de informare independente. Rusia este clasată pe locul 149 din 180 în Indicele Mondial al Libertății Presei, produs de Reporteri fără frontiere.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG