Linkuri accesibilitate

Vasile Mârzenco: E posibil ca, în locul campaniei de primăvară, să organizăm proteste


Directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, Vasile Mârzenco
Directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, Vasile Mârzenco

Fermierii cu mare greu reușesc să efectueze lucrările agricole de primăvară, care sunt în plină desfășurare.

O bună parte dintre ei nu pot demara lucrările agricole din cauza lipsei mijloacelor de producție și financiare. Federația Națională a Fermierilor atenționează că, în cazul în care autoritățile statului, în special Ministerul de Interne, nu vor înceta să facă presiuni pe participanții la protestele din 2020, își rezervă dreptul în perioada următoare să cheme toți fermierii la acțiuni ample de protest în toiul campaniei agricole de primăvară, chiar dacă e instituită situația de urgență, a declarat pentru Europa Liberă directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, Vasile Mârzenco.

Vasile Mârzenco: E posibil ca, în locul campaniei de primăvară, să organizăm proteste
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:43 0:00
Link direct

Europa Liberă: Ați bătut clopotul și ați spus că vara trecută seceta a făcut ravagii la culturile agricole și că agricultura a fost distrusă în proporții destul de mari, le-ați spus asta guvernanților atunci când ați protestat, că fermierii au înregistrat pierderi enorme și că sunt mulți agricultori disperați, dar vi se cere să nu vă mai văietați atât de mult, pentru că și alte sectoare au nevoie de sprijinul statului, mai ales acum pe timp de pandemie. De ce rămâneți atât de revoltați?

Vasile Mârzenco: „Pe parcursul tuturor anilor de independență n-am putut să înregistrăm o atitudine responsabilă din partea autorităților și o încep întotdeauna cu critica în adresa lor, dar asta nu înseamnă că noi nu suntem și autocritici, că o bună parte din vină ne aparține nouă înșine, agricultorilor, fermierilor.”

Europa Liberă: Care parte?

Cei care sunt responsabili de elaborarea politicilor și strategiilor de dezvoltare nu pătrund în esența problemelor și de aceea avem ceea ce avem

Vasile Mârzenco: „Partea noastră de vină este că noi nu ne implicăm la modul serios în acțiuni de asociere și cooperare a noastră, fiindcă nu poate nici un Vasile Mârzenco și nici un Valeriu Cosarciuc, și nici alți entuziaști care se avântă prin intermediul diferitelor organizații și, spontan, așa, de unii singuri să depășească această multitudine de probleme care s-au acumulat în acest sector. Și în anii în care economia ar fi bine pusă pe picioare în agricultură sunt probleme, noi admirăm doar acțiunile și modul în care se ocupă cu agricultura fermierii din țările din Occident. Și acolo sunt probleme, doar vedem cum se revoltă fermierii de pe acolo, dar ce să mai zicem la noi, când soluționarea problemelor din sectorul nostru a avut un caracter superficial, cei care sunt responsabili de elaborarea politicilor și strategiilor de dezvoltare nu pătrund în esența problemelor și de aceea avem ceea ce avem. Dar cea mai mare meteahnă a noastră sau greșeală a autorităților, sau incapacitate a autorităților este că ele nu pot constructiv și eficient să comunice cu noi, cu agricultorii.”

Europa Liberă: Autoritățile au și ele o reacție, spunând că și agricultorii, și fermierii sunt politizați și că acest lucru s-ar răsfrânge negativ inclusiv asupra felului cum se înțelege a ajuta agricultorii în Republica Moldova.

Vasile Mârzenco: „Aceste abordări ale autorităților, că noi suntem politizați sunt niște scamatorii. Dar eu ce trebuie să fac atunci când văd că m-a ajuns cuțitul la os? De 30 de ani activez în agricultură și eu nu mai văd să ies din datorii, din credite și am ajuns în situația că nici credite la bănci nu pot de-acum să solicit, eu nu mai am la ce mă duce la bancă să cer...”

Europa Liberă: Nu vă oferă credite, pentru că aveți datorii?

Vasile Mârzenco: „D-apoi cum să mă duc, dacă eu am alte credite pe care nu le-am onorat și să mă duc să mai iau încă alte credite? Să le iau cu mine în mormânt sau ce să fac cu ele sau să rămână copiilor din urmă?”

Europa Liberă: Dacă nu aveți bani, o parte din dvs., fermierii, cum vă descurcați, pentru că sunt în plină desfășurare lucrările de primăvară – de motorină aveți nevoie, de semințe aveți nevoie, de îngrășăminte?

Vasile Mârzenco: „Un lucru, ne-a oferit Guvernul României acea cantitate de motorină, nici până azi noi nu avem stabiliți fermierii care ar trebui să beneficieze de această motorină, azi, la jumătatea lunii aprilie.”

Europa Liberă: De ce?

Vasile Mârzenco: „D-apoi de atâta că la timp același ministru al agriculturii n-a solicitat celor care trebuiau să culeagă informația din teritoriu unde s-o stocheze, unde s-o proceseze și azi carburanții încă sunt în România, ei nu sunt în țară. Despre ce să mai vorbim? Cadourile astea pe care ni le dă cineva, ajutoarele umanitare din afară, noi nu le putem gestiona măcar pe acestea, nemaivorbind ca să luăm decizii la nivel guvernamental, parlamentar ca să sprijinim agricultura.”

Europa Liberă: Dar dacă parcurgi Moldova în lung și-n lat, vezi terenurile agricole însămânțate, bine prelucrate...

Vasile Mârzenco: „Dar câte livezi și câte sute, câte mii de hectare de terenuri avem noi abandonate în țara asta, mai ales în zona aceasta de centru, unde au fost parcelate și unde nu-s câmpuri întinse unde poți aplica tehnica să semeni grâu și orz, și porumb?”

Europa Liberă: Aveți o estimare cât e lăsat în paragină?

Vasile Mârzenco: „La vreo 200 de mii de hectare, nu mai puțin, poate să fie chiar mai mult, fiindcă nici statistica aceasta nu este veridică, pentru că nici nu avem direcții agricole în raioane, erau înainte niște structuri, acum le-au comasat, ce-au mai făcut...”

Europa Liberă: Ce ați înțeles Dvs. din epopeea grâului? Pe data de 12 aprilie a expirat termenul de sistare a exportului și președinția cere prelungirea interdicției privind exportul de grâu din rezerva de stat și prelungirea interdicției privind acest export din rezerva de stat până la finele lunii iunie.

Vasile Mârzenco: „Eu consider că operarea cu cantitățile de grâu depozitat în calitate de a asigura siguranța alimentară a statului, aceste rezerve trebuie să fie făcute numai cu deciziile guvernului și cu acceptul președintelui țării, o hotărâre de guvern care nu poate fi realizată fără contrasemnarea președintelui țării.”

Europa Liberă: Dar piața este liberalizată?

Vasile Mârzenco: „Aici noi nu vorbim despre comerțul liber, aici vorbim despre siguranța alimentară a statului, fiindcă dacă vom ajunge când nu va fi grâu pe piața internă și nu vom avea de unde procura pâine, atunci n-o să vorbească lumea că economia-i liberă și piața-i liberă.”

Europa Liberă: Guvernanții însă spun că există suficientă rezervă de grâu.

Vasile Mârzenco: „Ei spun că aceste rezerve trebuie înnoite, împrospătate. Oamenii raționali, oamenii care-s gospodari cu adevărat fac această împrospătare atunci când ridică recolta nouă din câmp și ea este în depozite la producători, atunci eliberează cantitatea aceasta.”

Europa Liberă: Care-i situația reală la acest capitol?

Vasile Mârzenco: „Nu pot să vă spun la sigur care este situația reală, fiindcă eu cred că nu cunosc nici cei din guvern cât grâu avem noi stocat în aceste rezerve și care este calitatea lui. Pur și simplu cred că această mișcare de vânzare acum, de scoatere a grâului din rezerve este motivată de prețurile care au săltat anul acesta la cereale și chiar dacă s-a făcut lucrul acesta, nu putea să se facă lucrul acesta netransparent. E o situație care seamănă cu multe, multe alte situații condiționate de dezmățul acesta care are loc la noi în republică.”

Protestul fermierilor, 18 decembrie 2020
Protestul fermierilor, 18 decembrie 2020

Europa Liberă: Dl Mârzenco, când vă doboară problemele, necazurile, organizați acțiuni de protest. Iată, ecoul acțiunilor de protest din anul trecut e viu și astăzi. De ce, pentru că ați vrea să ieșiți iar în stradă?

Vasile Mârzenco: „E viu și astăzi și acum o săptămână noi am emis o declarație că suntem dispuși să reluăm acțiunile de protest chiar în plină activitate și în plină pandemie, și în plin sezon al lucrărilor agricole de primăvară, fiindcă autoritățile și, în primul rând, angajații Ministerului de Interne poartă pe drumuri acei fermieri și mecanizatori care au participat la acțiunile de protest din decembrie anul trecut.”

Europa Liberă: Atunci când au fost scoase în Piața Marii Adunări Naționale 250 de tractoare?

Vasile Mârzenco: „Da. Ei ce, cred că noi am venit acolo să obținem anumite dividende politice? Eu chiar și azi am transmis o adresare a Consiliului administrativ al federației guvernului și parlamentului cu o mulțime de revendicări care noi solicităm ca ele să fie cuprinse...”

Europa Liberă: Care sunt acele revendicări?

Vasile Mârzenco: „În primul rând, să fie totuși acoperite o parte din pierderile pe care le-au suferit fermierii din cauza secetei anul trecut.”

Europa Liberă: Cât?

Vasile Mârzenco: „Măcar 30-40 la sută, dacă nu jumătate. Noi nu mai vorbim de 3 mii de lei la un hectar, dar măcar să plătească așa cum au plătit la grâu 1.500-1.600 de lei pentru un hectar, scoateți de aici motorina asta pe care o vor primi de vreo 300 de lei la hectar, dacă vor primi-o încă, nici 300 nu vor fi...”

Europa Liberă: Vă referiți la motorina din România?

Vasile Mârzenco: „Din România... Și s-au mai plătit acolo vreo 268 de lei la hectar, scoateți-i și dați măcar 1.000-1.200, ceva ca să poată oamenii cât de cât să achite datoriile pe care le au față de furnizori, în primul rând, și față de bănci, ca să-și poată relua mișcarea, activitatea.”

Europa Liberă: Altă revendicare?

Se vede fără ochelari că producătorii mari ar căuta să-i extermine pe acești mici

Vasile Mârzenco: „Noi foarte mult am luptat în cadrul federației cu autoritățile ca politica de subvenționare să fie una echitabilă. Noi nu cerem, mai ales pentru producătorii mici și mijlocii, condiții de seră, dar nu poate fi tratat la același nivel un fermier care are 5 hectare de teren cu unul care are 5.000-10.000 de hectare de terenuri agricole și-i dotat cu tehnică până în dinți. Nu sunt eu cel care să-i judec de unde au avut ei venituri, că fermierii, știți că și noi invidiem nu chiar sănătos producătorii care sunt mai mari, dar se vede fără ochelari că producătorii mari ar căuta să-i extermine pe acești mici, pentru că așa cum sunt ei mici, dar mulți, dacă luăm statistica republicană, jumătate din terenurile agricole sunt prelucrate de către ei, iar așa categorii de produse cum sunt carnea, laptele, legumele sunt 70-80 la sută producția producătorilor mici și gospodăriilor casnice. Și din acest punct de vedere se cuvine ca noi să nu-i tratăm cu indiferență pe acești oameni.”

Europa Liberă: Dar Dvs. vorbiți despre aceste revendicări pe care le înaintați unui guvern ad interim?

Vasile Mârzenco: „Dar dacă nu le-am înainta deloc? Măcar le înaintăm și așteptăm un răspuns.”

Europa Liberă: Ați amintit ceva mai devreme că ieșirea în stradă ar ține nemijlocit de relația pe care o aveți cu Ministerul de Interne, ținând cont că au fost intentate mai multe procese celor care au protestat. Câte procese sunt pe rol?

Vasile Mârzenco: „Iată acum, mai mult de-o săptămână, 10 zile în urmă, erau 10 persoane, fermieri, mecanizatori invitați la Departamentul general de urmărire penală al ministerului, care sunt interogați în cadrul unui dosar penal deschis de acest departament.”

Europa Liberă: Adică să fie atrași la răspundere, pentru că au participat la proteste?

Vasile Mârzenco: „Da, pentru că, chipurile, s-au produs încălcări grave și prejudicii, nu știu ce acolo... Ei îți găsesc, știți, sunt meșteri să răscolească în legislație și să-ți coase la spate diferite probleme. Aceștia-s niște dăunători în stat, care demoralizează societatea și în loc să lupte pentru consolidarea societății, pentru purificarea societății, pentru educația cetățenilor în acest stat, ei îi fac pe cetățeni să fie și mai negativ orientați, cu mai multă negativitate față de ceea ce se întâmplă și cu mai multă lipsă de stimă față de ceea ce înseamnă o autoritate de stat, ce înseamnă polițist, procuror, judecător ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Dar au fost întocmite și procese-verbale atunci când se protesta?

Vasile Mârzenco: „Când se protesta, în vară, mai ales, s-au întocmit zeci de procese-verbale și o bună parte din cetățenii care au participat acolo au și plătit aceste amenzi...”

Europa Liberă: Dar acum, dacă sunt dosare pe rol, ar putea să fie cineva pus pe banca acuzaților?

Vasile Mârzenco: „Asta nu-i exclus, când vezi ce tâmpenii se întâmplă în politicul acesta al nostru, poți să te aștepți...”

XS
SM
MD
LG