Linkuri accesibilitate

Sergiu Litvinenco: Trebuie reforme radicale în sistemul procuraturii și în sistemul justiției


Sergiu Litvinenco
Sergiu Litvinenco

Lupta împotriva corupţiei şi reforma sistemului de justiţie în Republica Moldova au constituit temele centrale în discursul susţinut în această săptămână de preşedintele Maia Sandu în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la Strasbourg. Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Sergiu Litvinenco sugerează că o reformă adevărată a justitiei poate fi implementată doar după alegerile anticipate, pentru că până acuma a lipsit voința politică.

Sergiu Litvinenco: Trebuie reforme radicale în justiție
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:05 0:00
Link direct

Europa Liberă: Să vă întreb despre mersul reformei în justiție. Până unde s-a ajuns, că vin anumite reproșuri la adresa președintei Maia Sandu că și în campania electorală, și după, că are același mesaj, combaterea corupției și reforma justiției și parcă aici s-ar termina problemele R. Moldova? Până unde a ajuns reforma justiției?

Sergiu Litvinenco: „Reforma justiției nu a ajuns nicăieri, pentru că în momentul în care Dodon a demis guvernul Sandu s-a oprit și reforma. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Lucrurile, în cel mai bun caz, au rămas cum au fost, dar în unele domenii au și degradat.”

Europa Liberă: Ca de exemplu?

Sergiu Litvinenco: „Furturile din banul public se întâmplă cu mult mai mult chiar și decât se întâmpla anterior și nimeni nu face nimic pentru a opri aceste furturi. Cine trebuie să o facă? Evident că instituțiile statului din domeniul justiției, procuratura, sistemul judecătoresc. Dar, evident, și guvernul are o vină, miniștrii au o vină mare. De exemplu, ceea ce se întâmplă la Agenția Proprietății Publice este ieșit din comun. Se pierd ziua în amiaza mare proprietățile R. Moldova din Ucraina și aceștia de la agenție, care administrează procesul, care iau decizii pentru aceste întreprinderi, strâng din umeri, spun că asta e, nu fac absolut nimic.”

Europa Liberă: Dar în opinia Dvs. ce rezultate ar trebui să aducă o reformă veritabilă în justiție?

Sergiu Litvinenco: „O reformă veritabilă a justiției este, de fapt, elementul-cheie pentru dezvoltarea unui stat, inclusiv a R. Moldova. Noi nu vom putea dezvolta niciodată economia, nu vom putea crea locuri de muncă bine plătite, majora pensiile, atâta timp cât nu va fi justiție. Pentu că, în primul rând, se fură și sistemul de justiție este acela care poate opri acest furt. Al doilea aspect: investițiile. N-o să vină niciodată niciun investitor în R. Moldova atâta timp cât nu există un sistem de justiție care să protejeze eventuala investiție pe care o face acest antreprenor.

Ce trebuie de făcut? Trebuie de făcut reforme radicale, atât în sistemul procuraturii, cât și în sistemul justiției și aici există acea idee, pe care am inițiat-o când încă ACUM era la guvernare, curățarea procesului. Pentru că aici e o problemă majoră – sistemul din procuratură, sistemul judecătoresc trebuie curățit de elementele corupte, de grupurile de interese care nu permit să existe ordine în acest sector. Evaluarea externă este o opțiune. Sigur că aici sunt anumite condiții și, după mine, evaluarea externă va fi posibilă deja după alegerile parlamentare. Până atunci, chiar să vrem tare, nu putem să facem ceva. Și sistemul, din interior, poate să înceapă să se curețe, CSM-ul. Acuma, că Igor Dodon nu mai contează ca politician (el vrea să conteze, dar în realitate nu știu dacă mai contează), cei din sistemul judecătoresc sau din organul de autoadministrare a sistemului judecătoresc ar putea să devină mai corecți decât au fost anterior, să ia decizii de a promova oameni pe bază de profesionalism, de integritate, să nu se mai admită promovarea celor din cauza cărora R. Moldova a fost condamnată la CEDO și a fost obligată să plătească milioane de euro sau cei care au luat decizii ilegale de-a lungul timpului sau au anulat alegeri.”

Europa Liberă: Dvs. sunteți jurist de meserie. Sunt 5-6 dosare grele, de rezonanță; cetățenii așteaptă, totuși, finalitatea acestor dosare. Odată cu scurgerea timpului, mai sunt șanse ca făptașii care figurează în aceste dosare să mai ajungă pe banca învinuiților?

Sergiu Litvinenco: „Sigur că există șanse și evident că trebuie să insistăm pentru a-i pedepsi pe cei vinovați de același furt al miliardului. Dar cu cât mai mult timp trece, cu atât e mai greu s-o faci. Nu cred că R. Moldova își permite, într-un final, să uite de eroii neamului, cei care au organizat, au coordonat sau care, nemijlocit, au comis acel furt al secolului, din cauza cărora cetățenii, toți cetățenii, vor trebui să mai plătească milioane și milioane până în 2049. Și cu alte dosare e la fel.”

Europa Liberă: Nu a fost guvernare care nu ar fi spus că-și dorește o veritabilă reformă în justiție. Au trecut 30 de ani. Cât timp trebuie să mai treacă, totuși, ca să se ajungă la un deznodământ al acestei reforme?

Sergiu Litvinenco: „Depinde ce aveți în vedere. Dacă vreți un sistem de justiție ca în Germania, nu cred că în patru ani este posibil. Dar putem să preluăm, de exemplu, modelul românesc. Ei au început o reformă la nivel legislativ prin 2005, atunci când Monica Macovei a promovat o lege privind reforma justiției și lucrurile au început să se schimbe de prin 2007-2008, au venit primele dosare împotriva hoților cei mari...”

Europa Liberă: Deci Dvs. lăsați să se înțeleagă că într-un mandat de patru ani e aproape imposibil?

Sergiu Litvinenco: „Ca să avem o justiție ca în Germania – da, este imposibil, probabil. Dar o justiție credibilă și care ar porni niște procese și ar pune bazele unui sistem de justiție independent și a unor instituții de stat puternice. Un profesor renumit spunea că o instituție puternică, așa cum trebuie să fie ea, se construiește timp de 70 de ani. Evident că noi nu avem posibilitate să așteptăm 70 de ani. Eu cred că bazele pentru construcția de instituții care să lupte cu corupția, care să le dea peste mâini la hoți, pot fi puse în decursul unui mandat de patru ani. Și evident că în cadrul acestui mandat, dincolo de reformarea și construirea de instituții, este posibil ca să fie gestionate și să fie duse într-un final aceste dosare, inclusiv de rezonanță, cum le numiți Dvs.: furtul miliardului, Aeroportul, laundromatul, kuliokul, finanțările ilegale din Bahamas. Toată lumea a uitat că Partidul Socialiștilor primea bani, ilegal, din Bahamas și ascundea proveniența lor prin diferite contracte fictive, bani care, ulterior, au fost folosiți pentru campania electorală. Deci, în cursul unui mandat de patru ani, cu un parlament credibil și cu un guvern responsabil, susținut de acest parlament credibil, este realist să pui bazele pentru un sistem de justiție drept.”

Europa Liberă: Dar Dvs., PAS, vă doriți și majoritate în parlament și guvernul? Pentru că atunci s-ar considera că într-o democrație veritabilă nu e chiar bine ca aceeași formațiune politică să dețină întreaga putere.

Mai bine pentru sistemul democratic din R. Moldova este să fie un guvern de coaliție

Sergiu Litvinenco: „Da, Dvs. aveți dreptate și eu cred că în situația în care (m-am mai expus la subiectul acesta) admitem o asemenea situație în care PAS are peste 51 de mandate, dar în parlament, de exemplu, au intrat și cei din Platforma DA, mie mi se pare că e bine să existe un guvern de coaliție dintre aceste două partide. Sau, de exemplu, într-o formulă au intrat și unioniștii și Platforma DA, este o opțiune sigură ca să ai singur guvernul, dar mai bine pentru sistemul democratic din R. Moldova este să fie un guvern de coaliție din acest componente, chiar dacă unul din partide, admitem, ar avea majoritatea absolută.”

Europa Liberă: Dar mai admiteți să guvernați cu PSRM? Pentru că în tabăra lor deseori sunt adeseori auzite declarații precum că PAS să ia aminte că în următorul legislativ nu este exclus ca să negocieze iarăși cele două formațiuni care în 2019 au creat guvernarea.

Sergiu Litvinenco: „Eu, personal, de fiecare dată le-am spus: noi cu PSRM am avut șansa să guvernăm și să facem împreună lucruri bune. La început lucrurile au mers, într-un fel sau altul, pentru că totuși împreună l-am alungat pe Plahotniuc. Ne-a fost greu să-l scoatem pe Dodon din ghiarele lui Plahotniuc și să-l aducem în această majoritate ACUM-PSRM, dar, mă rog, lucrul acesta l-am realizat. După care am făcut mai mulți pași, însă când am ajuns mai departe de simpla adoptare a legilor, de exemplu, am votat niște modificări la Legea Procuraturii, dar când am ajuns deja la implementarea legii respective, în sensul identificării oamenilor și aplicării acelor principii despre care scrie în lege, aici, deja, socialiștii s-au speriat de un procuror independent, care l-ar fi întrebat pe Dodon ce era în acea sacoșă. Prin urmare, este complicat pentru mine acum să răspund afirmativ la întrebarea dumneavoastră. Și mai este ceva, elementul coalizării PSRM cu hoții de miliarde¸cum au spus exponenții marcanți ai PSRM sau, vorba Procurorului General, grupul criminal organizat din parlament. Deci, după ce tu te aliezi cu o astfel de structură, nu știu dacă mai devii un partid adecvat. Cel mai probabil, te transformi într-un partid oligarhic și astfel, din punctul meu de vedere, nu mai putem să avem vreo colaborare politică cu această structură.”

Europa Liberă: Deseori ați anunțat că aveți rezerve referitor la activitatea Procurorului General. Le mai aveți?

Sergiu Litvinenco: „Da, evident.”

Europa Liberă: De ce?

Sergiu Litvinenco: „Evident că le avem, pentru că există finalitate pe foarte multe lucruri pe care societatea le-a așteptat. Noi, în raport cu Procurorul general, chiar și dacă el a fost numit printr-un proces pe care noi l-am considerat viciat și pe care în considerăm astfel în continuare, prin faptul că exponentul socialiștilor a trișat în procesul de recrutare. Noi i-am acordat o perioadă de grație, când nu l-am criticat, am tot așteptat rezultate.”

Europa Liberă: Un cec în alb.

Sergiu Litvinenco: „Un cec în alb, da. Sunt multe așteptări față de Procurorul General și, din păcate, până acum dumnealui nu a demonstrat că este o persoană care poate să meargă înainte, indiferent de ce s-ar întâmpla.”

Europa Liberă: Presiuni se pune și asupra procuraturii și asupra Procurorului General, asta spune și el.

Sergiu Litvinenco: „Evident. Noi am susținut demersul lui când a venit în parlament pentru ridicarea imunității unor persoane în raport cu care există probe precum că au participat în anumite lucruri nelegale. Chiar în cadrul audierilor în cadrul comisiei juridice am avut senzația că este dispus să meargă înainte cu toate aceste dosare, dar până la urmă am impresia că s-a blocat iar ceva acolo. că o fi vina procurorilor, că o fi vina justiției, că e posibil și așa ceva, ca justiția să blocheze activitatea procurorilor. Deci, așteptăm în continuare finalitatea, dar e evident că lucrurile nu merg așa cum mi-aș dori eu să meargă.”

XS
SM
MD
LG