Declarația lui Biden, o oportunitate pentru relația SUA-Turcia?
Joe Biden
Declaratia presedintelui Joe Biden care recunoaste genocidul impotriva armenilor, inceput in 1915, in timpul Imperiului Otoman, are fara indoiala valoare simbolica. Este o declaratie si nu are forta unei legi, dar e o decizie curajoasa a noii administratii, care nu are alt precedent decit spusele lui Ronald Reagan in 1981, nerepetate insa de succesorii sai, desi citiva au promis ca o vor face, in campanii.
Motivul pentru care sefi ai statului american au ezitat sa foloseasca termenul genocid – pe care Ankara il respinge – este nu doar importanta geostrategica a aliatului NATO, ci si faptul ca un timp s-a sperat ca raporturile dintre cele doua tari, Turcia si Armenia, care nu au relatii diplomatice, s-ar putea normaliza.
Dar acea speranta nu s-a materializat, in plus, in ultima vreme, desi ramine un aliat important, Turcia a oferit semnale contradictorii cu privire la angajamentul fata de litera, dar mai ales spiritul aliantelor sale cu occidentul si America.
Pentru armeni, cele intimplate cu peste o suta de ani in urma, cind circa 1,5 milioane de persoane au pierit, reprezinta un reper care marcheaza aproape fiecare familie, fie ca traieste in Armenia sau in numeroasa diaspora, care aici in Statele Unite este foarte activa politic. Faptul ca atit de multi ani termenul genocid nu a fost recunoscut in America a alimentat aparitia celor care au negat aceasta evidenta istorica, incurajati si finantati de agenti de influenta.
Argumentul moral este important pentru o adminsitratie care doreste sa readuca drepturile omului in centrul politicii sale externe. Nu este mai putin adevarat ca Turcia insasi si-a slabit influenta strategica, oferind presedintelui Biden o oportunitate, cu speranta ca acest act nu va compromite grav raporturile dintre cele doua tari ci, dimpotriva, le va pune pe o baza mai realista, in care ambele parti colaboreaza fara a-si compromite identitatea si principiile.
Președintele SUA, Joe Biden, recunoaște „genocidul armean”
1/26Ovsep Simigian este ultimul supravieţuitor al Genocidului Armean care a trăit în România. Se naşte în anul 1912, în oraşul Rodosto (Tekirdagh) din Imperiul Otoman. În timpul Genocidului este deportat spre Deir ez-Zor, în timp ce familia sa este ucisă. După terminarea războiului, în anul 1919, ajunge la Istanbul şi este dat în îngrijirea unei rude. În anul 1926 se stabileşte în România, iar în 1934 se căsătoreşte cu Haiganuș, cu care are două fete. Ovsep Simigian încetează din viață în februarie 2008.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
2/26Un grup de copii purtând în piept emblema Centenarului Genocidului Armean, „floarea de nu-mă-uita”, vizitează Monumentul Genocidului Armean din Erevan, cu ocazia Centenarului Genocidului Împotriva Armenilor, Erevan, Armenia. Floarea de nu-mă-uita a fost aleasă ca simbol al Centenarului Genocidului Armean și reprezintă trecutul, prezentul, viitorul şi eternitatea comunităţilor armeneşti din întreaga lume.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
3/26Mai multe persoane participă la procesiunea de comemorare a victimelor genocidului armean, organizată la Monumentul Genocidului Armean din Erevan, Armenia. Cu un secol în urmă, aproximativ 1.500.000 de armeni au fost uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, crimele în masă fiind considerate primul genocid al secolului trecut.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
4/26O tânără are lipită pe față o hărtie cu mesajul: ”Ne amintim”, în incinta Complexului Memorial Tsitsernakaberd din Erevan, cu ocazia Centenarului Genocidului Împotriva Armenilor, Erevan, Armenia. Cu un secol în urmă, aproximativ 1.500.000 de armeni au fost uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, crimele în masă fiind considerate primul genocid al secolului trecut.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
5/26Procesiune cu torțe în timpul unei demonstrații care marchează 106 ani de la masacrul împotriva armenilor, organizat în onoarea victimelor genocidului armean, Erevan, Armenia. Armenii au marcat comemorarea celor 1,5 milioane de armeni uciși de către turcii otomani, eveniment considerat de către comunitatea istoricilor din întreaga lume drept genocid, deși Turcia respinge afirmația.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
6/26O femeie se reculege la Monumentul Genocidului Armean din Erevan, Armenia. Sanctuarul Eternităţii, aflat în centrul monumentului, este format din 12 plăci de bazalt separate, înclinate şi dispuse circular, asemănătoare tradiţionalelor khachkar-uri (cruci de piatră sculptate) şi semnifică doliul. În centrul său se află Flacăra Veşnică, ce arde continuu în memoria victimelor Genocidului.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
7/26Un bărbat se reculege la Monumentul Genocidului Armean din Erevan, Armenia.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
8/26Fotografie înfățișând un grup de bărbați armeni deportați sub amenințarea armelor, în orașul Kharpert.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
9/26Didier Reynders, Comisar European pentru Justiție și fost ministru al Afacerilor Externe al Belgiei, depune flori la Monumentul Genocidului Armean din Erevan, cu ocazia Centenarului Genocidului Împotriva Armenilor.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
10/26Hayk Demoyan (C), fostul director al Muzeului – Institut al Genocidului Armean din Erevan, însoțește membrii delegaţiei Organizaţiei Tratatului Colectiv de Securitate, pentru a depune flori la Monumentul Genocidului Armean din Erevan, Armenia.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
11/26O femeie se reculege la Monumentul Genocidului Armean din Erevan, Armenia.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
12/26Corul bisericii Etchimiadzin participă la ritualul de canonizare a celor 1.500.000 de armeni, victime ale Genocidului Armean din 1915, la Sfântul Scaun de la Etchimiadzin, centrul Patriarhiei armene, joi, 23 aprilie 2015, Etchimiadzin, Armenia.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
13/26Înalți prelați din întreaga lume înfăptuiesc ritualul de canonizare a celor 1.500.000 de armeni, victime ale Genocidului Armean din 1915, la Sfântul Scaun de la Etchimiadzin, centrul Patriarhiei armene, joi, 23 aprilie 2015, Etchimiadzin, Armenia. La ceremonie participă peste 80 de reprezentanți ai tuturor bisericilor surori, ceremonia de canonizare fiind condusă de Karekin al II-lea, Patriarh și Catolicos al Tuturor Armenilor, de Sfinția Sa Tawadros II, Papa al Alexandriei și Patriarh al Africii, Parrtiarh al Bisericii Ortodoxe Copte, Sfinția Sa Moran Mor Aphrem II, Patriarh al Antiohiei și al Întregului Est, Lider Suprem al Bisericii Ortodoxe Universale Siriene, Sfinția Sa Baselios Mar Thoma Paulose II, Lider Suprem al Bisericii Ortodoxe Malankara, Mitropolitul Seraphim de Zimbabwe, Patriarh al Alexandriei și Întregii Africi, Beatitudinea Sa Youhanna X, Patriarh al Bisericii Ortodoxe din Grecia, al Antiohiei și al Întregului Est, și alții.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
14/26
Un bărbat se pregătește să dea foc steagului național turc, în timpul unei demonstrații care marchează 106 ani de la masacrul împotriva armenilor, în onoarea victimelor genocidului armean, Erevan, Armenia. Armenii au marcat comemorarea celor 1,5 milioane de armeni uciși de către turcii otomani, eveniment considerat de către comunitatea istoricilor din întreaga lume drept genocid, deși Turcia respinge afirmația.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
15/26Copii aranjează petalele florilor depuse la Monumentul Genocidului Armean din Erevan, pe aleea din cadrul Complexului Memorial Tsitsernakaberd, Erevan, Armenia. Florile depuse în jurul Flăcării Eterne au fost adunate și arse în mod tradițional până în anul 2010, când s-a decis recilarea lor pentru confecționarea hârtiei, la inițiativa Fundației pentru protejarea faunei, florei și a patrimoniului cultural. Compostul este utilizat ca îngrășământ pentru grădinile monumentului, iar hârtia realizată din flori este oferită Memorialului Genocidului Armean și folosită pentru scrisorile de mulțumire.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
16/26Fotografie înfățișând o mamă și pe cei trei copii ai săi, refugiați armeni, realizată în timpul genocidului de Armin T. Wegner.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
17/26Un grup de tineri, membri ai comunității armene din România, participă la mitingul de comemorare a victimelor Genocidului Armean, organizat în Piața Universității din București.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
18/26Un copil de origine armeană aprinde lumânări în cadrul mitingului de comemorare a victimelor Genocidului Armean, organizat de Uniunea Armenilor din România în Piața Revoluției din București.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
19/26O fetiță participă la slujba de comemorare a victimelor Genocidului Armean în Catedrala Armeană din București.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
20/26În fiecare an, în data de 24 aprilie, armenii din întreaga lume comemorează Genocidul Armean. La biserica armeană din București, evenimentul este marcat printr-o slujbă de comemorare a victimelor Genocidului, urmată de depunerea coroanelor de flori la Monumentul Genocidului situat în curtea catedralei.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
21/26O fotografie în mărime naturală, care înfăţişează supraviețuitori ai Genocidului Armean de la 1915, este expusă în Muzeul Genocidului Armean din Erevan, Armenia. Complexul Memorial Tsitsernakaberd din Erevan este dedicat memoriei celor 1,5 milioane de armeni care au pierit în timpul Genocidului de la 1915.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
22/26Fotografie înfățișând refugiați armeni, realizată de Armin T. Wegner.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
23/26Vizitatori privesc fotografiile și documentele expuse în Muzeul – Institut al Genocidului Armean din Erevan.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
24/26Fotografie ce înfățișează un grup de 198 de copii armeni orfani, sosiți în Portul Constanța în anul 1923. După înregistrarea lor, copiii sunt urcaţi în căruţe şi trimişi la Orfelinatul din Strunga, unde poposesc timp de trei ani, pentru ca apoi să se răspândească în lumea largă. Uniunea Armenilor din România şi Guvernul României decid acceptarea pe teritoriul ţării noastre şi acordarea de ajutor refugiaţilor armeni, năpăstuiţi ai Genocidului.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
25/26Fotografie înfățișând un grup de fete armene orfane în timpul unei tabere de vară, organizată de Near East Relief, 1925.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
26/26Armin T. Wegner se reculege la Flacăra Eternă a Monumentului Genocidului Tzitzernakabert din Erevan, 1968. Imaginile lui Wegner realizate în timpul genocidului sunt considerate astăzi drept cele mai importante surse vizuale în cercetarea Genocidului Armean. Armin T. Werner a fost soldat și medic german în Primul Război Mondial, autor prolific și activist pentru drepturile omului. Staționat în timpul Primului Război Mondial în Imperiul Otoman, Wegner a fost martor la genocidul armean, iar fotografiile pe care le-a făcut au documentat situația armenilor și reprezintă nucleul imaginilor martorilor genocidului.
În urmă cu mai bine de un secol, 1.500.000 de armeni au fost deportați și uciși pe teritoriul Imperiului Otoman, în timpul primului genocid al secolului trecut. Potrivit numeroaselor documente istorice existente în arhive din întreaga lume, între 800.000 şi 1.500.000 de armeni au fost deportaţi şi ucişi de Guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923, în exterminarea umană cunoscută ca Genocidul Armean.
Secvența anterioară
Secvența următoare
Observatori arata ca, prin declaratia sa, Biden a creat un precedent care nu va putea fi incalcat de succesori ai sai. Chiar daca asta e mai putin clar, in spatiul politic polarizat, America s-a pronuntat cu claritate si lumea a luat act de aceasta pronuntare.
Raporturile cu Turcia remin importante, dar Statele Unite nu vor mai trebui sa recurga la contorsionate artificii lingvisitice pentru a ramine fidele istoriei si adevarului, in incercarea de a-si apara interesele strategice.