Un eveniment recent, care a stupefiat Lumea liberă – și anume: deturnarea unui avion de pasageri și arestarea unui jurnalist opozant de către forțele de securitate ale regimului Lukașenka – ne-a îndepărtat puțin de agitația politică moldovenească, aflată la faza depunerii listelor electorale la CEC și la o nouă etapă a epopeii numite (dez)unirea dreptei unioniste.
Regimul Lukașenka și-a făcut o faimă sinistră pentru felul în care a înăbușit mișcarea protestatară de după alegerile prezidențiale falsificate din 9 august 2020. Represiunea din Belarus, actele de violență extremă ale poliției au fost comparate de presă cu atrocitățile comise de naziști în această țară în timpul celui de-al doilea război mondial.
Episodul cu arestarea jurnalistului Roman Protasevici, calificat deja drept o manifestare a „terorismului de stat”, demonstrează că răul întruchipat de regimul din Belarus răbufnește, iată, și peste hotarele țării, devine o problemă europeană. Nesancționat la timp, așa cum s-ar fi cuvenit, delirul dictatorului de la Minsk pune în pericol nu doar viața cetățenilor care i se opun, ci și siguranța unor oameni care nu au nicio legătură cu Belarus decât faptul că potrivit uzanțelor și acordurilor de trafic aerian pot traversa spațiul aerian al acestei țări.
De-acum încolo acest lucru devine problematic. Ca urmare a celor întâmplate, Bruxelles-ul a interzis zborurile avioanelor din Belarus deasupra teritoriului UE și găzduirea lor în aeroporturile comunitare. De asemenea, a recomandat companiilor aeriene din țările-membre să evite survolarea „feudei” lui Lukașenka.
Dictatorul din Belarus este un personaj incontrolabil, imprevizibil și violent – acele imagini emblematice, din timpul protestelor din vară, în care bat’ka apare cu kalașnikovul în mână, alături de fiul său de 15 ani, înarmat și el – sunt foarte grăitoare ca profil psihologic. Tupeul lui Lukașenka n-ar fi luat o asemenea înfățișare monstruoasă dacă nu ar fi avut de partea sa Rusia, care a susținut și justificat reprimarea protestatarilor din Belarus.
Episodul coșmaresc de duminică, 23 mai, cu interceptarea avionului de pasageri care efectua cursa Atena-Vilnius și arestarea lui Roman Protasevici și a prietenei sale, aflați la bord, este un prilej să privim o dată în plus la clasa politică, dar și la societatea din Republica Moldova. Nu este un secret faptul că pentru partidele pro-ruse – PSRM și PCRM – regimul din Belarus reprezintă un model de urmat.
Ex-prezidentul Dodon este un admirator declarat al lui Lukașenka. Ultima vizită a lui Dodon la Minsk, din 5 mai curent, pe care a făcut-o într-o delegație parlamentară împreună cu Greceanîi, spicherul legislativului dizolvat, a pus în valoare această „înfrățire” condamnabilă.
Dodon l-a felicitat pe Lukașenka pentru felul în care „a rezistat” presiunilor interne și externe după alegeri, salvând „stabilitatea” Belarusului, i-a vorbit despre admirația moldovenilor pentru bat’ka. A mai remarcat Dodon în dialogul său prietenos cu președintele sangvinar al Belarusului care apare în imaginile video difuzate ca un uncheș sfătos și jovial, că Republica Moldova ar putea trece și ea prin confruntări și provocări de aceeași anvergură în contextul alegerilor anticipate din 11 iulie.
Laudele și felicitările adresate unui dictator care-și măcelărește propriul popor vor atârna greu în biografia politică a lui Dodon. Nu sunt doar elucubrațiile unui ex-prezident, azi șef al partidului majoritar în fostul parlament, este direcția pe care Dodon ar dori să o imprime Republicii Moldova după alegeri.
Din păcate, această atitudine de simpatie pentru „omul-forte” de la Minsk, se regăsește încă în largi segmente ale populației din RM – victimă a propagandei TV-urilor rusești, care îl înfățișează pe Lukașenka drept un lider popular, urcat pe tractor, un gospodar care conduce o țară fără oligarhi și cu orașe curate.
Cetățenii de rând din Moldova, simpatizanții naivi ai lui Lukașenka, nu știu nimic (nu sunt lăsați să afle!) despre metodele sale de guvernare, despre înfricoșare, cenzură și tortură, nu știu nimic despre asasinate: sunt zeci de persoane – cazuri relevate de investigațiile independente –, oameni care au avut curajul să-l concureze în alegeri pe Lukașenka și au dispărut fără urmă.
Unii zic că laudele lui Dodon pentru dictatorul de la Minsk reprezintă un fetișism infantil, pentru că socialistul de Sadova nu are stofă de tiran – s-a văzut și în mandatul său, când s-a lăsat suspendat de câteva ori, „pentru 5 minute”, fără să crâcnească, ci doar burzuluindu-se butaforic, întrucât pentru Dodon era mult mai important să nu deranjeze schemele de îmbogățire de care profita și interesele lui Plahotniuc.
Însă lunecarea spre dictatură vine treptat, se acumulează în urma unor cedări și complicități vinovate, alimentate de o imensă poftă de parvenire. Să ne amintim de expulzarea celor 7 profesori turci de la liceele „Orizont” din Chișinău – un episod oribil care s-a produs în mandatul prezidențial al lui Dodon. A fost o răpire, am spune, în stil Lukașenka: oamenii au fost înșfăcați în stradă, smulși din sânul familiei, arestați în sala de clasă și îmbarcați într-un avion cu destinația: închisorile turcești.
Adevărații comanditari ai acestei crime au scăpat nepedepsiți, cazul a fost mușamalizat în justiție. Se știe doar că Dodon, în urma răpirii profesorilor turci, a beneficiat de un sediu al președinției reparat din banii regimului de la Ankara, iar Plahotniuc, fugit în străinătate, s-ar afla – după unele surse – sub protecția lui Erdogan.
O coaliție de guvernare condusă de Dodon după alegeri, date fiind simpatiile sale pentru Lukașenka și Putin, va aduce aceeași „stabilitate” și în Republica Moldova în care teroarea, expulzarea ambasadorilor occidentali (Dodon a și amenințat recent, într-o emisiune TV, că o va face, urmând exemplul lui Voronin din aprilie 2009, „că prea se amestecă unii dintre ei în treburile noastre interne, să expulzăm măcar unul și restul se vor liniști” (sic!)), în care reprimarea drepturilor omului va deveni o practică obișnuită.
Actul de terorism comis de regimul Lukașenka împotriva unui jurnalist, a unui cetățean liber al Belarusului, reprezintă un avertisment înaintea scrutinului din 11 iulie. Pentru că dincolo de intrigi interpartinice sau polemici electorale, moldovenii vor opta între modele de guvernare și existențiale antagonice: dictatură sau democrație. Este o alegere de civilizație, de apartenență valorică.
Alegerile reprezintă voința liber exprimată a cetățenilor
Poate fi deturnat parcursul european al Republicii Moldova?... Alegerile nu sunt o operațiune specială, în care un avion de linie, cu securiști infiltrați printre pasageri pentru a provoca panică și cu MiG-uri semnalându-ți din exterior să-ți schimbi direcția, este forțat să aterizeze. Alegerile reprezintă voința liber exprimată a cetățenilor. Însă consecințele unei opțiuni greșite sau ale absenteismului, ale neimplicării civice, pot fi la fel de catastrofale. Destinul european al Republicii Moldova poate fi deturnat dacă moldovenii nu se vor mobiliza în ziua de 11 iulie.
Dar chiar și atunci nu va fi o alegere definitivă. Pentru libertate și democrație trebuie să lupți zilnic. Răul, așa cum se știe, se întinde până unde îi permite indiferența oamenilor cumsecade.
