„Odihna binemeritată”, cum i se spune oarecum neadecvat perioadei de după ieșitul la pensie, aduce în viața multor oameni din Republica Moldova schimbări meritate mai puțin. Sărăcia adâncită de pensia mică, sau bolile trupului pentru care sistemul medical moldovean nu oferă cine știe ce soluții sunt cele mai cunoscute. Problemele discutate mai puțin sunt depresia și alte afecțiuni ale spiritului cauzate de viața grea și singurătate, iar mulți vârstnici le-au resimțit mai acut în timpul pandemiei. Unde se poate căuta ajutor calificat?
În R. Moldova despre sănătatea mintală se vorbește cu jumătate de gură, constată Ana Spînu, de la CASMED, Asociație ce oferă servicii sociale și medicale pentru vârstnicii din mai multe raioane din nordul și centrul țării. Deseori oamenii se rușinează să recunoască că se confruntă cu provocări psihologice. De obicei, sunt îndemnați să se ia în mâini, să nu se plângă pe viață pentru că alții o duc mai rău și, într-un final, ajung într-un cerc vicios din care nu știu cum să iasă, spune Ana Spînu care este și facilitator comunitar în cadrul asociației.
Din păcate, un număr foarte mic de vârstnici au acces la serviciile unui psiholog...
„Mulți vârstnici chiar nici nu știu ce probleme de sănătate ar prezenta depresia, anxietatea. Mai puțini din vârstnici cunosc despre faptul că ar putea să se adreseze la un profesionist, la un psiholog care ar putea să-i ajute în aceste stări emoționale sau probleme. Din păcate, un număr foarte mic de vârstnici au acces la serviciile unui psiholog pentru că și numărul acestor specialiști, din câte am văzut noi în teritoriu, nu este atât de mare.”
Ana Spînu mai observă că, din păcate, în R. Moldova bătrânețea este percepută ca o condamnare la singurătate. Rămâi fără loc de muncă, iar statul îți oferă o pensie care abia îți ajunge de pe o zi pe alta. Datele unui sondaj realizat de CASMED anul trecut arată că un sfert dintre vârstnici sunt supuși unui risc înalt de izolare socială. Tocmai pentru a-i sprijini, asociația a creat o rețea de națională a seniorilor activi. Larisa Ianovici are 65 de ani. A predat peste patru decenii limba rusă la școala din Balatina, Glodeni. Este vicepreședinta acestei rețele. Constată că deseori sunt create servicii pentru copii, adolescenți sau maturi, însă mai puțin pentru bătrâni. O abordare greșită, spune Larisa Ianovici, mai ales că de bătrânețe nu are cum să fugă nimeni:
„Dacă stai acasă, te închizi între patru pereți cu grijile tale. Mai ales dacă sunt și copiii plecați, singurătatea duce la stres și depresie, iar stresul și depresia duc la schimbări mentale, iar asta este foarte rău. Noi, ca grup, simțim că suntem o resursă în comunitate. Ne-am implicat în problemele satului, am ajuns și la Parlament cu o petiție. În comuna de unde vin eu, comuna Balatina, Glodeni, sunt probleme stringente cu apa. Vedem că, ușor, carul s-a mișcat din loc.”
De câțiva ani, în mai multe localități din țară funcționează centre comunitare de sănătate mintală. Au fost deschise cu sprijinul proiectului moldo-elvețian Mensana ce oferă suport pentru reforma serviciilor de sănătate mentală în R. Moldova. Managera locală a proiectului, Victoria Condrat, constată că pragul instituțiilor îl trec mai mult tinerii. Vârstnicii nu prea obișnuiesc să ceară ajutor. Pur și simplu nu știu cum sau nu înțeleg că au nevoie de sprijin:
„De cele mai multe ori ei sunt depistați cu sănătate mintală atunci când merg la medicul de familie din cauza unor probleme de sănătate somatice, de exemplu, au tensiunea înaltă. Lor li se pare că au probleme cu tensiunea dar, de fapt, aceasta poate fi un semn de anxietate. Medicul de familie trebuie să depisteze problema, să fie în stare să trateze formele ușoare de tulburări de anxietate sau tulburări depresive, iar dacă este o situație mai complicată să refere persoana la centrul comunitar de sănătate mintală.”
Datele unui recent studiu realizat de PNUD Moldova arată că vârstnicii sunt unul dintre grupurile cel mai afectate de pandemia de COVID 19. Și asta pentru că majoritatea au avut un acces limitat la serviciile de sănătate, au suportat greu autoizolarea și au trebuit să se descurce cu pensii, în cele mai dese cazuri, la limita sărăciei.
