Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin, în așteptarea întâlnirii cu Joe Biden


 Joe Biden și Vladimir Putin
Joe Biden și Vladimir Putin

Apropiata întâlnire Biden-Putin ridică semne de întrebare cu privire la maniera în care cei doi lideri vor aborda nu puținele teme controversate.

Într-un interviu recent acordat rețelei americane NBC, Putin a spus că raporturile bilaterale s-au deteriorat până la punctul cel mai scăzut, în ultimii ani, adăugând că președintele Biden este radical diferit de predecesorul său. Despre Trump, Putin a spus că este o persoană „extraordinară, talentată”, care nu provenea din mediile politice tradiționale americane. Despre Biden, Putin a declarat ca este un „politician de carieră”, care a petrecut cea mai mare parte a vieții sale adulte în politică, adăugând că din punctul său de vedere sunt avantaje, dar și dezavantaje, dar că probabil Biden nu se va lăsa pradă impulsurilor.

Ultimul summit americano-rus, cel din 2018, a fost cel în care Trump a părut să accepte asigurările liderului de la Kremlin că Rusia nu s-a amestecat în alegerile americane, în ciuda evaluărilor serviciilor de informații americane, aflate în subordinea sa. Acum, cele două țări nu se înțeleg într-o serie de chestiuni, între care securitatea cibernetică, conflictul din Ucraina, precum și aspecte legate de drepturile omului, ceea ce l-a făcut pe Biden să spună: „Suntem deciși să acționăm cu hotărâre, să ne apărăm valorile și să servim interesele poporului nostru”, scoțând în evidență importanța alianțelor strategice.

Casa Albă a încercat să reducă așteptările legate de summit, spunând că este menit să comunice și informeze, nu să obțină anumite lucruri concrete. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a spus că diplomația directă este importantă, chiar și în raporturile între adversari, adăugând că Biden va ridica problema dizidenților încarcerați în Rusia și altor încălcări ale drepturilor omului.

În interviul menționat, Putin s-a eschivat să răspundă, când a fost întrebat dacă și-a ucis adversari politici sau dacă a oferit Iranului tehnologie de sateliți cu care să targheteze obiective militare americane, recurgând la o expresie cu care americanii sunt obișnuiți: „fake news” – ştiri false.

Ce se va întâmpla la 16 iunie, la Geneva, rămâne de văzut, nefiind clar deocamdată nici dacă cei doi lideri vor avea o conferință de presă comună sau nu.

XS
SM
MD
LG