Linkuri accesibilitate

Gh. Cojocaru: Maia Sandu a reușit să repună Republica Moldova pe harta Europei


Steagul Republicii Moldova pe reședința prezidențială de la Roma, 18 iunie 2021
Steagul Republicii Moldova pe reședința prezidențială de la Roma, 18 iunie 2021

Despre ultimele vizite în străinătate ale președintei Maia Sandu și rezultatele acestora, Vasile Botnaru discută cu istoricul Gheorghe Cojocaru.

Istoricul Gheorghe Cojocaru, în dialog cu Vasile Botnaru
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:21 0:00
Link direct

Gheorghe Cojocaru: „Dacă sfârșitul săptămânii trecute o găsea pe președinta Maia Sandu la Roma, începutul acestei săptămâni îl întâmpina deja la Varșovia, în ambele capitale șefa statului având întâlniri la cel mai înalt nivel politic. Dacă vizita la Roma a fost anunțată din timp, vizita la Varșovia a luat oarecum prin surprindere, Maia Sandu înregistrând astfel un record al deplasărilor diplomatice prin capitalele Europei.”

Maia Sandu a înregistrat un record al deplasărilor diplomatice prin capitalele Europei...

Europa Liberă: Și pentru asta a fost criticată anterior, acum cu atât mai mult, probabil, trezește invidia din partea fostului președinte, în primul rând. Ne amintim, a fost vizita la Bruxelles, apoi Berlin și Paris, și escala la București, iată se adaugă Roma și Varșovia. Ce au adus aceste vizite Republicii Moldova, și nu doar președintei?

Gheorghe Cojocaru: „Multe rezultate bune pentru cetățenii din Republica Moldova. Mai întâi, s-a văzut deschiderea și susținerea marilor cancelarii ale Uniunii Europene față de politica președintei Maiei Sandu, orientată spre stârpirea corupției și reforme structurale. De la Berlin au sosit ajutoare consistente pentru combaterea pandemiei. La Bruxelles a fost aprobat un Plan de redresare economică de 600 milioane de euro pentru Republica Moldova în următorii trei ani. La Roma a fost semnat un acord în domeniul securității sociale, de care vor beneficia cetățenii moldoveni care muncesc în Italia. Polonia este gata să împărtășească cu autoritățile de la Chișinău experiența bunelor sale practici în domeniul agriculturii, dezvoltării locale, administrării fiscale și transformării digitale a serviciilor publice. Prin întâlnirile sale, la care se adaugă vizitele unor înalți reprezentanți ai Uniunii Europene și ai țărilor europene la Chișinău, Maia Sandu a reușit într-un timp scurt să repună Republica Moldova pe harta Europei și, mai mult decât atât, să atragă un important suport politic și economic pentru programul său de modernizare a societății.”

Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru

Europa Liberă: Dar toate acestea se întâmplă cu câteva săptămâni înainte de parlamentarele anticipate și, chiar dacă Maia Sandu vrea să dea senzația că nu are legătură cu acest eveniment, însuși președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat la întâlnirea de la Varșovia că așteaptă după scrutin să fie formată o majoritate parlamentară care să activeze la unison cu șefa statului și i-a urat o majoritate proeuropeană care să impulsioneze dezvoltarea și apropierea de Uniunea Europeană. Pe de altă parte, opoziția socialistă sau, mai nou, socialisto-comunistă, sau în ordine inversă, comunisto-socialistă o acuză pe Maia Sandu, ori de câte ori pleacă în teritoriu sau în afară, de implicare în campania electorală. Dvs. cum priviți această dispută?

Gheorghe Cojocaru: „Cu un guvern în demisie, sfâșiat de contradicții interne, și un parlament pe ducă, Maiei Sandu îi revine o sarcină extrem de complicată: să asigure funcționalitatea instituțiilor de stat, lăsate azi pe cont propriu, și, totodată, să asigure echilibrul în societate și să întrețină dialogul cu partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova. Alegerile parlamentare anticipate ar putea fi un punct de plecare pentru un nou proiect ambițios de modernizare a societății, pentru care Maia Sandu are susținerea necesară externă, dar care nu se va putea realiza fără un vot puternic anticorupție și pro-modernizare la alegerile anticipate din 11 iulie. Întâlnirile sale din teritoriu, ca și cele cu diaspora, au ca obiectiv solidarizarea opiniei publice în jurul unei agende comune proeuropene care să privească spre ziua de mâine a Republicii Moldova, ca o societate mai echitabilă și mai prosperă, ceea ce nu ar trebui să trezească obiecții nici din partea actualei opoziții socialiste sau comuniste, mai ales că o majoritate a populației, după cum arată sondajele de opinie recente, agreează cursul de integrare europeană.”

Europa Liberă: Apropo a fost cercetată și atitudinea populației față de vaccinare, pentru că această campanie totuși se desfășoară în condiții de pandemie și există o senzație că populația a cam dat garda în jos, urmând exemplul unor politicieni și cercetarea relevă că 52 la sută aproximativ din respondenți nu au intenția să se vaccineze și doar puțin peste 26 la sută promit să se vaccineze cu un vaccin pe placul lor. Explicațiile iarăși i se cer Maiei Sandu, șefei statului, pentru că este personalitate politică cu maximă popularitate și ea a încercat să dea un semnal vaccinându-se în fața camerelor de luat vederi, lumea însă nu se înghesuie să dea curs îndemnului său de a se vaccina. Dvs. cum explicați această stare de ezitare?

Gheorghe Cojocaru: „Da, este, într-adevăr, o realitate această ezitare, acest fenomen al reticenței față de vaccin, în ciuda vaccinării unor lideri politici și oameni de stat, se atestă nu numai la Chișinău, ci și în alte părți, în afara Republicii Moldova. Scăderea drastică a numărului de îmbolnăviri zilnice ar putea fi o explicație a acestui fenomen al reticenței. Totodată, chiar dacă accesul liber la vaccin nu-l face mai atractiv, cu regret, este de presupus că oamenii apreciază efortul celor care au adus vaccinul acasă pentru a-i proteja de pericolul contaminării, fapt care se observă, iată, și în sondajele de opinie și, probabil, se va vedea și la viitorul scrutin parlamentar anticipat.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG