Victor Neagu s-a stabilit de trei ani cu familia în Ottawa. Este Director de Comunicare și Marketing în cadrul celei mai mari companii canadiene de consultanță în domeniul dezvoltării internaționale - Cowater Internațional. Anterior, a avut o carieră de peste 10 ani în cadrul oficiilor Băncii Mondiale din Moldova, Kazahstan, România și Statele Unite ale Americii. El spune că pe 11 iulie va vota pentru un viitor mai bun.
Victor Neagu: „Miza alegerilor în diasporă este șansa unui viitor mai bun în Moldova. Eu am norocul să am o ambasadă în Ottawa și pentru mine să mă deplasez la vot înseamnă un drum de 10 km, dar știu prea bine că sunt concetățeni care fac sute și uneori chiar mii de km ca să ajungă la o secție de votare - și o asemenea dedicație, și dragoste de țară n-o au mulți, legată în primul rând de faptul că oamenii își doresc un viitor mai bun pentru cei care au rămas acolo, părinți, rude, bunici, frați, surori. Miza este să existe o economie mai sănătoasă, care să creeze locuri de muncă, care să atragă investiții sănătoase pentru Moldova. Miza este să fie servicii sociale mai bune, de la educație până la sănătate și o politică externă coerentă, care să aibă continuitate, în interesul cetățenilor.
Europa Liberă: Pentru că foarte mult se discută, mai ales în ultimii ani, mai ales despre votul din diaspora. Deseori, unii politicieni spun că cei plecați și-ar fi luat adio de la R.Moldova și de ce ar mai trebui să-i intereseze soarta acestei palme de pământ. Unii politicieni, din contră, cred că votul din diaspora poate fi salvator pentru viitoarea guvernare. Cum tratați voi aceste declarații pe care le fac politicienii în timpul campaniei electorale cu referire la votul din diasporă?
Oamenilor le pasă, se implică, colectează fonduri, participă, vin la alegeri, urmăresc știrile din țară, se implică...
Victor Neagu: „Sunt niște declarații puțin gândite, pentru că ar trebui să stea un an de zile aici, să vadă cât de activă este comunitatea moldovenească. Și de Paște, și de Crăciun, prin intermediul asociațiilor de moldoveni care sunt aici, s-au colectat o mulțime de fonduri, pentru a-i ajuta pe concetățenii noștri care vin din medii vulnerabile, din diferite sate ale Moldovei, au cumpărat echipamente electronice, computere, pentru copii. Oamenilor le pasă, se implică, colectează fonduri, participă, vin la alegeri, urmăresc știrile din țară, se implică. Cred că pentru foarte multă lume despărțirea de casă e și dureroasă și acesta, probabil, e un motiv pentru care continuă să fie activi. Sunt cazuri diferite, dar cei din diaspora sunt oameni bine informați, care au și alte evidențe, care servesc pentru a lua anumite decizii ce țin de viitorul politic, social și economic al țării.”
Europa Liberă: Credeți că cineva dintre politicieni s-ar teme de acest vot din diaspora?
Victor Neagu: „Se tem cei care nu sunt responsabili pentru mesajul politic și pentru acțiunile lor politice, pentru că nu poți să te temi de votul unui cetățean. Votul unui cetățean reprezintă gradul de civism și dacă cuiva îi este frică de un vot, înseamnă că nu a ajuns cu un mesaj clar sau acțiunile politice, că nu se aliniază cu valorile acelui cetățean sau a acelui grup de oameni.”
Europa Liberă: Voi sunteți o familie tânără. Sincer, gândurile vă mai sunt ca să reveniți în R.Moldova?
Victor Neagu: „La etapa dată nu. Cât suntem tineri și activi, avem un job și avem o viață să ne bucure, nu cred că putem să ne gândim la o revenire în Moldova. La un moment dat, te gândești, ok, e țara în care ai putea reveni după ce ți-ai încheiat viața profesională, dar și asta e sub semnul întrebării, atâta timp cât nu ai siguranța că serviciile medicale, mai ales la o vârstă mai avansată, sunt de calitate și te poți simți în siguranță, mai ales sub aspectul serviciilor de sănătate sau al unei infrastructuri care să servească oamenilor. Mă refer la accesibilitate, drumuri de calitate, intrări în clădiri, chestii specifice persoanelor în etate.”
Europa Liberă: Tocmai voi, tinerii, ați lăsat orfană R.Moldova, pentru că și aici e nevoie de brațe de muncă și de creier, și de a pune umărul la prosperitatea la bunăstarea cetățenilor.
Victor Neagu: „Știți, Margaret Thatcher spunea că nu există societăți, există indivizi și există familiile acestora și eu cred că mesajul politic pe care îl lansa atunci, de fapt, ce însemna? Că noi, ca oameni, în primul rând avem o responsabilitate individuală față de noi înșine și față de oamenii care ne sunt dragi, iar statul există pentru a facilita punerea în aplicare a talentelor, muncii oamenilor. Acesta a fost gândul care i-a încurajat pe mulți să facă pasul acesta, pentru că nu este un pas ușor pentru multă lume, dar, vă dați seama că motivul pentru care noi avem o diaspora activă și oameni respectați și apreciați pentru munca pe care o fac în diverse colțuri ale lumii, este exact acest lucru, că la un moment dat au luat decizia, dificilă pentru unii, de a merge undeva și de a-și pune în aplicare cunoștințele și talentele și asta a dus pentru mulți la succes, la succesul lor individual, a familiilor lor și, prin asta, cred că a dus și la succesul Moldovei. Pentru că ei sunt ambasadori. Fiecare dintre noi este ambasador, când vorbim cu cineva despre țara noastră de baștină, lăsăm o impresie profundă.”
Succesul lor individual cred că a dus și la succesul Moldovei...
Europa Liberă: Câți ani trebui R.Moldova ca să ofere aceleași condiții pe care le oferă statul canadian celor care aleg să migreze acolo.
Victor Neagu: „Este greu să vă zic, înainte de a vorbi despre ani, procesul acesta trebuie să înceapă de undeva și eu nu sunt sigur că a început, pentru că valorile politice într-o societate sunt educate din școală. Ele mai curând reflectă valorile umane care sunt educate în școală, la locul de muncă, în familie etc. Și eu cred că de la asta trebuie să pornim, să definim anumite chestii care sunt acceptabile și care nu sunt acceptabile în politicul moldovenesc. Politică, în primul rând, trebuie să servească intereselor cetățenilor, dar nu să oscileze între factori geopolitici, atâta timp cât nu avem un drum de calitate în satele noastre sau servicii de sănătate de calitate pentru bătrânii noștri.”
Europa Liberă: Și ce priorități ar trebui să aibă următorii 101 aleși ai poporului care vor obține încrederea cetățenilor în data de 11 iulie?
Victor Neagu: „Prioritatea este exact ceea ce ați menționat Dvs. acuma, încrederea. Fiindcă relația dintre cetățean și instituțiile statului pe asta trebuie să fie bazată, în primul rând, pe încredere. Am văzut asta pe exemplul Canadei, care de-a lungul acestei pandemii, care durează deja de 18 luni, oamenii au fost destul de receptivi la indicațiile venite de la autoritățile din sănătate. Și asta demonstrează încrederea într-un stat, atunci când cetățenii urmează ceea ce le recomandă guvernul sau o instituție abilitată. Motivul pentru care pandemia a fost controlată destul de bine în Canada este acesta, că cetățenii, în mare parte, au fost foarte cooperanți și autoritățile au luat anumite măsuri în interesul cetățenilor. Deci, în primul rând, încrederea! Noi trebuie să construim o politică în care există încredere în instituțiile statului, în oamenii politici ai statului. Asta este temelia, cred. Și următorul parlament, următoarea cohortă de oameni politici trebuie să aibă această responsabilitate, să readucă încrederea în actul politic în inimile oamenilor. După asta, este important să se lupte cu corupția, pentru că, dacă e să ne uităm la situația Moldovei, corupția este un factor foarte important, care frânează fluxul de investiții masive mari. Da, vin investiții, să zic așa, în unele sectoare, care se dezvoltă, dar nu avem actori mari investiționali. Dacă e să vorbim de actorii mari de pe piața globală de capital, ei nu vin în R.Moldova și instituțiile disfuncționale sunt problema cheie în acest context.”
Europa Liberă: Dar, în opinia voastră, cine poate duce această luptă împotriva corupției în R. Moldova?
Victor Neagu: „Lupta împotriva corupției o pot duce oamenii integri și oamenii competenți. Pentru că ajutor și exemplu, și bune practici în jurul Moldovei sunt o mulțime. Nu trebuie să fii expert în justiției, există expertiză în domeniul justiției, care poate fi preluată. Și trebuie să existe voință politică. Iar voința politică vine atunci când politicianul este integru și are competența necesară să miște carul din loc.”
Voința politică vine atunci când politicianul este integru și are competența necesară...
Europa Liberă: E pregătit cetățeanul, totuși, să trimită în parlament 101 deputați care ar întruni calitățile acestea de persoană integră, onestă, patriit, de om potrivit la locul potrivit?
Victor Neagu: „Nu știu dacă este gata cetățeanul, pentru că experiența anilor trecuți mereu arată că noi oscilăm între niște mesaje proestice și mesaje provestice, fiecare mesaj având componentele sale, o integrare profundă sau mai puțin profundă, proestică sau provestică, curentul unionist. Mi-aș dori ca să nimerească în parlament 101 deputați onești, integri și competenți. Sigur că asta ar fi dorința tuturor oamenilor. În ce măsură putem noi genera 101 de deputați integri și competenți îmi este dificil să zic, pentru că, totuși, educarea unei clase politice necesită timp și valorile unor politicieni trebuie să reflecte valorile unei societăți, în mare parte și acestea trebuie educate din anii de școală.”
Europa Liberă: Dacă ar fi să conturezi imaginea Moldovei ajunsă la 30 de ani de independență, la ce te-ai referi în primul rând?
Victor Neagu: „M-aș referi, în primul rând, la doi piloni. Oamenii Moldovei, care au reușit să ducă faima acestei țări, o spun cu sinceritate, că acolo unde am întâlnit moldoveni, în diasporă, am văzut oameni de foarte bună calitate, foarte des. Oameni care au reușit în diverse sectoare ale vieții economice. Ei sunt ambasadorii Moldovei și prin ei Moldova este mai bine văzută, mai bine percepută. Și oamenii care au rămas în Moldova, bineînțeles, care au reușit să realizeze lucruri frumoase în economie, în societate, în cultură, și asta în condiții uneori foarte dificile. Acolo unde văd un exemplu de afacere mică deschisă într-un sat moldovenesc, mă bucur pentru că știu că oamenii aceștia au avut nevoie de foarte mult curaj, ca să facă față birocrației, unor instituții ineficiente, ca să deschidă o afacere și apoi să o aducă la un nivel de succes, ca după aceea să creeze beneficii în comunitate, locuri de muncă. Aceștia sunt oamenii Moldovei, care au curaj, au demnitate, au caracter, dorința de avea succes, de a-și realiza talentele. Și pe de altă parte sunt instituțiile Moldovei, care au avut anumite succese, mă refer la acordul de liber schimb cu UE, libertatea de circulație. Dar trebuie să ne punem întrebarea în ce măsură acestea au fost meritele noastre, crescute acasă sau niște chestii de conjunctură politică la nivel european, la nivel regional. Cu toate acestea, în rezultatul acestor succese pe care Moldova le-a înregistrat, acum cred că imaginea generală a instituțiilor este una disfuncțională, iar imaginea R.Moldova ca stat este una bazată pe foarte puțină încredere și n-aș ezita să spun că, pentru foarte multă lume, R. Moldova a fost privită chiar ca un eșec, din punct de vedere a instituțiilor statului, în acești 30 de ani. Este important să ne recăpătăm încrederea în politic și în instituții.”
Europa Liberă: Cine ar merita, dintre forțele politice, să formeze o majoritate după aceste alegeri parlamentare anticipate și să-și asume guvernarea, actul guvernării?
Victor Neagu: „Bine, asta este o decizie pe care ar trebui s-o ia oamenii, dar criteriile ca să existe o echipă întreagă și competentă, și când mă refer la competență, mă refer, bineînțeles, și la o competență de grup, adică mă refer la o viziune a unui partid politic de a genera prosperitate, de a genera progres în R.Moldova și a o ancora acolo unde îi este locul, iar locul R.Moldova este într-un spațiu european, acolo unde îi este locul, valoric, economic și politic vorbind.”
Europa Liberă: Ce trebuie de spus celor care nu împărtășesc această viziune, cei care văd viitorul Moldovei, mai degrabă, alături de Rusia?
Victor Neagu: „Trebuie să le spunem că, economic, în ultimii 10-15 ani, o mare parte a exportului și activității economice pe care o desfășoară Moldova este orientată către UE și noi avem beneficii din asta. Aș mai spune aici că marea majoritate, deși avem cetățeni și în Est, mă refer la Rusia, oameni care muncesc în Rusia, marea majoritate a cetățenilor noștri din diaspora se află în țările vestice, au modelul european, pe care vor să-l promoveze și în R.Moldova. Beneficiile integrării în UE sunt, din punctul meu de vedere, libertatea de mișcare, libertatea de dialog - sunt net superioare oportunităților pe care le oferă, din punct de vedere social și economic, spațiul estic. Aici trebuie să ne uităm la niște statistici economice și lucrurile devin foarte clare. Fiindcă cetățenii noștri vor să-și trimită copiii la studii în Vest, nu la Est, pentru că și calitatea educației, și perspectivele care vin cu această educație sunt net superioare unei integrări într-un spațiu estic.”
Beneficiile integrării în UE sunt, din punctul meu de vedere, libertatea de mișcare, libertatea de dialog...
Europa Liberă: Dar rămâne explicabil faptul că în R.Moldova și la trei decenii de la proclamarea independenței se votează geopolitic?
Victor Neagu: „Da, mie mi se pare o întrebare foarte bună și un fenomen foarte ciudat, acesta, în R.Moldova. În mare parte se datorează faptului că politicienii manipulează electoratul și creează dușmani falși, creează mesaje care nu au nicio legătură cu realitatea de zi cu zi a oamenilor. Dvs. faceți interviurile acestea când mergeți în satele Moldovei, acolo este realitate: oameni, drumuri venitul lor, care nu permite să-și acopere necesitățile de bază. Dușmanii Moldovei sunt lipsa de acțiuni în combaterea sărăciei și combaterea unor necesități de infrastructură socială și economică, crearea de locuri de muncă, câte oportunități în realizarea acestor oportunități. Nu este nevoie de dușmani externi ca să ne batem joc de societatea noastră.”
Europa Liberă: Cât de credibile sunt promisiunile pe care le fac politicienii în campaniile electorale, că ei vor avea în vizor și nedreptatea, și sărăcia, și corupția, și toate relele pe care vor să le transforme în bune?
Victor Neagu: „Nu sunt credibile pentru marea majoritate a oamenilor, pentru că au venit cu mesaje din astea timp de aproape trei decenii. Unele partide politice, în comparație cu altele, au mai multă credibilitate în a veni cu aceste mesaje, fie că n-au fost la guvernare, fie că n-au fost suficient timp la guvernare, fie că au altfel de lideri, altfel de oameni în listele electorale... Oricum, eu cred că marea problemă a Moldovei, din punct de vedere al partidelor politice, este lipsa democrației în partide, care, până la urmă duce la liste electorale. Eu nu cred că este un model bun pentru Moldova. Listele electorale ar putea fi formate într-o competiție internă, trebuie să existe o competiție de idei în interiorul partidului, iar în listele electorale să se regăsească câștigătorii acestor competiții, astfel încât să fie pe liste cei mai buni și oameni care au o viziune. Și atunci cred că lucrurile se vor mișca într-o direcție corectă, pentru că nu vor fi niște slogane electorale, ci niște responsabilități sau mesaje mai asumate, care să responsabilizeze politicienii. Și atunci când un partid politic sau un concurent electoral nu va livra ce a promis, bineînțeles că va fi penalizat de electorat.”
Europa Liberă: Pentru că ești tânăr, dacă te-ai afla în R.Moldova, ai cocheta cu politica, ai vrea să faci politică?
Victor Neagu: „Politica întotdeauna a fost pentru mine o pasiune, pentru că am considerat că este un mecanism foarte eficient de a îmbunătăți viața oamenilor într-un context, într-o societate. Sigur că m-ar interesa și aș lua în calcul ideea de a mă implica în politică, atâta timp cât aș ști că merg cu o echipă de oameni care îmi împărtășesc valorile și aș ști că am șansa să schimb lucrurile în bine.”