Pegasus și budismul: călărind un bidiviu ce nu există
Ar putea fi una din acele glume filozofice: Dalai Lama, liderul spiritual în exil al tibetanilor, n-a putut fi spionat de către India, pur și simplu pentru că nu posedă și nu folosește un smartphone.
India este un mare abonat la serviciile firmei israeliene de spionaj digital și telefonic NSO, iar Le Monde constată astăzi, fără ca articolul să ascundă o notă de amuzament, că Dalai Lama (care are 86 de ani) s-a dovedit imposibil de spionat prin acele rețele israeliene Pegasus, deoarece nu are un telefon mobil, sau cel puțin nu unul „inteligent”.
Altminteri, scrie Le Monde, Dharamsala, localitatea himalayană din nordul Indiei unde se află de multe decenii guvernul în exil al Tibetului este un „cuib de spioni”. The Guardian, la rândul său, scrie că apropiații lui Dalai Lama și întreaga conducere tibetană în exil din Dharamsala sunt obișnuiți să fie supravegheați de China, însă nu se așteptau ca spionajul cel mai intens să vină din partea țării gazdă: India.
Întreaga poveste plină de învățăminte cu Dalai Lama care nu poate fi spionat pentru că se ține departe de tehnologia digitală amintește de faptul că, în 2013, afacerea Edward Snowden a determinat FSB, serviciile secrete ruse, să deblocheze o sumă importantă pentru achiziționarea de... mașini de scris. A fost o întorsătură ironică si o răzbunare binemeritată a frumoasei invenții mecanice, mașina de scris, pe care toți scriitorii secolului trecut și-au scris minunățiile fără sa aibă nevoie de sentimentul de falsă creativitate pe care ți-l dă computerul.
Azi avem cu toții impresia că dacă din două clickuri mutăm un paragraf pe ecran, ne-a străbătut pe loc un talaz de geniu. Faulkner si Hemingway foloseau însă foarfecă si lipici pentru a deplasa același paragraf, făcând colaje scripturare mult mai chibzuite, întrucât implicau deplasarea fizică a textului.
Rusia se deconectează de la internetul planetar
Prudență mare la Kremlin, așadar, în legătură cu nesfârșitele posibilități de hacking pe care le oferă internetul (iar serviciile rusești FSB știu foarte bine despre ce e vorba). De altfel, Rusia a reușit chiar să se deconecteze cu „succes” de la internetul global, în urma unui test care a durat, cu intermitențe, în perioada 15 iunie – 15 iulie, după cum o anunță Moscow Times. Rezultatele finale ale testului vor fi făcute cunoscute pe 31 august.
Planurile erau mai vechi, iar Kremlinul a botezat acest model de funcționare în vas închis „internetul suveran”, exemplul urmat fiind, desigur, ceea ce e numit Marele Zid Digital chinezesc.
Testul a căutat să stabilească dacă „internetul suveran” rusesc (altceva decât www., așadar) ar putea funcționa izolat, în eventualitatea unor atacuri externe, blocaje și alte amenințări.
Au luat parte la test operatorul de stat Rostelecom, cele mai mari companii de telefonie mobilă din Rusia, precum și proprietarul celei mai mari rețele de fibre optice. Fapt remarcabil: testarea n-a fost remarcată de utilizatori.
Am mai scris despre noua legislație rusească a internetului, precum și despre proiectul, mai vechi, de izolare, care ar transforma Rusia într-un „Gulag digital”. Am detaliat aici întreaga cronologie și etapele prin care s-a ajuns la asta.
Merită amintit, de altfel, că LinkedIn este blocat în Rusia încă din noiembrie 2016, ceea ce situează Rusia pe același plan cu China și Iranul, dar sub Afganistan, unde în ultimele două decenii, datorită prezenței occidentale, nu a existat cenzură a Internetului.
În 2013, afacerea Edward Snowden a determinat, așadar, FSB, serviciile secrete ruse, să cumpere mașini de scris, mecanice, imposibil de spionat de la distanță.
Ba chiar, ni se spune că la Kremlin documentele importante sunt bătute la mașină și ținute în dosare clasice, din carton gros, cu copertă si încuietoare, din cele în care se pot piti si clasa foi si documente ultrasecrete, pe care, pentru a le copia, trebuie sa ai o „cârtiță", un om care sa pătrundă in birou sau in safe si să le fotografieze sau xeroxeze... infinit mai greu și mai riscant decât sa spargi codul unui computer, prin câteva clickuri, stând la o terasă de cafenea la capătul celălalt al planetei.
Între timp, Marocul s-a decis, după cum relatează Morocco World News, să atace în justiție, în Franța, atât Amnesty International, cât și Forbidden Stories, cele două organizații non-guvernamentale aflate la originea revelații în legătură cu rețeaua israeliană de spionaj Pegasus și care au scris că Marocul s-a folosit de asta pentru a spiona politicieni francezi, inclusiv unul din telefoanele lui Emmanuel Macron.
Presa franceză anunță însă că Macron și-a schimbat deja numărul de telefon. Îl puteți șterge pe cel vechi.
Orbán precum Al Capone
În urmă cu o săptămână, pe 15 iulie, când Comisia Europeană a găsit o portiță legală pentru a-l putea amenința pe Viktor Orbán cu un proces la Curtea Europeană de Justiție, scriam pe Twitter că: „Al Capone a căzut pentru nu-și plătea impozitele. La fel, dincolo de morală, în privința legilor anti-gay Uniunea Europeană dă Ungaria în judecată pentru nerespectarea directivei UE privind serviciile audiovizuale… Măcar așa e pe înțeles: se anunță bani pierduți.”
Iată însă că și săptămânalul The Economist (“cea mai influentă publicație din lume”) face astăzi, în ultimul său număr, aceeași analogie: „Al Capone ar fi recunoscut tactica. Când Ungaria a introdus o lege care interzice «propaganda» homosexuală în școli, juriștii Comisiei Europene s-au pus pe treabă. Bruxelles nu are competențe asupra învățământului din țările membre. Dar nu contează. Așa cum gangsterul din Chicago a căzut pentru că nu plătea impozite, mai degrabă decât pentru crimă și racket, guvernul lui Viktor Orbán s-a văzut acuzat pe 15 iulie că nu respectă Directiva asupra Audiovizualului și Serviciilor Media, care permite transmiterea de programe dincolo de frontiere.”
Dar, continuă The Economist, în aceeași zi Curtea Europeană de Justiție din Luxembourg dădea dreptate companiilor europene care concediază femeile musulmane care refuză să vină la lucru fără batic sau voal pe cap. Curtea a decis că prin concedierea acestor femei firmele și companiile nu încalcă regulile europene împotriva discriminării, câtă vreme regulamentele interzic orice semne vestimentare religioase și că asta e necesar pentru a evita «conflicte sociale» sau neplăcerea clienților.
Asta, scrie The Economist, pune cel mai bine în lumină anumite contradicții majore ale funcționării UE: „O lege concepută în primul rând pentru a ne asigura că televiziunile europene nu sunt inundate cu importuri americane e folosită pentru a bloca o lege a învățământului din Ungaria. În același timp, legile UE împotriva discriminării la locul de muncă nu oferă protecție femeilor musulmane concediate pentru baticul lor. În privința drepturile minorităților, UE poate fi un aliat sau un complice: le poate susține sau poate reproduce toate prejudecățile.”
„Presence of the Lord”
Chitaristul Eric Clapton (cel poreclit simplu: God) a anunțat că va refuza să se producă în localuri sau la evenimente unde spectatorii trebuie să aducă dovada vaccinării. Clapton spune, conform El Pais, că e vorba acolo de o formă de „discriminare”. Clapton, care se pare că face parte dintre anti-vaxxeri, a colaborat deja cu Van Morrison pentru piesa, cu versuri conspiraționiste anti-vaccin, Stand and Deliver, în care cântă: “Do you wanna be a free man / Or do you wanna be a slave?”
În Italia, under regulile vaccinării devin iarăși foarte stricte, La Repubblica precizează că anunțul lui Clapton a fost făcut pe contul Telegram al unui arhitect italian prieten cu Clapton, Robin Monotti, la rândul lui anti-vaxxer, care a postat același anunț și pe Twitter, unde contul este acum suspendat.
Parcă pentru a-i răspunde lui Clapton, același La Repubblica îl citează pe premierul Italiei, Mario Draghi, care spune: “Apelul de a refuza vaccinul este o invitație la moarte”.
E greu de imaginat ce ar spune Clapton (care e foarte religios) în fața faptului că până și Dalai Lama, care e un Bodhisattva reîncarnat, și-a făcut cuminte injecțiile în Dharamsala (cf. foto), calm în mijlocul atâtor neferi, din toate taberele, care descoperă cu ciudă soliditatea de nespart a neantului său comunicațional.
