Linkuri accesibilitate

În mai multe țări europene, noi restricții în cazul persoanelor nevaccinate anti-COVID


Doza „booster” a vaccinului anti Covid-19, mai precis a treia doză de vaccin făcută în termen de șase luni de la ultima doză ar trebui introdusă în certificatul verde european pentru ca documentul să fie valabil, a declarat premierului grec Kyriakos Mitsotakis. Între timp, în Italia, guvernul ia în considerare ca valabilitatea certificatelor COVID să fie limitată la nouă luni după ultima doză de vaccin anti Covid-19.

Mitsotakis a fost primul lider al UE care a propus emiterea unui certificat COVID în întreg blocul în 2020.

Un purtător de cuvânt al UE a declarat joi, 18 noiembrie că executivul european intenționează să modifice regulamentul UE privind certificatul COVID înainte ca acesta să expire pe 30 iunie 2022.

Între timp, Mitsotakis a anunțat noi măsuri stricte împotriva persoanelor nevaccinate și a exclus posibilitatea unui nou lockdown național.

De luni, 22 noiembrie, în Grecia, toți adulții nevaccinați nu vor avea voie să intre în zone închise precum cinematografe, teatre, muzee, săli de sport de luni, chiar dacă arată un test COVID negativ, a anunțat premierul grec.

Mai mult, din 13 decembrie, condiția necesară pentru intrarea în orice spațiu închis a persoanelor vaccinate, în vârstă de peste 60 de ani, va fi doza de supra-rapel (booster), făcută la șase luni după cea de a doua doză de vaccin anti Covid-19.

Aproape 575.000 de greci peste 60 de ani rămân nevaccinați și „știm că sunt cel mai puternic afectați de virus”, a mai spus Mitsotakis.

În Italia, de la 1 decembrie, a treia doză de vaccin anti Covid-19 va fi disponibilă pentru grupa de vârstă 40-60 de ani.

În Italia este deja obligatoriu să prezenți certificatul COVID dacă lucrezi în domeniul de stat sau dacă vrei să intri în restraurante, cafenele sau alte spații publicii închise.

Austria, de luni, 22 noiembrie, întră într-un lock down temporar iar de la 1 februrie 2022, vaccinarea anti Covid-19 va fi obligatorie pentru toată lumea. Austria impusese limitase deja drastic libertatea de circulație a celor nevaccinați în spațiile publice dar măsura nu a dus la scăderea dramatică a ratei de infectare sau numărului de decese legate de Covid.

Joi, guvernele ceh și slovac au aprobat noi restricții de coronavirus care vor intra în vigoare săptămâna viitoare și vor viza în mod special persoanele nevaccinate pe fondul unui val record al infecțiilor în ambele țări. Astfel începând cu 22 noiembrie, doar persoanele care sunt vaccinate sau s-au recuperat după boală în ultimele șase luni vor putea intra în restaurante, hoteluri și participa la evenimente culturale publice.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG