Linkuri accesibilitate

Să fie Omicron sfârșitul pandemiei?


La coadă, la testare Covid, Los Angeles, California, 4 ianuarie 2022.
La coadă, la testare Covid, Los Angeles, California, 4 ianuarie 2022.
Corespondența de la Washington
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:44 0:00
Link direct

Doctorul David Ho, un renumit virolog crede ca mutația Omicron poate pune capăt pandemiei COVID, după cum un foc se răspândește foarte rapid pentru ca în cele din urmă să se epuizeze și să se stingă de la sine.

Firește că metafora este discutabilă, dar un număr de experți sunt de părere că este posibil ca Omicron să infecteze și implicit să creeze o doză de imunitate unui număr atât de mare de persoane încât molipsirea să se reducă ulterior. Aceasta este varianta optimistă, dacă se poate spune așa.

Șeful consilierilor medicali ai președintelui Biden, Anthony Fauci spune că atenția trebuie să se deplaseze de la numărul de cazuri – în prezent în America de ordinul sutelor de mii pe zi – către gravitatea cazurilor, cuantificată în număr de spitalizări și decese.

În acest sens, deși numărul cazurilor a crescut astronomic, ceilalți doi indicatori nu au ținut din fericire pasul.

În America, circa 62% au primit două doze de vaccin anti-Covid, dar numai 30% au doza suplimentară, booster.

Acum, circa 73% dintre cazurile de Covid sunt Omicron. Deși numeroși cercetători sunt atrași de ideea opririi pandemiei, cei mai mulți cred că virusul ca atare nu o să dispară, fiind mult prea contagios. În cele din urmă, cred experții, virusul va slăbi, pe fondul continuării vaccinării și tratamentelor anti-virale precum și a imunității prin îmbolnăvire.

Deocamdată însă preocuparea în Statele Unite este sistemul medical ca atare pentru că chiar dacă Omicron este ceva mai blând, numărul mare de cazuri va mări cererile de spitalizare, punându-se problema dacă sistemul va rezista.

XS
SM
MD
LG