În stare de șoc în urma invadării Donbasului, europenii sunt nevoiți să se limiteze la sancțiuni „calibrate” (cum sună bilanțul făcut de Le Monde în această dimineață), în vreme ce Vladimir Putin a făcut cunoscut că recunoaște teritoriile secesioniste Donețk și Luhansk în limitele lor administrative de dinainte de conflict, altfel zis incluzând și largi porțiuni de teritoriu aflate acum în afara controlului separatiștilor.
Anunțul lui Putin, după ce parlamentul rus i-a oferit în mod formal dreptul de a desfășura trupe în străinătate, implică o continuă expansiune militară și echivalează cu decuparea teritorială a unei țări —Ucraina— care e membru vechi în ONU. De asemenea, asta dă peste cap întreaga arhitectură geopolitică a continentului european.
Sancțiunile „light” ale UE
Sancțiunile „light” ale UE, este cum definește, în Italia, La Repubblica, coregrafia și echilibristica diplomatică de care dă dovadă UE față de Rusia. „Aceste jalnice sancțiuni” este cum le numește și The Guardian, la Londra. Ba chiar, tot The Guardian se apleacă asupra efectelor negative pentru occidentali ale sancțiunilor.
Măsurile punitive sunt rezumate în detaliu de mai toată presa. Iată din Le Soir, principalul cotidian francofon din Bruxelles, „capitala Europei”: „UE a aprobat „în unanimitate” un „pachet de sancțiuni” împotriva Rusiei, care îi vizează în special parlamentarii ruși. Bruxelles-ul a propus, de asemenea, interzicerea accesului autorităților ruse pe piețele și serviciile financiare europene.
Tot așa, Uniunea Europeană este pe cale de a-și activa structurile de reacție rapidă la atacuri cibernetice, pentru a ajuta Ucraina să facă față atacurilor rusești.”
Toate acestea, în paralel cu sancțiunile suplimentare anunțate și de Joe Biden, detaliate de către Washington Post. Mulți experți citați atât de presa europeană, cât și de cea din SUA estimează însă că noile sancțiuni occidentale nu vor avea un efect imediat asupra regimului lui Putin.
Este ceea ce consideră, de pildă, The Times, la Londra: „Sancțiunile bancare nu vor lovi, probabil, foarte tare”.
Wall Street Journal constată astfel că „Moscova a căutat să-și diversifice portofoliul comercial pentru a fi mai puțin dependentă de UE pentru veniturile sale din export”. În vreme ce Uniunea Europeană „rămâne cel mai mare partener comercial al său până în prezent, Rusia a urmărit, de asemenea, să-și extindă legăturile cu Pekinul prin deschiderea unui important gazoduct către China în 2019”, amintește cotidianul financiar.
Le Soir, la rândul său, precizează și că Putin a promit aprobare și promisiunea unui sprijin politic din partea a două țări (la rândul lor regimuri paria): Siria și Venezuela.
Germania: fatala dependență de gazul rusesc
În Franța, Libération constată că, dintre toate țările UE, Germania este prinsă acum într-o cursă contra cronometru în legătură cu energia, deoarece e dependentă de gazul rusesc, însă consecințele pentru Franța vor fi mai puțin grave decât în cazul Germaniei. (Am detaliat aici în ce măsură țările UE sunt dependente de gazul rusesc.)
Aflăm din Libération că în cazul revenirii unui val de frig, Germania n-ar putea rezista decât o săptămână fără gaz rusesc. Rezervele actuale sunt suficiente doar pentru a trece iarna în condițiile prezente, fără ca termometrul să coboare. Rezervoarele germane sunt pline doar în proporție de 37% din capacitate, față de 90% în 2020, potrivit cifrelor federației europene Gas Infrastructure Europe.
Citat de Süddeutsche Zeitung, ministrul german al economiei, Robert Habeck (ecologist, Grüne), a spus ieri că nu doar că prețul energiei riscă să crească și mai mult, inclusiv pentru cetățeni, dar că gazul și electricitatea ar putea fi raționalizate. Asta — fără altă perspectivă, după ce guvernul a blocat — cel puțin temporar — intrarea în funcțiune a conductei de gaz din Rusia Nord Stream 2.
Le Monde, în numărul său datat de astăzi, a fost prima publicație care a anunțat cum cancelarul Olaf Scholz a decis suspendarea temporară procesului de certificare a proiectului Nord Stream 2. (Este vorba de conducta care ar trebui să aducă petrol din Rusia direct în Germania, ocolind țările baltice, Polonia și Ucraina și a cărei construire a costat 11 miliarde de dolari).
Ar fi fost mai bine ca gazoductul Nord Stream să nu fie construit niciodată...
Ba chiar, citat de agenția germană de știri DPA, ministrul economiei Robert Habeck spune în această dimineață că „ar fi fost mai bine ca gazoductul Nord Stream să nu fie construit niciodată”. (Construirea conductei a costat 11 miliarde de dolari!)
La München, același Süddeutsche Zeitung subliniază însă că Olaf Scholz continuă să refuze să aprobe livrări de arme către Ucraina, dar că s-a angajat să trimită militari suplimentari, în cadrul NATO, în Lituania.
„Macron, diplomatul contrariat”
În Franța, canalul de televiziune LCI (care depinde de principala companie TV franceză, TF1) a pus ieri seară întrebarea dacă nu cumva Macron a fost prea naiv atunci când, duminică, sunându-l pe Putin, a crezut că Putin ar fi de acord să se întâlnească cu Biden pentru a „discuta” Ucraina, anunțând apoi asta ca pe o victorie personală.
La Moscova, presa de opoziție este de altfel convinsă că Macron a căzut în capcana lui Putin, care ar fi căutat să-l umilească, chiar în vreme ce pregătea intervenția în Ucraina. „Putin și-a încălcat cuvântul dat lui Macron” este verdictul principalului ziar rus de opoziție, Novaia Gazeta.
În vremea aceasta, cum o constată în Spania El Pais, într-un reportaj pe linia frontului, lipsiți de apă și de electricitate, civilii din Donbas suferă.
Ziua apărătorilor Patriei… și a deportării cecenilor
În Rusia este astăzi sărbătoare oficială, sărbătoarea armatei, odinioară ziua Armatei Roșii, dar rebotezată: Ziua apărătorilor Patriei (День защитника Отечества).
Pe acest fundal, cotidianul Kremlinului, Rossiiskaia Gazeta, anunță stabilirea de „relații diplomatice” între Moscova și „republicile populare” din Donețk și Lugansk. „Ei își apără Patria” este titlul mare din Rossiiskaia Gazeta.
Presa (încă) de opoziție, precum Kommersant, completează însă tabloul cu alte detalii, precum acela că tinerii din Donbas sunt recrutați de autorități, asta după ce și Volodimir Zelenski a semnat la Kiev un decret de mobilizare a rezerviștilor.
În același timp, 23 februarie, sărbătoarea armatei ruse, mai este și ziua deportării în masă a cecenilor în al Doilea Război Mondial și, înainte de regimul lui Ramzan Kadîrov, era o zi de doliu național în Cecenia.
Am mai scris în detaliu despre Operațiunea Lintea, cum a fost numită vasta razie care, începând din 23 februarie 1944, s-a încheiat cu deportarea în totalitate a cecenilor în Kazahstan, de unde ei s-au întors, treptat, abia după moartea lui Stalin, în anii 1950. Parlamentul European a recunoscut deportarea în masă a cecenilor și a altor caucazieni drept genocid, printr-o rezoluție din 2004.
Bosnia: fragila moștenire a genocidului
Dar Ucraina nu este singurul front care preocupă UE. Le Monde atrage atenția în numărul de astăzi despre îngrijorătoarea situație din Bosnia.
Cei 27 sunt preocupați de manevrele secesioniste ale entității sârbe din Bosnia, conduse de eternul lider naționalist Milorad Dodik. De mai multe luni, acesta ține discursuri și formulează amenințări, dând de înțeles că se pregătește să părăsească armata, sistemul judiciar și cel fiscal din Bosnia, ca apoi să recreeze instituții paralele ale sârbilor bosniaci și, prin urmare, să ducă la anularea Acordurilor de la Dayton.
Încheiate în 1995, acestea au pus capăt războiului sângeros din fosta Iugoslavie, introducând un sistem complex de împărțire a puterii prin rotație. În decembrie, parlamentul Republicii Srpska din Bosnia a dat guvernului lui Dodik până pe 10 iunie pentru a defini modalitățile separării.
Washingtonul a reacționat la asta și a decretat, la începutul lunii ianuarie, sancțiuni împotriva lui Dodik, acuzat acasă și de corupție. Londra a făcut la fel. În schimb, trei țări din UE, Ungaria, Croația și Slovenia, s-au abținut de la sancțiuni împotriva liderilor sârbi din Bosnia, în vreme ce plănuiau diverse scenarii „secrete” pentru dizolvarea Bosniei. (Despre aceste planuri ascunse de modificare a frontierelor din Balcani — care deocamdată nu au reușit — ale liderilor regionali: maghiarul Viktor Orbán, slovenul Janez Janša și sârbul Aleksandar Vučić, am mai scris aici.)
De altfel, cum o constată la Sofia Trud, președintele Serbiei, Vučić, avertizează că, oricât de alarmist ar suna, criza din Ucraina riscă să se repercuteze în Balcani.
La Sarajevo, principalul cotidian al Bosniei, Oslobođenje, estimează că „știrile despre Rusia venite din UE riscă să-i dea dureri de cap lui Vučić / Serbia la răscruce - Ce va decide președintele sârb?”
Serbia este o țară candidată și, prin urmare, se așteaptă de la ea să respecte deciziile UE de politică externă și de securitate, remarcă Oslobođenje.
