Linkuri accesibilitate

Antony Blinken aduce la Chișinău un mesaj de sprijin pentru integritatea teritorială


Secretarul de stat american Antony Blinken sosind la Chișinău, 6 martie 2022.
Secretarul de stat american Antony Blinken sosind la Chișinău, 6 martie 2022.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, se află duminică în vizită la Chișinău în cadrul unui turneu european prin șase țări axat pe ceea ce Statele Unite numesc „războiul neprovocat și nejustificat pe care Federația Rusă îl poartă împotriva Ucrainei”.

Blinken se va întâlni cu președinta Maia Sandu la doar trei zile după ce aceasta a semnat o cerere de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană, spunând că războiul declanșat de Rusia în Ucraina, ale cărui bubuituri „se aud clar” de peste graniță, creează o „oportunitate” pe care Chișinăul trebuie să o folosească „prompt și hotărât”.

Cu excepția unei reacții imediate din partea președintelui României, Klaus Iohannis, care a salutat „cu căldură” ceea ce a numit „demersul istoric” al Maiei Sandu și a spus că România va „acorda tot sprijinul în acest sens”, nu au existat alte reacții publice clare din partea Uniunii Europene. Opoziția socialistă de la Chișinău a criticat decizia președintei și a cerut un referendum, în timp ce regiunea transnistreană a cerut din nou recunoașterea independenței.

Secretarul de stat american se întâlnește cu președinta Sandu, iar după întrevedere cei doi demnitari susțin o conferință de presă comună, potrivit unui comunicat al Președinției moldovene. Antony Blinken se mai întâlnește cu șefa guvernului, Natalia Gavrilița, și cu ministrul de Externe, Nicu Popescu.

Într-un comunicat înainte de vizită, Departamentul de Stat a spus că Blinken va lua în discuție cu autoritățile moldovene sprijinul american pentru R. Moldova „în vederea gestionării crizei refugiaților din Ucraina” și va „reitera sprijinul pentru democrația, suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova”.

De la începutul invaziei rusești în Ucraina, pe 24 februarie, zeci de mii de refugiați au intrat în R. Moldova. Potrivit datelor Ministerului de Interne, în 5 martie în R. Moldova se aflau peste 100.000 de refugiați din Ucraina și aproximativ tot atâția au tranzitat pe teritoriul moldovean în drum spre România.

Autoritățile moldovene au spus că vor oferi adăpost „tuturor oamenilor care au nevoie de el”, dar că țara are nevoie de sprijin internațional. De asemenea, președinta Sandu a promis un răspuns ferm din partea autorităților față de ceea ce consideră o campanie „organizată” pe rețelele de socializare de răspândire a unor mesaje de ură față de refugiați.

Secretarul de stat american vizitează R. Moldova după o escală în Polonia, o altă țară care primește masiv refugiați din Ucraina. Într-o postare pe Twitter la plecarea din Polonia, Blinken a mulțumit poporului polonez pentru „generozitate” în ajutarea ucrainenilor.

După vizita la Chișinău, Blinken mai merge în țările baltice.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG