La Bruxelles se deschide astăzi summitul de două zile (30-31 mai) al UE în legătură cu Ucraina și criza actuală, dar Londra nu participă, desigur, așa încât presa britanică este ocupată în continuare de lanțul de scandaluri în care e implicat premierul Boris Johnson.
Astfel, The Observer scrie iarăși că din ce în mai mulți Tory grandees se întorc împotriva lui Boris Johnson și ar vrea să-l vadă dispărut, mai ales după acest scandal al petrecerilor alcoolizate din timpul pandemiei, pentru care Johnson refuză să demisioneze.
Nici măcar noile revelații compromițătoare nu schimbă nimic, cum este ceea ce scrie foarte conservatorul The Times despre cum serviciile lui Johnson au încercat să suprime sau să mai îndulcească părți din “raportul Sue Gray” care îl pune personal în cauză.
Se adaugă la asta și criza economică, ba chiar și un efect neașteptat al sancțiunilor economice impuse Rusiei: cum mare parte din peștele oceanic consumat în Anglia este importat din Rusia, sancțiunile încep să afecteze prețul acelei mâncări atât de populare în cultura britanică: fish and chips, peștele pané cu cartofi prăjiți mâncat dintr-un cornet de ziar. The Daily Telegraph a calculat alarmist că o treime din restaurantele de fast food care servesc fish and chips ar putea închide dacă prețul peștelui (în special cod) și al uleiului de floarea soarelui (din care jumătate provine tradițional din Ucraina) continuă să crească. Marea Britanie importă circa 30% din acest pește din Rusia, care controlează 45% din piața mondială de pește de tip cod.
Fish and chips, ‘simbol totemic’ al ‘British way of life'
Andrew Bridgen, deputat conservator, spune în Daily Telegraph că sancțiunile împotriva Rusiei sunt „necesare”, dar atrage atenția că urmările vor fi grave pentru “fish and chips”, atât în ce privește prețurile, cât și supraviețuirea micilor restaurante.
„Fish and chips sunt un ‘simbol totemic’ al tradițiilor britanice, a spus el, dar acum totul va deveni mai scump și multe mici restaurante ar putea închide.”
Desigur, aceste noi scumpiri și penurii nu pot fi separate nici de efectele Brexitului. (Mai scrisesem aici, cu efect anticipativ, despre „Brexit is breakfast” și despre ruina iminentă a micului dejun britanic.)
În Italia, în acest timp, presa continuă să scrie despre intenția unuia din politicienii admiratori ai lui Putin, șeful opoziției de dreapta Matteo Salvini, de a merge la Moscova, în ciuda protestelor guvernului lui Mario Draghi, care se teme de efectul inevitabil negativ asupra imaginii țării. Ba chiar, cum o scrie La Repubblica, nemulțumirile sunt mari chiar în cadrul propriului partid al lui Salvini, La Lega, membri importanți ai partidului, care se tem de un “efect bumerang”, plângându-se că n-au fost informați de decizia șefului de a merge în vizită la Putin.
Un alt cotidian, La Stampa din Torino, afirmă chiar că absolut toată lumea în Lega lui Salvini se pronunță împotriva vizitei acestuia la Moscova.
Corriere della Sera îl citează și pe președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, care a anunțat că astăzi va vorbi telefonic și cu Putin și cu Zelenski, pentru a căuta o “soluție diplomatică”.
Cecenii nu mai vor să lupte în Ucraina pentru Putin
Tot The Daily Telegraph mai scrie despre această — poate la fel de previzibilă ca și ruina micului dejun britanic — schimbare în mentalități care este reticența crescândă a cecenilor de a merge să lupte în Ucraina.
Deși dictatorul local Ramzan Kadîrov este un aliat fidel al lui Putin, care dispune de propriile sale forțe armate considerate foarte fidele și bine antrenate, sosirea în Groznîi a primelor coșciuge cu ceceni morți în Ucraina face că multe familii încep acum să-și pună întrebarea ce caută fiii lor acolo.
În acest timp, El Mundo, în Spania, publică un reportaj despre evreii ucraineni din Dnipro care au format o unitate militară gata să se opună forțelor lui Putin.
Rămânând pe plan religios, Süddeutsche Zeitung, la München, scrie că patriarhul Kirill al Rusiei a făcut deja cunoscut că nu acceptă ruperea totală a bisericii ortodoxe ucrainene de cea rusă (despre una din cele mai importante figuri ale istoriei culturale a Ucrainei care a fost cărturarul moldovean Petru Moghilă am mai scris aici chiar în această dimineață, explicând cum în realitate influența culturală și administrativă a Kievului lui Moghilă a influențat profund ortodoxia rusă, iar nu invers).
Pe acest fundal, Le Monde are, în numărul cu data de astăzi, un reportaj din «Serbia, refugiul paradoxal al rușilor care fug» de Putin. Articolul descrie perplexitatea multor ruși, în special tineri, care sosesc în Belgrad, capitală europeană, oraș cosmopolit, ultimul oraș european care are legături aeriene directe cu Moscova, și unde, fugind de război, ei descoperă o atmosferă favorabilă lui Putin și o cultură care sprijină războiul din Ucraina!
Fascismul lui Putin și vinovăția colectivă rusă
Putin, pe care un fost agent KGB, Serghei Jirnov, care trăiește în Franța, îl descrie în Le Figaro ca “trăind într-o lume virtuală paralelă” și “capabil de tot ce e mai rău” poate chiar și de un... război nuclear.
În sfârșit, pentru a încheia cu o apreciere globală și competentă a semnificației războiului din Ucraina, principalul cotidian francofon din Bruxelles, Le Soir, а oferit în weekend cititorilor un spectaculos interviu cu laureata premiului Nobel de literatură Svetlana Aleksievici (premiu în 2015), interviu care atinge mai puțin chestiunile politice, cât cea a responsabilității colective a rușilor.
Svetlana Aleksievici, născută din mamă ucraineană și tată bielorus, lucrează acum la o carte despre războiul din Ucraina. Interviul este remarcabil nu doar prin tonul dur al scriitoarei față de tot ceea ce reprezintă Putin, ci prin felul în care ea atacă și demolează clișeele general împărtășite precum cel despre mărețul “suflet rus”: «Trebuie să ne întrebăm și să punem întrebarea întregii elite a Rusiei pentru ce cultura țării a devenit neputincioasă, de ce cultura nu ne poate ajuta în această situație tragică și cum se face că rușii nu mai au încredere în cultură, ci doar în televizor?»
Homo sovieticus
Scriitoarea menționează acele înfiorătoare conversații telefonice interceptate între soldați ruși și soțiile sau iubitele lor de acasă care îi încurajează să fure și să violeze și pune întrebarea:«cum a putut o propaganda atât de primitivă să câștige în așa puțin timp»?
Ea amintește și acele scene cumplite cu soldații ruși care se retrag peste graniță în Bielorusia și trimit acasă cu poșta sute de kilograme de mobilă și aparate furate în Ucraina… unde femeile și copiii lor le vor folosi. “Ca triburile primitive”, comentează trist scriitoarea. “Un tribut de război, un jaf al sufletului.”
Ea este însă departe de a da vina doar pe Putin pentru acest dezastru colectiv: «Fiecare rus are fărâma sa de vinovăție. Asta pentru că fiecare, chiar și în singurătate, are posibilitatea să-și pună întrebări în legătură cu natura acestui război, cu faptele comise în Ucraina, și să tragă niște concluzii. Ce este în joc aici este o vinovăție colectivă.»
Si mai spune ea: «Ficțiunea poporului rus oprimat și nefericit e prea facilă și nu explică nimic.»
