Linkuri accesibilitate

Economist rus: sancțiunile îi lovesc pe rușii de rând, fără să amenințe regimul Putin


Economist rus Andrei Movcian
Economist rus Andrei Movcian

Sancțiunile internaționale impuse de la lansarea invaziei în Ucraina afectează serios economia Rusiei, dar nu reprezintă un pericol pentru guvern, sau pentru viitorul politic al președintelui Vladimir Putin.

Economist rus: sancțiunile îi lovesc pe rușii de rând, fără să amenințe regimul Putin
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:30 0:00

Într-un interviu realizat de Serghei Medvedev pentru Radio Svoboda, cunoscutul economist rus Andrei Movcian spune că patru luni de război în Ucraina și valurile de sancțiuni occidentale au costat mult economia rusă. Efecte sunt resimțite mai ales de clasa de mijloc, dar nu amenință regimul.

Un motiv este că pierderile sunt în mare parte compensate de explozia prețurilor la petrol și gaze pe piețele internaționale – creșteri cauzate parțial de războiul din Ucraina.

„Regimurile petrocratice sunt în general stabile. Presiunea sancțiunilor schimbă rareori aceste regimuri”, spune Movcian, în inteviul acordat pe 7 iunie de la Londra. „Presiunea sancțiunilor consolidează aceste regimuri, le face mai stabile, mai autonome și mai reacţionare”, a spus el. „Războiul a devenit acum un instrument prin care prețurile la hidrocarburi pot fi menținute sus”, continuă Movcian. „Este evident că bugetul are de suferit, iar pe termen mediu, în următorii câțiva ani, economia rusă va avea probleme și mai mari decât în anii ’90”.

Andrei Movcian este economist și a condus două din cele mai bănci independente de investiții din Rusia în anii 1990 și 2000, după care și-a lansat propriul fond de investiții.

Este de așteptat ca anul acesta, economia Rusiei să scadă drastic, paralizată de valurile de sancțiuni internaționale, impuse de la lansarea invaziei în Ucraina pe 24 februarie. Banca Mondială se așteaptă la o scădere a producției de 11,2% în acest an, Banca Centrală a Rusiei vorbește despre 7,5%.

La nivelul produsului intern brut (PIB), Banca Finlandei prognozează o scădere cu 10% a PIB-ului Rusiei, în timp ce Institutul de Finanțe Internaționale cu sediul la Washington are o prognoză mai întunecată, prezicând o scădere de 15%. Ar fi cea mai dramatică scădere de la începutul anilor 1990, când Rusia se lupta cu tranziția de la economia de stat la piața liberă.

Andrei Movcian spune că „perdanții războiului sunt rușii obișnuiți, care niciodată nu au profitat prea mult din veniturile obținute de stat și marile companii, din exportul de hidrocarburi”. „Pentru elite, câștigurile din actualele tranzații rămân stabile, și asta este ce contează”, pentru că permite elitelor „să conducă, să-și satisfacă nevoile și să controleze puterea”.

Movcian se referă în primul rând la serviciile de securitate, cele de menținere a ordinii publice și la serviciile militare, care se bucură de o influență excesivă asupra politicilor guvernamentale. „Rusia intră acum într-o stare de stabilitate cum o cunoaștem din Iran, Venezuela, sau Coreea de Nord”, mai spune economistul rus.

Întrebat despre probabilitatea unei schimbări politice substanțiale ca urmare a sancțiunilor și a crizei economice pe care o provoacă, Movcian crede că șansele sunt minime.

„Sancțiunile au cu siguranță un efect economic, dar nu schimbă decisiv nici politica internă, nici pe cea externă și nici nu duc la o schimbare a puterii”, spune Andrei Movcian în interviul cu Radio Svoboda.

Este o schimbare de regim scopul sancțiunilor? Statele Unite și aliații săi occidentali au declarat în repetatate rânduri că sancțiunile sunt reacția la faptul că Rusia a încălcat toate principiile și legile care stau la abaza ordinii internaționale, așa cum a fost ea construită după al Doilea Război Mondial.

Scopul nu este o schimbare de regim la Kremlin, repeta recent și președintele american Joe Biden într-un comentariu pentru cotidianul NYT.

Și nimeni nu este atât de naiv, declara marți și fosta cancelară germană Angela Merkel, să creadă că regimul Putin ar putea fi influențat prin relații economice.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG