«Drowning Street» pune astăzi mare, în prima pagină, Libération, la Paris, făcând o aluzie glumeață la adresa mitică a premierului Marii Britanii de la nr. 10 Downing Street, la Londra.
«Bad hair day»
Miercuri seara, Johnson l-a dat afară pe cel important membru al guvernului său, unul din cei mai importanți sprijinitori și ideologi ai Brexitului, Michael Gove, asta după demisia, marți, la câteva minute unul după altul, a doi dintre cei mai importanți membri ai cabinetului: ministrul de finanțe Rishi Sunak și cel al sănătății Savid Javid.
Site-ul Politico descrie în detaliu derularea ultimelor evenimente: O delegație a miniștrilor de rang înalt ai lui Boris Johnson – inclusiv cel al finanțelor, pe care el l-a numit în urmă cu mai puțin de 48 de ore – îi cere premierului britanic să demisioneze.
Printre grupul care l-a vizitat miercuri seară pe Johnson la nr.10 D(r)owning Street se numără Nadhim Zahawi, numit marți în funcția de ministru de finanțe (Chancellor), după demisia teatrală a predecesorului său. Valul de demisii continuă, dovedindu-se extrem de dăunător și stârnind un val la fel de mare de întrebări cu privire la conducerea Partidului Conservator (Tory).
Secretarul galez Simon Hart, ministrul pentru Irlanda de Nord Brandon Lewis și cel al Transporturilor Grant Shapps – loiali lui Johnson – fac, de asemenea, parte din contingentul care vorbește cu Johnson la numărul 10 și îl îndeamnă să demisioneze.
Drowning by numbers
«Johnson se agață de putere în ciuda zecilor de demisii» titrează cotidianul de stânga (și de opoziție) The Guardian.
«Johnson continuă lupta după zile de haos», este cum o rezumă foarte conservatorul The Times.
La rândul său, Financial Times, cotidianul finanțelor, consideră că «Era lui Johnson s-a încheiat, pe măsură ce conservatorii se bulucesc spre ieșire.»
Peste ocean, The Washington Post amintește că vreme de mulți ani de zile superputerea (superpower) lui Johnson a fost lipsa lui de rușine (his lack of shame).
«Cum de am ajuns noi aici? », se întreabă, cu stupefacție, BBC. Chiar și The Daily Telegraph, ziarul pro-Brexit în care Johnson însuși a scris până în momentul în care a ajuns șeful guvernului, consideră că el ar trebui să demisioneze și constată, sub semnătura analistului politic Allister Heath, că de câteva luni încoace comportamentul lui Johnson este «cumplit, delirant și de neiertat».
Gesticulații nucleare în grădina Europei
Găsim o mare anchetă despre nuclearul militar în Europa în ultimul număr al marelui săptămânal francez de investigație Le Canard enchaîné (doar în ediția pe hârtie).
Le Canard, publicație centenară, este o instituție franceză unică, una din puținele publicații din lume care trăiesc exclusiv din vânzările la chioșc, pe hârtie, și din abonamente (site-ul lor conține doar îndemnul de a merge la chioșc), dar care, în același timp, e poate publicația cea mai citită din Franța, prin felul în care are acces la informații confidențiale și publică unele din cele mai documentate și mai temute anchete, în special în domeniul militar și al serviciilor secrete.
Astfel, în ultimul său număr Le Canard publică o foarte lucidă analiză peisajului nuclear european. Analiza pleacă de la intenția vădită a lui Putin de a plasa armament nuclear în Bielorusia lui Aleksandr Lukașenko (experții estimează că în enclava Kaliningrad, la Marea Baltică, Rusia are deja armament nuclear): la trei zile după intrarea tancurilor rusești în Ucraina, un referendum organizat de Lukașenko în Bielorusia anunța că 65% din „populația acestei șarmante dictaturi” ar fi de acord cu modificarea Constituției, astfel încât țara lor să devină o putere nucleară.
Putin a anunțat apoi că ar dori să furnizeze Bielorusiei rachete Iskander-M, «capabile să zvârle încărcături nucleare peste dușmanii Sfintei Rusii». La fel, ar putea fi modificate avioanele bieloruse de tip Suhoi-25 și Mig-29, pentru a le permite să poarte încărcături nucleare.
În față, Le Canard trece în revistă capacitățile nucleare ale SUA în Europa. Ele nu sunt neapărat un secret, anunțul lui Joe Biden de a instala noi sisteme de «arme tactice» în cinci țări europene membre în NATO (Belgia, Germania, Italia, Olanda și Turcia) fiind făcut public. Le Canard, pornind de la surse militare franceze, revelează însă detaliile tehnice: este vorba de 100 de bombe B61-12 (în versiune modernizată), susceptibile de a fi montate pe avioane de tip F-15, F016 și Tornado și care vor fi instalate pe șase baze SUA din Europa (în cazul Italiei fiind vorba de două baze militare SUA, iar câte una în celelalte țări menționate).
Scrie Le Canard: «Dozajul explozibililor în aceste minuni tehnologice este următorul: câte o forță de la 3 la 50 kilotone, în funcție de decizia strategică (un prim avertisment sau un război total).» Pentru comparație — bomba de la Hiroshima, în 1945, “cântărea” 15 kilotone.
Mai aflăm că, deși este vorba de cinci țări, guvernul german încă nu și-a dat acordul și reflectează și acum la urmări și condiții. Franța nu figurează în acest tablou: conform doctrinei “gaulliste”, Franța, putere nucleară ea însăși, nu adăpostește nici o bază a NATO.
Le Canard nu intră în detalii, însă am mai scris aici despre cum armele nucleare SUA sunt un permanent subiect de dispută în Germania. În privința Belgiei, țara care adăpostește cartierul general al NATO, prezența unor rachete nucleare americane „ne-desfășurate” (ogivele „desfășurate” sunt cele deja instalate pe rachete) era un secret al lui Polichinelle de mai multe decenii. Depozitul este cunoscut, el se află pe baza aeriană din localitatea flamandă Kleine Brogel, iar de altfel ministerul belgian al Apărării a obținut din parte companiei Google să estompeze imaginile aeriene ale bazei de la Kleine Brogel.
Ultima dată când a fost invocată posibilitatea ca teroriști să caute să organizeze un atac asupra bazei nucleare din Belgia a fost în 2003, când fostul fotbalist belgian-tunisian Nizar Trabelsi a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că pregătea un atac cu un camion de explozibili asupra bazei americane de la Kleine Brogel.
În octombrie 2013, după ce și-a executat complet sentința, Trabelsi a fost extrădat în Statele Unite, dar o vreme, de la sfârșitul lui 2007 la începutul anului 2008, a funcționat o alertă maximă în Bruxelles, când autoritățile interceptaseră indiciile unui complot islamist pentru a-l elibera pe Trabelsi din închisoare.
