Linkuri accesibilitate

„Revoltător!” dar pragmatic? Energia nucleară și gazul sunt clasificate „energii verzi” 


Fumul se ridică deasupra centralei nucleare de la Doel, Belgia
Fumul se ridică deasupra centralei nucleare de la Doel, Belgia
„Revoltător!” dar pragmatic? Energia nucleară și gazul sunt clasificate „energii verzi”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:20 0:00

„Revoltător”, a fost comentariul Fondului Mondial pentru Natură (WWF) pe Twitter, ca reacție la decizia Parlamentului European de accepta gazul și energia nucleară drept surse de energie „verde”, chiar dacă este pentru o perioadă de tranziție.

Decizia „riscă să canalizeze miliarde de euro în investiții în aceste surse de energie dăunătoare și departe de energiile regenerabile cu adevărat durabile, cum ar fi energia eoliană și solară”, se arată în comunicatul de presă al Fondului Mondial pentru Natură (WWF).

Greta Thunberg, tânăra activistă suedeză pentru mediu, care a lansat mișcarea „Fridays for Future” (Vineri pentru viitor), a deplâns din nou ipocrizia politicienilor, relatează DPA. „Ipocrizia este izbitoare, dar, din păcate, nu este surprinzătoare.”

Revolta organizațiilor pentru protecția mediului era de așteptat.

Problema energiei nucleare a divizat ecologiștii, experții în energie și guvernele de ani de zile, notează AP. Unii susțin că este o sursă importantă de energie, deoarece este produsă fără emisii și, prin urmare, „curată”, în timp ce alții atrag atenția la riscul ridicat al accidentelor nucleare dar mai ales la problema nerezolvată până astăzi a deșeurilor radioactive.

Gazul lichefiat, în mod clar un combustibil fosil, este și el criticat dur în grupurile pentru protejarea mediului.

Sunt însă și țări membre al Uniunii Europene care se opun includerii gazului și nuclearului ca „surse verzi” de energie, în primul rând Austria și Luxemburg, care au anunțat deja că vor acționat în justiție.

Ministra austriacă pentru mediu, Leonore Gewessler, a scris pe Twitter că Austria va depune o acțiune deja pregătită în anulare la Curtea Europeană de Justiție (CEJ), pentru că ideea de a cataloga gazul și energia nucleară drept „surse sustenabile” este „iresponsabilă”.

Este puțin probabil ca Austria și Luxemburg să găsească suficienți aliați în UE pentru a bloca decizia, deși Germania a reafirmat miercuri că nu „își susține poziția și consideră energia nucleară nesustenabilă”.

O serie de țări mari din UE, ca Franța, Polonia și Olanda, sprijină planul.

Franța operează în prezent peste 50 de reactoare nucleare și intenționează să se bazeze pe această tehnologie pentru a reduce emisiile de carbon.

Polonia, a cărei economie se bazează încă în mare parte pe cărbune, spune că gazul și energia nucleară o vor ajuta să facă o tranziție sustenabilă financiar spre o economie „verde”.

Ce a provocat agitația și ce este taxonomia UE?

Uniunea Europeană și-a propus să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050 şi să îndeplinească obiectivele pentru 2030 prevăzute în Acordul de la Paris pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

În acest scop a fost creat, și cu votul de miercuri din Parlamentul European, aproape finalizat un sistem de clasificare a surselor de energie, așa numita „taxonomie”. Aceasta oferă firmelor şi investitorilor un limbaj comun pentru identificarea activităţilor economice considerate durabile din punctul de vedere al mediului.

Regulamentul taxonomiei face parte din planul de acțiune al Comisiei privind finanțarea creșterii durabile și are ca scop stimularea investițiilor ecologice și prevenirea „greenwashing-ului”, a încercărilor de a simula numai alinierea la standardele de mediu, scrie românia.europaliberă.org.

În ultimă instanță însă este vorba de bani europeni și de încercarea de a asigura că aceștia finanțează investiții în energie regenerabilă și în activități și firme care sprijină trecerea spre o economie sustenabilă, și cât mai puțin de dăunătoare mediului, explică Reuters.

Includerea temporară și în condiții strict definite a gazului și energiei nucleare era o etapă importantă din întreaga taxonomie a UE.

Și cum remarca miercuri și organizația de lobby a industriașilor germani, BDI, face finanțabilă tranziția de la combustibilii fosili la energia curată.

„Gazul este tehnologia noastră de legătură către era regenerabilă”, a spus directorul adjunct al organizației, Holger Loesch, citat de AP.

Argumentul „Rusia”

Un argument împotriva includerii gazului în taxonomia europeană a fost că va stimula vânzările de gaze rusești, permițând-i să finanțeze invazia din Ucraina. Comisia Europeană a declarat însă că a primit o scrisoare de la guvernul ucrainean în care susține noua taxonomie.

Mairead McGuinness, comisarul responsabil cu serviciile financiare, stabilitatea financiară și uniunea piețelor de capital a citat din scrisoarea ministrului ucrainean al energiei, trimisă la începutul săptămânii: „Cred cu tărie că includerea gazului și a nuclearului în taxonomie este un element important al securității energetice în Europa, în special în vederea înlocuirii gazului rusesc”.

Unele din sancțiunile UE impuse Rusiei pentru invazia din Ucraina vizează direct exporturile de energie ale Moscovei. Țările membre au convenit un embargo pe aproape 90% din importurile de petrol rusesc până la sfârșitul anului. Din august intră în vigoare și embargoul pe importurile de cărbune din Rusia.

Dar UE nu a inclus încă gazul în pachetele de sancțiuni, de teama să nu dăuneze grav economiei europene. Înainte de războiul, Rusia acoperea 25% din necesarul de petrol al Uniunii Europene și 40% din consumul de gaz.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG