Infernul este să mergi cu mașina în Franța: The Daily Telegraph are ca de obicei cuvinte grele, la limita ocării, pentru felul în care autoritățile vamale franceze îi tratează pe cetățenii britanici obligați să aștepte cu orele (cei cu autovehicule personale până la 20 de ore) să poată traversa Canalul Mânecii cu trenul sau cu ferryboat-ul.
Liz Truss, șefa diplomației britanice și candidată pentru succesiunea lui Boris Johnson, a spus că situația haotică din portul Dover este din vina francezilor, atunci când a fost întrebată dacă totuși haosul din transport n-ar trebui pus pe seama urmărilor Brexitului.
Cât de grele sunt pierderile rusești în Ucraina?
Este întrebarea pe care și-o pune Washington Post. Războiul din Ucraina intră în a șasea lună. Există oare vreo modalitate de a evalua perspectivele probabile pentru restul anului?
Cum o amintește și The Economist, Rusia și Ucraina au ajuns la o aparentă înțelegere, în ultimele zile, pentru a permite exportul de cereale din Ucraina, un semn deocamdată încurajator, cel puțin în aparență. Dar la câteva ore după aceea, rachetele rusești au lovit Odesa, ceea ce l-a determinat pe Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, să acuze Rusia de „barbarie”.
La Londra, The Guardian estimează că faptul că Putin își încalcă astfel cuvântul și semnătura arată că el e «disperat». Ar putea fi în continuare în interesul Rusiei să pară că permite hranei să curgă, chiar dacă în practică nu o face. La urma urmei, ministrul său de externe Serghei Lavrov a început o vizită în Africa pe 24 iulie. Acea călătorie va decurge mai bine dacă Rusia nu este învinuită pentru prețurile uriașe la alimente, despre care scrie iarăși The Economist. Cu toate acestea, orice fel de înțelegere ar trebui salutată, împreună cu eforturile Turciei de a juca rolul de intermediar care caută pacea.
Există dovezi că Rusia se pregătește pentru un război foarte lung. Un război cumplit, de uzură, s-ar putea prelungi până la iarnă, sau chiar mai departe. Este greu de evaluat câte victime – atât morți, cât și răniți – au fost deja provocate soldaților și civililor în acest conflict. Din nou, The Economist scrie despre asta.
Fără îndoială, decesele trebuie numărate cu zecile de mii. Numai Rusia are probabil 15.000 de soldați uciși. Numărul răniților, mulți dintre ei schilodiți pe viață, este probabil mult mai mare. Vladimir Putin a declanșat singur acest război neprovocat, încă din februarie, fără a explica poporului rus scopul monstruoasei aventuri. Într-adevăr, el încă pretinde că aceasta este o „operație militară specială”, iar nu un autentic război. Putin este vinovat pentru ruina și suferința pe scară largă din Ucraina și Rusia, dar nu poate încă să explice ceea ce încearcă să obțină.
De parcă aceasta n-ar fi deja o perspectivă foarte sumbră, săptămâna aceasta va aduce probabil mai multe motive economice de îngrijorare.
The Economist a publicat cea mai recentă evaluare a situației economiei mondiale, punând întrebarea dacă într-adevăr nu cumva recesiunea se profilează peste tot. O altă întrebare este dacă America va intra oficial în recesiune. Jurnaliştii definesc asta adesea ca fiind o creştere negativă vreme de două trimestre consecutive. Pe această bază, America se va îndrepta probabil spre recesiune atunci când noile cifre ale PIB-ului vor fi publicate mai târziu, în cursul săptămânii. Cu toate acestea, există și alte modalități de a decide dacă o recesiune este în curs, de exemplu, analizând veniturile individuale și rata șomajului. Din aceste puncte de vedere, economia Americii pare mai rozalie decât cea de pe restul planetei.
«Inima întunericului»
Cum a tot fost anunțat în presă, Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, va petrece cinci zile în Africa săptămâna aceasta, strângând sprijin diplomatic (foarte important, de exemplu, în cadrul Adunării Generale a ONU) și pregătindu-se pentru un summit mai târziu în cursul anului, la Addis Abeba, în Etiopia. Avionul său ar putea să-și încrucișeze emanațiile cu cel al președintelui Franței, Emmanuel Macron, care vizitează el însuși trei țări africane.
Turneu în numele unei anume realpolitik, cum o rezumă, la Paris, Libération în numărul său din această dimineață: Macron va acorda la rândul său cea mai mare atenție chestiunilor legate de terorism și migrație, însă e limpede că asistăm la o luptă franco-rusă pentru păstrarea sau lărgirea influenței fiecăreia pe continentul african.
Un turneu plin de riscuri, constată și Le Monde, prin Cameroun, Bénin și Guinea-Bissau, într-un moment în care influența franceză este mai contestată ca oricând în Africa. L’Humanité, cotidianul partidului comunist francez, scrie că Macron speră doar că în patru zile de turneu african va face să-i fie uitat eșecul politicii de intervenție militară împotriva islamiștilor din Sahel și să se prezinte în stavilă împotriva influenței rusești crescânde.
„Cucurigu, vine Macron!”, ironizează săptămânalul Jeune Afrique, făcându-se ecoul presei din Cameroun. Cotidianul conservator francez Le Figaro estimează însă, într-un editorial, că «Franța este singura putere care dorește cu sinceritate reușită dezvoltării continentului african».
Va părăsi oare Italia frontul anti-Putin?
În acest timp, “prin saloanele aurite ale Kremlinului s-a auzit în mod sigur pocnetul dopurile de șampanie, scrie La Vanguardia după demisia premierului italian Mario Draghi, pe 21 iulie. “Tocmai s-a deschis și s-a lărgit o fisură în sudul Europei. Asta ar putea sfârși prin a rupe coeziunea UE în fața războiului din Ucraina.”
Și ziarul din Barcelona continuă: „La cinci luni de la începutul invaziei ruse, aceasta este cu siguranță cea mai mare victorie strategică a lui Vladimir Putin. […] O țară cheie din sudul Europei, Italia, se vede sfâșiată politic într-un moment în care ar trebui să se pregătească pentru o iarnă foarte grea.”
Odată cu Draghi, a dispărut „garantul loialității Italiei față de Pactul Nord-Atlantic — NATO — și față de UE”, subliniază cotidianul spaniol. La sfârșitul lunii septembrie, țara va vota pentru un nou parlament, într-un context de mare incertitudine, cu riscul unei „tăieri iminente a aprovizionării cu gaze”. Iar tabăra favorită, potrivit sondajelor, se arată a fi extrema dreaptă și cele două mari formațiuni ale sale: Fratelli d’Italia ai lui Giorgia Meloni și Lega lui Matteo Salvini. Pe lângă ei, ca aliat minor, “mumia lui Silvio Berlusconi”.
În Italia, La Repubblica numește alianța acestuia cu extrema dreaptă «pactul scelerat». Cuvintele de indignare nu par însă capabile să oprească prăbușirea inexorabilă a unei țări care era până acum solid ancorată în frontul occidental împotriva lui Putin.
