Guvernul de centru-stânga al Suediei a demisionat ieri seara, după ce o coaliție încă informală și amorfă de partide de dreapta și extrema dreaptă a învins în alegerile generale, o victorie ce pare că va da peste cap politica suedeză și reputația țării ca sanctuar pentru idealurile progresiste și pluraliste.
„Thrillerul electoral”, cum îl numește Verdens Gang, cotidian din vecina Norvegia, s-a încheiat, așadar. Și „așteptarea chinuitoare s-a transformat într-o dezamăgire pentru social-democrații din Suedia”, adaugă El Pais, în Spania. Alegerile legislative de duminică - cu rezultat atât de strâns încât a durat trei zile pentru a număra toate buletinele de vot - au oferit 176 de locuri blocului de dreapta și 173 celui de centru-stânga. „Este o majoritate mică, dar este o majoritate”, a recunoscut Magdalena Andersson, premierul suedez și șefa social-democraților, când și-a anunțat demisia în noaptea trecută.
Victoria pentru dreapta a venit grație sprijinului Democraților din Suedia, un marginal partid anti-imigranți, dar care pare că va deveni acum al doilea ca mărime din parlament și cea mai puternică voce din partea dreptei.
Fascia ante portas: Italia la un secol după marșul asupra Romei al lui Mussolini
Un tsunami politic similar pare însă a se pregăti și în Italia. Le Monde deschide numărul de astăzi cu o analiză a situației pre-electorale din Italia, unde partidul favorit rămâne gruparea neofascistă Fratelli d’Italia, în perspectiva alegerilor generale din 25 septembrie.
Tot în Franța, săptămânalul politico-satiric Le Canard enchaîné îi face (doar în ediția pe hârtie) un portret cu vitriol Georgiei Meloni, șefa neofasciștilor din Fratelli d’Italia. Totuși, ziarul recunoaște că de când întreaga presă o prezintă pe Giorgia Meloni ca posibilă șefă a unui ipotetic viitor guvern de dreapta și extrema dreaptă, ea și-a mai edulcorat imaginea, pentru a liniști alegătorii încă nehotărâți.
Ideea articolului este însă că dacă Giorgia Meloni va conduce viitorul guvern, ea se va potoli, odată ajunsă la putere, sub presiunea tehnocraților de la Bruxelles, a celorlalte capitale și a Băncii Centrale Europene (BCE).
Asta nu o împiedică însă pe această femeie arătoasă, pe care Silvio Berlusconi a vrut s-o pună odinioară în fruntea Ministerului Tineretului, să tune în permanență împotriva «lobby-ului LGBT» din Italia, din Europa și din lume.
In același timp, Le Canard enchaîné dă un exemplu clar de reorientare oportunistă a șefei extremei drepte italiene: în momentul anexării Crimeei de către Rusia lui Putin, Giorgia Meloni s-a declarat cu totul împotriva sancțiunilor impuse Moscovei; acum, iată însă că ea a devenit radical atlantistă, sprijinind deodată și pe față Ucraina. Era însă de așteptat ca ea să caute să facă pe plac Europei: Italia beneficiază de cel mai important plan de redresare economică din UE, plan finanțat de ceilalți: 191 miliarde de euro.
Cât despre simpatia pentru Putin și Rusia, Washington Post tocmai a revelat că, potrivit unor documente SUA desecretizate, Rusia a direcționat cel puțin 300 de milioane de dolari către partidele politice și politicienii din peste două duzini de țări, din 2014 încoace, în încercarea de a influența tendințele politice dincolo de granițele sale, potrivit unei analize ale serviciilor de informații SUA.
Discursul despre starea națiunii UE
Părea că avem o pană de curent la toate etajele în UE, dar iată că discursul de ieri al președintei Comisiei de la Bruxelles, Ursula von der Leyen, în fața Parlamentului European, a reinjectat o doză masivă de credibilitate în politica europeană comună.
Pe lângă un răspuns coerent adus șantajului european cu oprirea livrărilor de gaze și petrol, șefa executivului european a mai propus, în aplauzele eurodeputaților, și plafonarea “superprofiturilor” marilor companii.
Drumul Mătăsii duce la Moscova
«China nu se mai preface că e neutră», scrie Libération la Paris, care constată că afirmându-și sprijinul clar pentru „riposta” Rusiei în Ucraina, regimul chinez confirmă acum o tendință anti-occidentală foarte vizibilă în ultima vreme și contrazice discursurile oficiale ale Pekinului.
Și când te gândești că șeful diplomației europene, Josep Borrell, pleda, în luna martie, ca regimul chinez să se poziționeze ca „mediator” în conflictul ruso-ucrainean. El a mers până acolo încât a declarat „că nu există nici o alternativă posibilă”. Pe lângă ignorarea politicii tradiționale de non-intervenție a Pekinului din 1949 încoace, costată Libération, această idee fantezistă europeană tocmai a fost contrazisă de ultimele declarații ale celui de-al treilea cel mai înalt oficial chinez: „Statele Unite și NATO au amenințat Rusia în poarta ei, forțând-o să riposteze. Este firesc ca Rusia să reacționeze pentru a-și proteja interesele naționale fundamentale. China înțelege pe deplin Rusia și va ajuta Rusia în toate felurile”, a declarat președintele Comitetului Permanent al Congresului Național al Poporului Chinez, Li Zhanshu.
Dar în China nu toată lumea e mulțumită de această nouă evoluție efectuată pe față. După ce respectivul număr trei al puterii chineze s-a întâlnit cu Vladimir Putin și cu președintele Dumei, cele două țări au publicat fiecare de partea lor un comunicat de presă. Comparând cele două declarații, ziarul din Hong Kong Mingpao suspectează Moscova că ar căuta „să compromită Pekinul, trăgându-l în aceeași baltă în care se scaldă”.
