Linkuri accesibilitate

Expert: UE trebuie să sprijine energetic Moldova, ca ea să nu mai fie șantajată de Rusia


Clădirea parlamentului de la Chișinău, iluminată în culorile drapelului Uniunii Europene
Clădirea parlamentului de la Chișinău, iluminată în culorile drapelului Uniunii Europene

În SUA au avut loc alegeri parțiale pentru Congres. Scrutinul nu a adus marea victorie a republicanilor, prevăzută de sondaje, dar le-a dat cel puțin controlul asupra Camerei Reprezentanților. O reașezare a forțelor care ar putea influența și sprijinul masiv acordat până acum de SUA Ucrainei.

Judy Dempsey, jurnalistă, Carnegie Europe
Judy Dempsey, jurnalistă, Carnegie Europe

Încă înainte de alegerile parțiale pentru Congres, desfășurate pe 8 noiembrie, în America se făcea deja resimțită o anumită „oboseală” cu privire la sprijinul masiv, în arme și financiar, acordat Ucrainei de la începutul invaziei neprovocate a Rusiei, la începutul lunii februarie, remarcă Judy Dempsey, expertă la fundația Carnegie Europe și redactoare șefă a publicației „Strategia europeană”.

„Politica Departamentului de Stat nu se va schimba (...) dar încă înainte de alegeri apăruseră relatări, bazate pe scurgeri de informații de la Casa Albă și Departamentul de Stat, că poate totuși există șansa unor negocieri de pace cu Rusia. Adevărul este că a apărut un sentiment de oboseală în Statele Unite, în Partidul Republican este o anumită nemulțumire că atâția bani se duc pe ajutoare și arme pentru Ucraina, în timp ce economia nu merge foarte bine, așa că au apărut crăpături în consensul [politic] care exista până acum cu privire la sprijinul pentru Ucraina”, spune Dempsey în interviul cu Europa Liberă.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:00 0:00

Până acum, potrivit Institutului pentru Economie Mondială de la Kiel, din Germania, Statele Unite au promis și în mare parte livrat Ucrainei ajutoare militare, financiare și umanitare în valoarea de peste 52 de miliarde de euro.

Uniunea Europeană, pe de altă parte, a susținut Ucraina cu puțin peste 29 de miliarde de euro. Se adaugă faptul că ajutoarele europene au și tendința de a ajunge mult mai greu în Ucraina, remarcă Institutul de la Kiel.

„Atât administrația americană, cât și guvernele europene încep să se întrebe dacă războiul din Ucraina se prelungește, intrând într-un fel de blocaj, pentru cât timp se va prelungi și cum va influența asta disponibilitatea publicului de a continua să sprijine cauza Ucrainei”, remarcă Judy Dempsey.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:05 0:00

Când vine vorba de Uniunea Europeană, situația este foarte diferită de la stat la stat. „Contează însă mult și experiența din trecut, țările baltice, Republica Cehă, Slovacia par decise” să continue sprijinul pentru Ucraina, „au și o altă relație istorică cu Rusia”, apreciază Dempsey.

Situația este diferită în așa-numita „veche Europă”, care nu se simte atât de legată de soarta Ucrainei. Aici însă, Germania este poate excepția, din cauza moștenirii celui de la Doilea Război Mondial.

Între incertitudinile din America și o Uniune Europeană atât de fragmentată, care este poziția unor țări mici est-europene, ca R. Moldova? Are ambiții europene, vara aceasta a și primit statutul de țară candidată la intrarea în Uniunea Europeană, dar are un conflict înghețat în Transnistria și s-ar putea trezi cu altul în Ucraina, dacă negocierile de pace despre care se tot speculează, ar avea loc?

Judy Dempsey observă două lucruri: pe de o parte, conflictul înghețat din regiunea transnistreană nu mai este „așa de înghețat”, iar pe de altă parte, Chișinăul își extinde continuu relațiile politice, economice, culturale cu Uniunea Europeană. Rămâne însă „arma energetică”, pe care Rusia o folosește și o mai poate folosi oricând.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:13 0:00

„Indiferent de ce se întâmplă în Transnistria, dacă acest conflict este rezolvat sau nu, Rusia poate oricând apela la arma energetică. Ceea ce face deja. În al doilea rând, mai este și un oligarh pro-rus în Moldova (...) care ar putea ațâța sentimente anti -UE și pro-ruse, ceea ce înseamnă și sentimente anti-ucrainene”, remarcă Dempsey.

În aceste condiții, rolul Uniunii Europene devine crucial, la fel sprijinul pe care îl acordă Moldovei: nu numai să ajute cu refugiații de exemplu, dar mai ales să ajute țara cu energie, pentru ca „să treacă această iarnă cu bine”.

„Moldovenii nu mai trebuie să poată fi șantajați cu energia, așa cum a făcut Rusia până acum de atâtea ori”, spune Judy Dempsey.

Dacă Ucraina și Rusia negociază un acord de pace, nu se poate ca R. Moldova să se trezească între două conflicte mai mult sau mai puțin înghețate, cel din regiunea transnistreană și unul nou în Ucraina?

În primul rând, reamintește Dempsey, negocierile țin în acest moment numai de domeniul speculației. Pe de altă parte, este adevărat că președintele ucrainean Volodomir Zelenski va trebui să analizeze la un moment dat situația cu „harta în față”.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:56 0:00

„Zelenski a mers în acest război cu promisiunea de a elibera toate regiunile ocupate. Fără nici o concesie. Dar la modul practic, va trebui să se uite pe hartă, să analizeze dacă este fezabil, să se gândească ce este acceptabil pentru ucraineni”. Judy Dempsey este însă convinsă că nici președintele Zelenski, nici sprijinitorii săi nu vor permite un lucru, și anume ca Occidentul să forțeze Ucraina să negocieze cu Rusia dintr-o poziție de „inferioritate”.

Luni seară, înainte de alegerile parțiale pentru Congresul american, președintele ucrainean a lăsat să se înțeleagă că ar exista posibilitatea unor tratative de pace cu Rusia, o modificare a poziției sale anterioare de a refuza categoric să discute cu actualul lider de la Kremlin, Vladimir Putin.

Zelenski a cerut comunității internaționale să „forțeze Rusia să accepte tratative de pace adevărate”, relatează AP și și-a repetat condițiile pentru un dialog: retrocedarea tuturor teritoriilor ucrainene ocupate, compensații pentru distrugerile cauzate de război și pedepsirea crimelor de război.

Tot marți, Mihailo Podoleak, unul din principalii consilieri ai președintelui ucrainean declara pentru Radio Svoboda că Statele Unite tratează Ucraina ca pe un partener egal și nu există nicio constrângere [să negocieze cu Rusia]. El a susținut că în acest moment Ucraina câștigă pe câmpul de bătălie, așa că ar fi o „prostie” să se așeze acum la masa negocierilor.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG