Legislatorii iranieni au propus o nouă strategie pentru a-i pedepsi și mai dur pe protestatarii despre care spun că ar coopera cu țări străine „ostile”.
Corespondenții postului de radio Farda de la RFE/RL relatează că potrivit planului, orice contact cu orice instituție și/sau organizație media occidentale, inclusiv pe rețelele sociale, va fi considerat un act de cooperare și incriminat drept „act de corupție pe pământ”. Este o categorie penală deseori folosită pentru a pedepsi cazuri de spionaj sau presupuse tentative de răsturnare a regimului religios, și care poate aduce până la pedeapsa capitală.
Moartea tinerei Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, pe 16 septembrie, în timp ce se afla în custodia poliției de moravuri pentru că nu purtase hijab-ul corespunzător, a provocat un val de proteste în tot Iranul. Mii de oameni au ieșit în stradă că ceară mai multe libertăți și drepturi pentru femei. Valul de proteste reprezintă cel mai grav act de contestare a actualului regim islamic, de la instaurarea sa la putere, după revoluția din 1979.
Pe fundalul acestor proteste fără precedent, în ultimele luni legiuitorii iranieni au înăsprit repetat pedepsele, încercând să suprime manifestațiile. Totodată, acuză Occidentul că ar fi direct implicat în stimularea tulburărilor, deși nu au prezentat nici o dovadă în acest sens.
Luna trecută, 227 de deputați dintr-un total de 290, au cerut Ministerului Justiție să aprobe condamnarea la moarte a unora din protestatari.
Au propus totodată exmatricularea studenților care au participat la proteste, studenții și femeile reprezentând grosul demonstranților anti-guvernamentali.
Ei au propus, de asemenea, ca studenților care au participat la proteste să li se interzică orice ieșire în străinătate timp de zece ani.
Studenții și femeile reprezintă grupul cel mai mare și puternic al protestelor anti-guvernamentale.
Câteva mii de persoane au fost deja arestate, inclusiv mulți protestatari, jurnaliști, avocați, activiști pentru drepturile omului si apărători ai libertății de expresie pe internet.
Agenția alternativă de știri HRANA a informat că până la 23 noiembrie, cel puțin 445 de protestatari au fost uciși în timpul ciocnirilor cu forțele de ordine, inclusiv 61 de minori.