Linkuri accesibilitate

Rusia lansează atacuri cu rachete pe teritoriul Ucrainei. Kievul avertizează asupra unei posibile noi ofensive a Moscovei


Soldați ucraineni trag focuri de artilerie asupra pozițiilor rusești de lângă Bakhmut, în regiunea Donețk, la 15 decembrie.
Soldați ucraineni trag focuri de artilerie asupra pozițiilor rusești de lângă Bakhmut, în regiunea Donețk, la 15 decembrie.

Un nou val de rachete rusești a lovit Ucraina. Kievul susține că Moscova ar putea lansa o nouă ofensivă, iar Kremlinul a avertizat Washingtonul să nu trimită Ucrainei arme mai sofisticate.  

Autoritățile ucrainene spun că, pe 16 decembrie, au avut loc explozii în cel puțin trei orașe. Rusia, susțin ele, a lansat un atac major cu rachete „asupra instalațiilor energetice și a infrastructurii.”

Autoritățile locale au declarat pe rețelele de socializare că au avut loc explozii în capitala țării, Kiev, în sudul orașului Krivoi Rog din regiunea Dnipropetrovsk și în orașul Harkov din nord-est. Alarmele antiaeriene au fost declanșate în întreaga țară, avertizând asupra unui nou val de atacuri rusești.

Primarul din Harkov, Ihor Terehov, a declarat pe Telegram că orașul a rămas fără electricitate după ce autoritățile au afirmat că trei rachete au lovit infrastructura urbană esențială.

Întreruperi de energie electrică au fost raportate și în regiunea Sumi din est. Autoritățile de la Kiev spun că „apărarea aeriană funcționează în regiune”.

Atacurile vizând infrastructura energetică fac parte dintr-o nouă strategie rusă de a încerca să-i facă pe ucraineni să cedeze ca urmare a vicisitudinilor iernii, după ce armata rusă a înregistrat în ultimele luni înfrângeri majore pe câmpul de luptă.

Armata ucraineană a afirmat că armata rusă este concentrată în principal pe orașele estice Bahmut și Avdiivka, dar că încearcă, de asemenea, să obțină un punct de sprijin mai puternic în regiunea sudică Zaporojie.

Rachetele Patriot stârnesc iritare la Moscova

Noile atacuri cu rachete au fost lansate în timp ce Moscova avertiza Washingtonul să nu livreze sisteme sofisticate de apărare aeriană Ucrainei, spunând că aceste sisteme ar fi o „țintă legitimă” pentru armata rusă, o amenințare care a fost respinsă rapid de Statele Unite.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat pe 15 decembrie că, dacă informațiile referitoare la planurile SUA de a furniza Kievului sistemul de rachete sol-aer Patriot se dovedesc a fi adevărate, aceasta ar deveni „o altă acțiune provocatoare a SUA” și ar extinde implicarea sa în ostilități, „antrenând posibile consecințe”.

Întrebat ce crede despre avertismentul rusesc, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, a declarat că Statele Unite „nu vor permite ca opiniile Rusiei să dicteze asistența de securitate pe care o oferim Ucrainei”. Comentariile oficialului american au fost făcute în contextul în care armata americană a anunțat că va extinde instruirea personalului militar ucrainean în Germania. Începând din ianuarie, vor fi instruiți 500 de soldați pe lună, pe lângă cei peste 15.000 de ucraineni instruiți de Statele Unite și aliații săi începând din aprilie.

Se pregătește o nouă ofensivă de iarnă?

Între timp, înalți oficiali ucraineni din domeniul apărării anticipează o nouă ofensivă a Rusiei la începutul anului viitor, operațiune care ar putea include o a doua încercare de a cuceri capitala Kiev.

Noua ofensivă ar putea avea loc chiar în ianuarie, au afirmat generalii Valeri Zalujni și Oleksandr Sirski, citați de revista The Economist pe 15 decembrie.

„Rușii pregătesc aproximativ 200.000 de noi recruți. Nu mă îndoiesc că vor încerca din nou să atace Kievul", a declarat Zalujni.

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksi Reznikov, a afirmat, de asemenea, într-un interviu publicat de cotidianul britanic The Guardian pe 15 decembrie, că există tot mai multe semne că Rusia a planificat o nouă ofensivă amplă. „A doua parte a mobilizării, aproximativ 150.000 de oameni... trebuie să facă minim trei luni de pregătire, ceea ce presupune că vor putea lansa următorul val al ofensivei probabil în februarie, ca anul trecut. Acesta este planul lor", a declarat Reznikov pentru The Guardian.

Un alt motiv de îngrijorare este că Rusia continuă să își consolideze prezența militară în Belarus, a declarat un oficial militar ucrainean de rang înalt.

Unitățile rusești „sunt în curs de pregătire și coordonare a luptei” în Belarus, Kremlinul folosind ofițerii și terenurile de antrenament din Belarus pentru a îmbunătăți capacitatea de luptă a unităților existente, precum și pentru a pregăti unități nou create, potrivit lui Oleksi Hromov, adjunctul șefului Direcției Operațiuni Principale a Statului Major General

În cadrul unei conferințe de presă din 15 decembrie, Hromov a afirmat că probabilitatea unei ofensive rusești din Belarus „rămâne scăzută”, dar a subliniat că, după monitorizarea atentă a situației pe teren, mai ales după ce Minskul a anunțat că va face o revistă de front pentru verificare a gradului de pregătire de luptă, s-a constatat că transferul de arme rusești către Belarus este în curs de desfășurare, inclusiv trei avioane purtătoare de rachete hipersonice, un set de tancuri și un avion de detectare radar cu rază lungă de acțiune.

Pe de altă parte, șeful instalat de ruși la Donețk, Aleksei Kulemzin, a declarat la 15 decembrie că zona centrală a orașului a fost lovită de ceea ce el a descris ca fiind cel mai amplu atac de când zona a ajuns sub controlul separatiștilor susținuți de Rusia în 2014. Kulemzin a spus că presupusul atac cu rachete ucrainene a lovit clădiri rezidențiale, un spital și un campus universitar.

XS
SM
MD
LG