Anul 2022 a făcut ca UE și NATO să-și regăsească rațiunea de a fi
Comentatorul politic Rikard Jozwiak, care se ocupă de douăzeci de ani de probleme politice și de securitate europene, a făcut o analiză a anului 2022. El consideră că punctul central și vital al acestei perioade este invazia rusă din Ucraina. În multe privințe, spune comentatorul RFE/RL, războiul a reînnoit rațiunea de a fi a Uniunii Europene și NATO, după mai mulți ani dificili.
Brexitul, președinția haotică a lui Donald Trump, președintele francez Emmanuel Macron care spunea că NATO este „în moarte cerebrală", Turcia devenind un aliat și un partener din ce în ce mai incomod, lansarea lentă și haotică a vaccinării COVID-19 de către UE - au existat o mulțime de întrebări și incertitudini în jurul ambelor instituții la începutul anului 2022.
Acum însă, la sfârșitul anului, se poate observa că atât UE, cât și NATO au ieșit mai puternice. Într-o decizie cu adevărat istorică, atât Finlanda, cât și Suedia au decis să adere la NATO. Și, printr-o decizie la fel de simbolică, UE a acceptat ca Georgia, Moldova și Ucraina să adere și chiar a acordat ultimelor două țări statutul oficial de candidate la UE.
În Balcanii de Vest, lucrurile au început, de asemenea, să se miște. Bosnia și Herțegovina a primit același statut de candidat la UE ca și Ucraina și Moldova, Albania și Macedonia de Nord au lansat discuțiile de aderare la UE în cursul verii, iar Kosovo a depus o cerere de aderare la UE și a primit, în cele din urmă, avizul foarte așteptat de la Bruxelles, astfel că cetățenii săi să poată călători fără vize în UE până în 2024.
Extinderea NATO
Pentru o vreme, Suedia și Finlanda au fost cele mai apropiate două partenere NATO, fără a avea sprijinul politic sau popular pentru a adera. Ambele țări au fost puternic influențate de istoria lor.
Până în prezent, Suedia se bucurase de peste 200 de ani de nealiniere militară, iar Finlanda trăia încă în umbra statutului său unic din timpul Războiului Rece, ceea ce a dus la inventarea termenului de „finlandizare”, adică permisiunea Uniunii Sovietice ca țara să fie independentă în schimbul lipsei de opoziție a Helsinkiului față de politica externă a vecinului său mai mare și mai puternic.
Războiul declanșat de Rusia în Ucraina și declarația de dinaintea izbucnirii războiului a președintelui rus Vladimir Putin că nu dorește să mai vadă o extindere a NATO au schimbat toate acestea.
În primăvară, exista deja o majoritate fermă în ambele parlamente ale țărilor nordice și în rândul populației pentru aderarea la alianța militară. În mai, cererile lor de aderare la NATO au fost depuse la Bruxelles, iar în iunie au fost invitate să adere la summitul NATO de la Madrid.
Să facem o analiză
Speranțele unei ratificări rapide din partea celor 30 de membri actuali, în timpul verii și la începutul toamnei, au fost rapid spulberate. Ungaria a tras de timp și a anunțat că parlamentul său va aborda problema în februarie 2023.
Toți ochii au fost întotdeauna - și vor continua să fie - ațintiți asupra Turciei. Turcia a fost de acord ca perechea nordică să fie invitată la aderare, cu condiția ca ambele să ia o serie de măsuri pe care Ankara le consideră măsuri antiteroriste. În acest sens, au existat unele progrese. Embargoul asupra armelor impus de Suedia Turciei în 2019 a fost ridicat în septembrie și s-au înregistrat pașii către oprirea finanțării suedeze pentru grupările kurde din Siria, acestea fiind două dintre cererile-cheie ale Turciei.
Pentru Turcia, acești pași sunt departe de a fi suficienți. Suedia, unde se estimează că trăiesc 100 de mii de etnici kurzi, promisese, de asemenea, să ia măsuri drastice împotriva dușmanului autorităților de la Ankara, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK),și, în plus, si extrădeze per cei pe care Turcia îi consideră teroriști.
S-au înregistrat progrese și în această privință, iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat în numeroase ocazii că Stockholm (și, prin extensie, Helsinki) a făcut destule eforturi. Dar președintele turc Recep Tayyip Erdoğan va fi, în cele din urmă, cel care va decide. El ia parte la dificilele alegeri prezidențiale din iunie și este posibil ca problema aderării celor două țări nordice la NATO să devină un subiect-cheie.
Oricum, aproape sigur Suedia și Finlanda vor deveni membre NATO în 2023, iar alianța se va schimba radical. Întreaga regiune baltică, cu excepția Rusiei, va fi în curând teritoriu NATO. Granița de 1.300 de kilometri a Finlandei cu Rusia va deveni cea mai lungă graniță a alianței militare, cu ceea ce este, în prezent, cel mai mare adversar al său.
Planurile de apărare NATO sunt în curs de actualizare. În calitate de parteneri, perechea nordică a participat deja la numeroase exerciții comune cu NATO, dar acum alianța trebuie să pună la cale planurile de apărare pentru două dintre cele mai mari țări din Europa, cu numeroase insule și arhipelaguri, lanțuri muntoase și păduri întinse.
Cele două țări vor fi, de asemenea, furnizori de securitate. Finlanda îndeplinește deja obiectivul de 2% din cheltuielile de apărare ale NATO și va avea una dintre cele mai mari armate ale alianței; Suedia este un mare producător de arme. În viitor, este probabil ca ambele să ajute la consolidarea celor opt grupuri de luptă ale NATO active în partea de est a alianței - o măsură de reasigurare împotriva unor eventuale noi progrese militare rusești.
Georgia, Moldova și Ucraina se apropie de UE
Cu numai cinci zile înainte de summitul de la Madrid din iunie, Uniunea Europeană a luat la Bruxelles decizia, la fel de importantă, de a confirma că Georgia, Moldova și Ucraina au așa-numita „perspectivă europeană”, un termen prin care UE indică faptul că, într-o bună zi, pot deveni membre ale clubului. Pentru acest trio, care anterior încheiase cu Bruxelles acorduri de liberalizare a vizelor și de asociere care includeau înțelegeri comerciale, este o himeră devenită realitate.
Dar pentru Ucraina și Republica Moldova, lucrurile nu s-au oprit aici. UE a acceptat, de asemenea, să le acorde titlul de țări-candidate la UE, plasându-le pe același nivel în drumul lor spre aderare cu multe dintre țările din Balcanii de Vest care speră să devină membre ale UE. Din cauza preocupărilor serioase ale Bruxelles-ului cu privire la regresul democratic, Georgia a fost plasată cu o treaptă mai jos, ca potențială țară candidată.
În realitate, aceste titluri și statute sunt simbolice și nu înseamnă nimic sigur. Este posibil ca aceste țări să nu primească neapărat mai mulți bani de la bugetul UE și nu există un termen concret pentru momentul aderăririi.
Cu toate acestea, este vorba despre o decizie care răstoarnă ani de ezitare la Bruxelles în ceea ce privește continuarea extinderii blocului comunitar. Anul trecut unele țări vestice ale UE erau sceptice chiar și cu privire la includerea termenului extindere atunci când se refereau oficial la Balcanii de Vest - în ciuda faptului că, timp de aproape două decenii, Bruxelles-ul a repetat că aceste țări vor deveni cândva membre ale Uniunii. (Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia sunt toate candidate oficiale la aderarea la UE. Cel mai nou aspirant, Kosovo, a primit statutul de candidat potențial).
Înainte de 2022, ori de câte ori urma să se negocieze vreun text oficial al UE cu Ucraina, Moldova și Georgia, se spunea întotdeauna foarte clar că orice formulare care făcea aluzie la o viitoare aderare era cu siguranță exclusă.
Dar, cum spuneam, războiul din Ucraina a schimbat totul. Comisia Europeană a sugerat chiar - și a obținut sprijinul tuturor celor 27 de state membre - schimbarea procesului de extindere a UE. Înainte, o țară candidată aștepta ani de zile și trebuia să treacă prin reforme serioase pentru a deveni un potențial candidat, ca să nu mai vorbim de o țară candidată. Dar, în cazul Ucrainei, Moldovei și Georgiei, acestea au primit statutul imediat, cu condiția ca în următoarea perioadă să treacă la reforme, în special în ceea ce privește combaterea corupției și îmbunătățirea statului de drept.
Să privim lucrurile în profunzime
Condițiile pe care le oferă UE potențialilor candidați sunt uneori intenționat vagi. Cum se poate, de exemplu, măsura cu precizie „o practică dovedită în combaterea corupției"? Ambiguitatea permite o mare libertate de manevră, ceea ce poate contribui la liniștirea scepticilor privind extinderea în cadrul blocului. Unele țări doresc ca acest lucru să dureze cât mai mult timp posibil, argumentând că UE nu este încă pregătită să aducă în rândurile sale noi țări (și, mai ales, sărace).
Un lucru important de urmărit în 2023 este raportul anual al Comisiei Europene privind extinderea, care va include, pentru prima dată, trioul estic. Va fi Comisia pregătită să sugereze deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Moldova și Ucraina și, eventual, chiar și cu Georgia? Multe vor depinde de evoluțiile politice de anul viitor. Un prim indiciu va apărea în primăvară, când Comisia va prezenta o evaluare intermediară.
În toamnă, Ucraina și-a depus oficial cererea de aderare la NATO, această țară fiind (alături de Georgia și Bosnia) de mult timp o țară aspirantă la NATO. Decizia, luată la București în 2008, conform căreia Kievul va fi într-o zi binevenit să se alăture alianței militare, rămâne oficial valabilă. Dar nu se va întâmpla prea curând, deoarece țările Alianței au spus categoric: NATO nu este parte în războiul din Ucraina. Dacă ar accepta aderarea Ucrainei, situația s-ar schimba radical.
Un alt moment-cheie de urmărit în 2023 va fi summitul NATO de la Vilnius, care va avea loc la mijlocul lunii iulie. Gazda, ca mulți alți membri din Europa Centrală și de Est, este foarte dornică să ofere Kievului (și poate chiar și Georgiei) ceva tangibil. Ar putea fi un Plan de acțiune pentru aderare (MAP), un fel de program de preaderare la NATO de consiliere, asistență și sprijin practic adaptat pentru un viitor membru. Totuși, pentru a calma nervii celor mai reticenți membri ai NATO, acest lucru ar putea fi diluat într-un MAP cu un nume nou.
Între timp, în Balcanii de Vest...
În timp ce țările nordice se grăbeau spre NATO și trioul estic făcea pași încrezători spre UE, pentru o vreme s-a părut că Balcanii de Vest au intrat într-un con de umbră. Bosnia nu a reușit să obțină statutul de candidat în iunie, când Ucraina și Moldova au primit undă verde.
Dar, când liderii UE s-au reunit din nou la Bruxelles în decembrie, Sarajevo a primit, în sfârșit, aprobarea - și aceasta, în ciuda raportului de țară privind Bosnia prezentat de Comisia Europeană în toamnă, care vorbea despre deficiențele evidente ale candidaturii Sarajevo-ului și cât de mult mai are de lucru pentru a îndeplini criteriile.
Cu toate acestea, Bruxelles a recunoscut că aceeași „formulă” acordată Kievului și Chișinăului ar putea funcționa și pentru Bosnia. Statutul de candidat a fost acordat împreună cu opt recomandări foarte stricte care trebuie îndeplinite înainte ca Bosnia să poată trece mai departe. Puțini cred, însă, că acest lucru se va întâmpla în curând în această națiune extrem de divizată politic și etnic.
În timp ce liderii UE aprobau la Bruxelles statutul de candidat al Bosniei, Kosovo și-a depus cererea de aderare la UE la Praga, pe 15 decembrie. Acest lucru se va dovedi a fi o adevărată problemă juridică pentru Bruxelles la începutul noului an, deoarece va fi pentru prima dată când o țară care nu este recunoscută de toate statele membre ale UE cere, în mod oficial, să devină membră a clubului.
Scenariul cel mai probabil este că statele membre UE vor opta să trimită dosarul Comisiei Europene pentru a pregăti un aviz juridic oficial privind cererea de aderare a Kosovo - un proces care poate dura ani de zile. Acest răgaz permite ca realitatea politică din Europa să se schimbe până când se va ajunge la recunoașterea Kosovo.
O mare parte din această situație este legată de dialogul dintre această țară și Serbia, intermediat de UE, dialog care a intrat în impas în ultimii ani. Dar există acum o propunere care, deși nu oferă recunoașterea sârbă a statutului de stat al Kosovo, solicită cel puțin recunoașterea reciprocă a simbolurilor naționale, cum ar fi pașapoartele, și susținerea reciprocă a candidaturilor la UE.
În acest an, statele membre ale UE au votat, în sfârșit, pentru a le permite cetățenilor Kosovo, să poată călători fără vize în majoritatea țărilor UE. A fost multă vreme un motiv de nemulțumire pentru autoritățile de la Priștina, deoarece toate celelalte state din Balcanii de Vest beneficiază deja de această înlesnire de peste un deceniu.
- Noul regim de vize nu începe imediat. Mai degrabă, ar trebui să intre în vigoare în același timp cu Sistemul european de informații și autorizații de călătorie (ETIAS), ceea ce ar însemna că va fi valabil cel mai devreme din noiembrie 2023. Punerea în aplicare a ETIAS a fost amânată de mai multe ori înainte, astfel încât începutul anului 2024 este un pariu mult mai sigur.
- În cele din urmă, Macedonia de Nord (împreună cu Albania) a deschis negocierile de aderare la UE la aproape 17 ani după ce a primit statutul de candidat la UE.
- Decizia a fost luată după un compromis cu Bulgaria pentru modificarea Constituției macedonene în vederea recunoașterii minorității bulgare, deși încă mai există multe puncte de suspensie în dialogul dintre Skopje și Sofia. Timp de ani de zile, Bulgaria a blocat calea Macedoniei de Nord către UE, deoarece cele două țări nu sunt de acord asupra unei lungi liste de probleme lingvistice și istorice.
- Traseul european al Macedoniei de Nord este un exemplu cât de dificil (și de lung!) poate fi drumul spre UE, țara fiind blocată de Grecia, Franța și Bulgaria în diferite etape și din diferite motive. Aceasta este realitatea relațiilor asimetrice dintre membrii UE și cei care speră să adere.
- În mod crucial, statele membre trebuie să decidă în unanimitate când se deschid și când se închid capitolele de aderare la UE, la care se adaugă obiectivele intermediare de referință care trebuie, de asemenea, aprobate. Aceasta înseamnă că fiecare țară din UE are, pe parcursul procesului de aderare, aproape 100 de veto-uri potențiale. În mijlocul întregii euforii legate de discuțiile despre extindere din 2022, acest lucru merită să fie ținut minte în anii următori.
