Linkuri accesibilitate

Rusia și Belarus efectuează exerciții aeriene „defensive”, stârnind temeri la Kiev


Rusia și Belarus încep azi exerciții comune ale forțelor aeriene, provocând temeri la Kiev și în Occident că Moscova s-ar putea folosi de aliatul său pentru a lansa o nouă ofensivă terestră în Ucraina.

Minskul spune că exercițiile sunt defensive. Moscova și-a folosit vecinul ca o trambulină pentru invazia Ucrainei în februarie anul trecut și, de atunci, Belarusul a efectuat numeroase exerciții militare, atât pe cont propriu, cât și în comun cu Rusia.

Împreună cu Moscova, Minskul a întărit, de asemenea, exercițiile cu armament și echipament militar.

Canalele neoficiale de monitorizare militară Telegram au relatat despre transportul de avioane de vânătoare, elicoptere și avioane de transport militar în Belarus, de la începutul anului - opt avioane de vânătoare și patru avioane cargo au fost amplasate acolo numai duminică.

Reuters nu a reușit să verifice aceste informații. Ministerul belarus al Apărării a anunțat doar că „unități” ale forțelor aeriene ale Rusiei au sosit în Belarus.

„În timpul exercițiului tactic de zbor, vor fi implicate toate aerodromurile și terenurile de antrenament ale Forțelor Aeriene și ale Forțelor de Apărare Aeriană ale Forțelor Armate ale Belarusului”, a precizat ministerul într-o declarație.

Situația de la granița sudică a Belarusului - granița cu Ucraina - nu era „foarte calmă”, iar Ucraina a „provocat” Belarusul, a declarat Pavel Muraveiko, prim-adjunctul secretarului de stat al Consiliului de Securitate din Belarus, potrivit unei postări pe aplicația Telegram a Ministerului belarus al Apărării, duminică.

„Ne menținem reținerea și răbdarea”, a afirmat Muraveiko adăugând că stau pregătiți de orice. „Avem forțele și mijloacele necesare cu care putem răspunde oricăror manifestări de agresiune sau unei amenințări teroriste pe teritoriul nostru”.

Ucraina a avertizat în permanență cu privire la posibile atacuri din partea Belarusului, iar președintele Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că țara trebuie să fie pregătită la granița sa cu Belarus.

Kremlinul a negat că ar fi făcut presiuni asupra președintelui belarus Alexander Lukașenko pentru a juca un rol mai activ în conflictul din Ucraina. Minskul a declarat că nu va intra în război.

Pe de altă parte, unii politicieni belaruși de opoziție cred că, de fapt, Minskul este pe punctul de a lua decizia de a se implica mai mult în război, de partea Rusiei.

Unul dintre liderii opoziției belaruse, Pavel Latușko, susținea într-un interviu recent că sunt semnale că autoritățile din Belarus vor începe în curând mobilizarea pentru a oferi asistență militară Rusiei în războiul împotriva Ucrainei.

Pavel Latușko și-a exprimat aceste temeri în interviul acordat grupului media Redaktionsnetzwerk Deutschland. Potrivit politicianului, aproape totul este pregătit pentru mobilizarea din Belarus.

Latușko, citând surse din Minsk, afirma că majoritatea angajaților organelor afacerilor interne au fost forțați să-și predea pașapoartele. El spune că are informații că aceasta s-a întâmplat în mai multe orașe din țară. „Înseamnă că, în cazul mobilizării, ei nu vor putea părăsi țara”, a explicat opozantul care a remarcat și faptul că numărul militarilor și al echipamentelor militare rusești în Belarus este în creștere.

XS
SM
MD
LG