Linkuri accesibilitate

Cum se va circula în timpul summit-lui european la Chișinău și în apropierea capitalei 


Pe 1 iunie, pe durata deplasării coloanelor oficiale, circulația rutieră în Chișinău va fi restricționată
Pe 1 iunie, pe durata deplasării coloanelor oficiale, circulația rutieră în Chișinău va fi restricționată

Timp de două zile, centrul Chișinăului va fi închis pentru toate tipurile de transport, iar pietonii nu vor putea să se deplaseze liber pe mai multe străzi. Europa Liberă explică cât vor dura restricțiile impuse pe durata summit-ului Comunității Politice Europene și care sunt rutele alternative.  

Începând cu 31 mai, ora 17:00 și până la 00:00, accesul transportului va fi limitat în perimetrul străzilor str. Mitropolit Bănulescu Bodoni – str. Alexei Șciusev – str. Serghei Lazo - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt.

În perimetrul spațiilor unde vor fi cazați demnitarii, Poliția va îndruma pietonii să se deplaseze pe trotuarele de vizavi. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) recomandă locuitorilor orașului să dețină actele de identitate ca să fie legitimați la necesitate.

Și pe 1 iunie, pe durata deplasării coloanelor oficiale, circulația rutieră în Chișinău va fi restricționată. Sectorul Buiucani este propus de autorități drept un sector de tranzit.

Ministerul Afacerilor Interne prezintă și câteva rute alternative de deplasare pentru Chișinău și zonele limitrofe. Rutele pot fi generate pe o pagină web dedicată.

Pentru deplasarea spre și dinspre sectoarele Ciocana, Râșcani, Botanica sau partea de sus a sectorului Centru, circulația va fi permisă pe străzile Toma Ciorbă și Mihai Viteazul.

Transportul public

Primăria Chișinău a anunțat că circulația transportului public în oraș va fi organizată în regim special și a publicat traseele modificate pentru troleibuze, autobuze și microbuze.

În plus, Primăria a interzis organizarea tuturor evenimentelor publice, reparația drumurilor în sectoarele Botanica și Centru, între 30 mai și 2 iunie. Accesul în Piața Marii Adunări Naționale va fi interzis în această perioadă, deoarece acolo va fi amenajată o parcare pentru delegațiile oficiale.

Traficul rutier interurban

Unele limitări de trafic vor fi și pe traseele Bulboaca - Chișinău și revers.

Transportul care va circula din orașul Bender spre municipiul Chișinău va fi redirecționat pe drumul național M5, prin localitatea Calfa sau pe drumul național G109 (Delacău – Bulboaca – R2).

Transportul care va circula din direcția raioanelor Ștefan Vodă și Căușeni spre Chișinău va fi redirecționat pe drumul național M5 sau prin localitatea Calfa.

Spațiul aerian

Toate zborurile aeronavelor civile vor fi interzise din 1 iunie, ora 00.00, până pe data de 2 iunie, ora 07:00, cu excepția aeronavelor oficiale.

Interdicțiile de zbor se aplică și pentru drone, pe perioada 31 mai, ora 00:00 - 2 iunie, ora 07:00.

Accesul în parcarea auto din preajma Aeroportului Internațional Chișinău și în spațiile adiacente zonei aeroportului este interzis între 25 mai și 2 iunie, până la 07:00.

  • 16x9 Image

    Denis Dermenji

    Scriu pentru versiunea de limbă rusă și română a site-ului Europa Liberă Moldova, despre conflictul transnistrean și procesul de reglementare, dar și despre temele de actualitate din R. Moldova. Din 2018 până în 2021 am lucrat la Moldova 1 și Jurnal TV. În 2022,  fiind jurnalist la newsmaker.md, am scris și am filmat reportaje din regiunea Kiev, în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

XS
SM
MD
LG