De Ziua Mondială a Populației, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populației, a lansat Programul privind îmbătrânirea activă și sănătoasă (2023-2027), prin care își propune să ofere mai multe oportunități vârstnicilor și să le valorifice potențialul.
„Estimarea noastră arată că, între anii 2030 și 2040, mai mult de jumătate din populația R. Moldova va avea vârsta de peste 50 de ani. Asta înseamnă că noi trebuie să ne pregătim de o nouă realitate demografică, care deja ne bate la ușă”, a declarat, la lansare, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
Programul are un buget total de 40 de milioane de lei, dar ministerul speră că, în anii următori, vor fi atrase mai multe resurse. Din acești bani, vor fi oferite, inclusiv, vouchere culturale vârstnicilor cu venituri reduse. Astfel de vouchere, în valoare de 1.000 de lei, primesc deja tinerii din R. Moldova, la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru a merge gratuit la teatru, la film sau la spectacole, timp de un an.
„Acum am găsit resurse pentru 5.000 de persoane. Colaborăm cu Ministerul Culturii pentru a înțelege care sunt modalitățile, pentru că voucherul cultural oferit tinerilor e o soluție digitală. Pentru vârstnici, trebuie să asigurăm un alt model de livrare a acestor vouchere. Ele vor fi oferite vârstnicilor cu venituri reduse, iar ei, de multe ori, nu au acces la telefoane”, a spus Buzu.
La USM vor fi create grupe pentru seniori
Potrivit deputatei PAS Maria Pancu, din toamna acestui an, la Universitatea de Stat din Moldova (USM) vor fi formate grupe a câte 10-20 de persoane în etate.
„Acum se lucrează la un regulament, care va fi implementat în septembrie sau octombrie. O să vedem ce specializări vor fi. Cursurile ar putea fi de 2 ani și vor frecventa de două ori pe săptămână. Deja Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Muncii și Protecției Sociale trebuie să decidă acest aspect”, a precizat Pancu.
De asemenea, vârstnicii vor fi ajutați să folosească noile tehnologii pentru a se integra mai ușor în societate.
„Acum lucrăm la un concept prin care să creăm o așa numită bancă de gadgeturi. Dacă sunt instituții publice, instituții private care își doresc, pot dona telefoane și tablete. O echipă o să le verifice, o să se asigure că au programe de bază, apoi aceste echipamente vor fi distribuite în baza unei liste. Vom identifica vârstnici care întrunesc anumite criterii”, spune ministrul Alexei Buzu.
În ultimii 6 ani, numărul populației de 60 ani și peste a crescut cu peste 4%, iar ponderea vârstnicilor constituie 23,8% din populația țării. Potrivit estimărilor, în anul 2040, fiecare a doua persoană din R. Moldova va avea peste 50 de ani.